De ce a izbucnit noul conflict din Sudan? Rusia vrea să preia controlul asupra celui mai important aliat al său din Africa

• Sudanul este aliatul cheie al Rusiei în Africa de aproape 70 de ani. Wagner exploatează aurul sudanez iar proiectul unei mari baze navale rusești este în așteptare.

De la proclamarea oficială a independenței, la 1 ianuarie 1956, Sudanul a fost cel mai important aliat african al URSS, apoi al Rusiei. Chiar și atunci când au funcționat regimuri comuniste în state precum Etiopia, Angola sau Mozambic, Kremlinul a afișat cel mai mare interes pentru Sudan, o țară imensă, cu ieșire la Marea Roșie, vecină a Egiptului și cu alte importante state și regiuni, și cu rezerve importante de aur.

Drumurile strategice pe care Sudanul le controlează au fost vizibile și pentru britanici, în secolele XIX-XX (când a fost un teritoriu administrat de Londra) și de sovietici și ruși, începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea: litoralul Mării Roșii, canalul Suez, fluviul Nil, importante regiuni mineraliere africane.

După prăbușirea URSS și intrarea în izolare a generalului Omar al-Bashir, care a condus țara între 1989 și 2019, Moscova a fost între puținele destinații de export ale aurului sudanez, rămânând o importantă furnizoare de arme, armament și sprijin internațional. În 2017, după o reuniune la Soci cu președintele Vladimir Putin, generalul al-Bashir a ținut să sublinieze că țara sa este „cheia Rusiei” în Africa, adică cel mai important partener al Kremlinului de pe continent. Drept dovadă, gruparea paramilitară Wagner, condusă de Evgheni Prigojin, a obținut acordul de a fi prezentă pe teritoriul Sudanului și pentru a exploata și exporta producția de aur a țării, care variază între 26 și 30 de tone anual, adică aproape 45% din totalul exporturilor sudaneze. Wagner are în Sudan și numeroase centre de instruire și observație menite să apere interesele rusești în țări precum Republica Africa Centrală, Mali sau Burkina Faso.

În 2017 compania rusă M Invest a câștigat preferențial accesul la exploatarea aurului sudanez iar cei doi președinți au încheiat o înțelegere conform căreia la Port Sudan, la Marea Roșie, Rusia va construi o bază militară navală care ar putea găzdui inclusiv submarine nucleare. Baza navală de la Port Sudan, port prin care sosesc 90% din importurile țării, ar urma să fie prima bază militară rusă din Africa și a doua în afara teritoriului fostei Uniuni Sovietice, după cea de la Tartus, din Siria, de la Marea Mediterană. Abia la mijlocul anului 2021 Administrația Joe Biden a obținut, prin presiuni, înghețarea proiectului, și aceasta doar după ce generalul Omar al-Bashir a fost răsturnat de la putere (2019) și trimis spre judecată către Curtea Penală Internațională de la Haga pentru crime de război la adresa civililor.

Desigur că, acum, Rusia presează pentru a obține victoria la Khartoum iar liderul pe care mizează este generalul Mohamed Hamdan Dangalo, al doilea om în stat până la declanșarea noului conflict militar, în noaptea de 15 spre 16 aprilie.

Generalul Dangalo era prezent la Moscova în 24 februarie 2022, când Rusia a declanșat războiul de agresiune la adresa Ucrainei, el având un program oficial de opt zile. Când trupele ruse înconjurau Kievul, generalul Dangalo își exprima deschiderea sa totală pentru proiectul bazei militare navale de la Port Sudan și pentru o cooperare ruso-sudaneză chiar și mai strânsă. La rândul ei, Rusia este unul dintre cei mai importanți susținători ai grupării paramilitare Trupele de Sprijin Rapid, trimițând acesteia arme, instructori și echipament militar. Acest lucru a fost reliefat și în timpul vizitei oficiale pe care ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a făcut-o la Khartoum la începutul lunii februarie 2023. În timpul convorbirilor cu liderii militari sudanezi, Rusia a reiterat dorința de a deschide baza militară navală de la Port Sudan și a asigurat că Gruparea Wagner poate să exploateze minele de aur ale țării, cu beneficii pentru ambele părți. În felul acesta, Moscova poate tranzacționa metalul prețios fără a avea de-a face cu sancțiunile internaționale iar liderii militari de la Khartoum nu ar plăti taxe de sute de milioane de dolari către stat.

