Dupa cum am promis, Rotary Club Cetatea Tomis si Interact Cetatea Tomis, ne-am tinut de cuvant. Luni 18.12. si marti 19.12.2107, copiii centrelor de zi Agigea si Traian au beneficiat de cadouri ca rod al actiunilor noastre caritabile.
Ca si in anii precedenti, acum, când sărbătorile de iarnă bat la usa, am reusit sa aducem un zambet pe chipul acestor copii aflaţi în dificultate. Mosul le-a ascultat dorinta si 38 de copii de la Centrul de zi Agigea au primit ghete de iarna. Acum, lipseste doar zapada caci energie si zbenguiala exista din plin. Cei 55 de copii de la Centrul de zi Traian au gasit fiecare in pungile-surpriza: sosete, chiloti, maieuri, tricouri, pijamale si papuci. Tot la Traian, alaturi de noi, liceul Decebal din Constanta, a daruit haine si jucarii. Bineinteles ca, toti copii au primit in dar si cate o punguta cu mult doritele dulciuri. Evident ca, doar noi, n-am fi reusit sa aducem bucurie acestor vlastare.
Pe această cale, dorim să mulţumim urmatorilor parteneri care au participat in mod gratuit in realizarea celor doua concerte caritabile: Club Doors, Grupul Creston, Toddy, Paradox Theory, Tomy Weissbuch, colindatori de la Colegiul de Arte Regina Maria. De asemenea, au donat: Hotel Prestige, Coremar si Romania Euroest.
Nu în ultimul rând, dorim să mulţumim suporturilor media care au înţeles şi înţeleg să vină în sprijinul rotarienilor prin mediatizarea acţiunilor sau a proiectelor noastre, iniţiative care se învârt numai în sfera caritabilului sau în cea de a veni în sprijinul comunităţii. Rotary Serving Humanity sau Binele Mai Presus de Sine, acestea sunt cuvintele care animă şi definesc rotarienii.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