Un nou conflict militar în Sudan a început pe 15 aprilie

Din noaptea de 15 spre 16 aprilie, Sudanul este scena unui alt sângeros conflict armat pentru obținerea puterii în stat. De data aceasta, protagoniști sunt primii doi oameni ai țării africane, generalul Abdel Fatah al-Burhan, comandantul armatei și generalul Mohamed Hamdan Dagalo, comandantul milițiilor paramilitare autointitulate Trupele de Sprijin Rapid, și al doilea om în stat.

Sute de civili și-au pierdut viața sau au fost răniți, lupte violente se duc în capitala Khartoum, inclusiv în cartierele rezidențiale din centru, acolo unde niciodată de la proclamarea independenței, în 1956, nu au avut loc ciocniri militare. Misiunile diplomatice străine au fost izolate, altele s-au refugiat de urgență după ce sediul reprezentantului Uniunii Europene și un convoi diplomatic american au fost atacate cu focuri de armă. Programul Alimentar Mondial a suspendat toate acțiunile sale după ce trei dintre angajații săi au fost ținta loviturilor. Această situație nu va face decât să agraveze și mai mult situația disperată din una dintre cele mai sărace țări de pe glob: aproape 18 milioane de oameni, din cei 45 de milioane de locuitori ai Sudanului, sunt asistați permanent cu alimente și bunuri de strictă necesitate de organizațiile și asociațiile internaționale de caritate.

În capitala Khartoum ambele tabere susțin că au preluat controlul asupra Palatului Prezidențial și asupra aeroportului internațional. Până acum, totuși, forțele guvernamentale militare par a le deține. Zborurile au fost anulate, legăturile telefonice și prin Internet sunt greoaie iar televiziunea națională transmite mesajele ambelor grupări. Armata regulată sudaneză numără peste 120.000 de soldați iar gruparea paramilitară Trupele de Sprijin Rapid are aproape 80.000 de oameni. Dacă armata dispune de aviație, paramilitarii au echipamente din cele mai moderne pentru că Trupele de Sprijin Rapid au acționat în teatre de război precum Yemen sau Libia.

Cea mai mare clădire publică din Khartoum este cea a Parlamentului și a fost construită de România, sub comanda arhitectului Cezar Lăzărescu, creatorul stațiunii Mamaia. A fost dată în folosință în 1978 și este doar una dintre investițiile românești din această țară africană, Sudanul fiind și acum dator cu 170 milioane dolari către București. Dar nu România este protagonista noului conflict sudanez, ci Rusia.

Ce vor cei doi protagoniști ai războiului din Sudan și pe cine susține Rusia?

Generalul Abdel Fattah al-Burhan, comandantul armatei sudaneze și liderul de facto al țării, și generalul Mohamed Hamdan Dangalo, liderul formațiunilor paramilitare Trupele de Sprijin Rapid și al doilea om în stat, își dispută întâietatea pentru obținerea controlului politic asupra statului. Ambii generali au fost adjuncții fostului dictator, generalul Omar al-Bashir, care a condus țara între 1989 și 2019 și care a părăsit puterea în urma unor ample proteste civile la nivel național.

Generalul Abdel Fattah al-Burhan este susținut de Egiptul vecin, ai căror lideri și-ar dori instalarea la Khartoum a unui regim politic asemănător celui de la Cairo. La rândul său, generalul Hamdan Dangalo, provenit din regiunea Darfur, este foarte apropiat de Rusia și de președintele Vladimir Putin. Hamdan este acela care a invitat oficial Gruparea Wagner să intre în Sudan și tot Hamdan a negociat și proiectul bazei militare navale de la Port Sudan după pierderea puterii de către al-Bashir. Gruparea paramilitară Trupele de Sprijin Rapid este o continuatoare a milițiilor care au instrumentat genocidul din regiunea Darfur, acolo unde la începutul anilor 2000 mai multe sute de mii de civili au fost omorâți, torturați, arestați sau deplasați forțat din regiunile natale la ordinele dictaturii militare.

Deși aflați acum în plin conflict militar, cei doi generali care conduc Sudanul au un obiectiv comun major: să împiedice revenirea țării la o guvernare civilă.

Tranziția spre un regim civil a fost promisă în 2019, după ce generalul Omar al-Bashir a fost înlăturat de la putere. O nouă lovitură de stat, în octombrie 2021, organizată de generalii Abdel Fattah al-Burhan și Mohamed Hamdan Dangalo, care astăzi își dispută puterea, a amânat procesul, spre iritarea SUA și a Uniunii Europene.

La 6 aprilie urma să fie semnat un pact național, negociat începând cu 2019, prin care guvernarea de la Khartoum urma să fie predată forțelor politice civile, gruparea paramilitară Trupele de Sprijin Rapid ar fi trebuit să fie integrate forțelor armate naționale iar generalii care conduc țara de peste 30 de ani să renunțe la puterea în stat. Semnarea a fost amânată atât din cauza divergențelor dintre militari cât și din cauza influențelor externe. Nici Rusia nu e interesată într-o astfel de tranziție dar nici state precum Egipt, Etiopia sau Arabia Saudită.

Generalul rebel Hamdan Dangalo a declarat, în momentul începerii tentativei de lovitură de stat din 15 aprilie, că precedenta lovitură, din octombrie 2021, a fost o „eroare” și că, acum, ar fi sosit momentul ca el personal și gruparea paramilitară Trupele de Sprijin Rapid să se prezinte în fața poporului. La rândul său, generalul Abdel Fattah al-Burhan a declarat că regimul militar pe care îl conduce nu va ceda în fața rebelilor și că armata nu va remite puterea decât unui „guvern ales și reprezentanților civili”.

Ce va urma în Sudan?

De la proclamarea oficială a independenței Sudanului, la 1 ianuarie 1956, de sub dominația comună a Marii Britanii și Egiptului, țara nu a cunoscut un regim democratic autentic și a traversat perioade foarte scurte de conducere politică civilă. Aproape un deceniu din cele șapte de când există ca stat, Sudanul a fost condus de militari, cele mai brutale dictaturi aparținând generalilor Ibrahim Abboud (1958-1964), Gaafar Nimeiri (1969-1985) și Omar al-Bashir (1989-2019). Fiecare dictatură militară a fost răsturnată de ample proteste civile iar scurtele perioade de liberalizare au fost caracterizate printr-o dezvoltare explozivă a vieții politice, a activităților civice și a libertăților civile și constituționale. Ultima dictatură, cea condusă de generalul al-Bashir, a fost și cea mai dezastruoasă pentru Sudan. Genocidul organizat de putere în regiunea Darfur a adus izolarea iar în 2011 provinciile majoritar creștine din zonele sudice au devenit un stat independent, Sudanul de Sud, recunoscut internațional.

Lupta pentru putere de la Khartoum, în care o tabără militară este clar favorizată de Rusia, are menirea de a opri revenirea la normele veții civile și la liberalizarea societății într-una dintre cele mai sărace țări de pe glob.

Istoria de șapte decenii a Sudanului independent arată că va veni această perioadă de deschidere, în care armata va fi staționată în cazărmi. Cât de repede va avea loc acest proces? Exact când Rusia va fi izgonită și pedepsită pentru agresiunea declanșată împotriva Ucrainei.