Cum arată satul unde a început ascensiunea rușilor. 21 iulie, ziua care a schimbat istoria în jurul Mării Negre

21 iulie este ziua în care rușii obțin, pentru prima dată, ieșire la Marea Neagră, iar acest episod marchează schimbul de putere între două imperii rivale de sute de ani. La 21 iulie 1774 începe ascensiunea Imperiului Rus și decăderea Imperiului Otoman.

Relațiile dintre cei doi actori politici au fost măcinate de o rivalitate seculară, întreținută mai ales de dorința rușilor de a avea ieșire la Marea Neagră, o zonă dominată incontestabil, până la acel moment, de puterea otomană. De-a lungul a patru veacuri, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea și până în prima jumătate a secolului al XX-lea, rușii și otomanii s-au întâlnit în 12 războaie. În șapte dintre acestea, rușii au învins și, de fiecare dată, au obținut privilegii importante, mai ales în zona Mării Negre. Doar trei dintre cele 12 confruntări militare au fost revendicate de otomani și alte două războaie s-au încheiat fără un învingător categoric.

Puterea Imperiului Otoman a slăbit tot mai mult, de la o confruntare la alta, până când ”Uriașul cu picioare de lut” sau ”Bolnavul Europei”, așa cum mai era numit în epocă, s-a prăbușit la finalul Primului Război Mondial.

Pacea de la Kuciuk-Kainargi

Episodul decisiv din istoria confruntărilor ruso-otomane s-a consumat chiar la mijlocul acestei perioade conflictuale. A șasea dintre cele 12 întâlniri marchează sfârșitul supremației otomane în spațiul pontic și începutul ascensiunii Imperiului Rus. Practic, împărțirea sferelor de influență în bazinul Mării Negre este reconfigurată în urma acestui război, din 1768-1774, care se încheie cu o rușinoasă pace pentru Imperiul Otoman. Cel mai important lucru care se petrece odată cu sfârșitul ostilităților este faptul că, pentru prima dată în istoria sa, Imperiul Rus obține ieșire la Marea Neagră.

În istorie, pacea a rămas consemnată în Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, iar semnarea documentelor diplomatice a avut loc într-o localitate care la vremea aceea aparținea Imperiului Otoman și care astăzi este satul bulgăresc Kainargea. Locul semnării tratatului a fost amenajat ulterior de autoritățile bulgărești și astăzi stă drept mărturie pentru începutul ascensiunii Imperiului Rus și al decăderii Imperiului Otoman.

Cauza izbucnirii acestui conflict este revolta nobililor polonezi împotriva protectoratului rus, în urma căruia Imperiul Otoman declară război rușilor. Războiul se încheie cu victoria Imperiului Rus, condus de Ecaterina cea Mare și reprezentat de feldmareșalul Piotr Rumianțev, care, pe lângă ieșirea la Marea Neagră, mai obține o serie de privilegii importante.

Imperiul Otoman a pierdut regiunea Yedisan, dintre Nipru și Bugul de Sud, iar rușii primeau astfel Portul Cherson, care aparținea acestei regiuni. Rușii mai primeau porturile Kerci și Enikale, din peninsula Crimeea, și regiunea Kabarda din Caucaz. Imperiul Otoman a pierdut, în fapt, întreg Hanatul Crimeei, leagănul civilizației tătare, căreia i-a recunoscut independența și care, ulterior, în 1783, a fost anexat de Imperiul Rus (astfel începând conflictul crimeean, soldat cu anexarea Crimeei în 2014 de către Rusia condusă de Vladimir Putin).

Tot prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, rușilor le-au fost ridicate restricțiile de acces la Marea de Azov, iar imperiul Ecaterinei cea Mare avea de acum drept asupra creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman. Acest lucru trebuia marcat simbolic prin ridicarea unei biserici ortodoxe în Istanbul, dar lăcașul nu a fost construit în cele din urmă. Dreptul Rusiei asupra populațiilor ortodoxe a fost un pretext ideal pentru imixtiunea rușilor în treburile interne ale rivalului său otoman, iar această influență va fi exercitată intens în principatele românești, Moldova și Țara Românească.

Astăzi, la 244 de ani de la acel eveniment, locul unde s-a pecetluit ascensiunea rusă și începutul supremației acestuia în bazinul Mării Negre – satul bulgăresc Kainargea – păstrează încă memoria acelor timpuri.  

Intrarea în sat

Instituție publică

Piațeta centrală și primăria

Stație de autobuz

Strada care te conduce către locul semnării tratatului de pace

Indicatoare spre locul care, astăzi, este obiectiv turistic

Monumentul “eliberării bulgarilor de sub fasciști”

Școala

Biserica

Casă în Kainargea

Imagine din ansamblul amenajat în memoria semnării Tratatului de Pace de la Kuciuk-Kainargi (1)

(2)

(3)

4)

(5)

Imagini din muzeul amenajat în amintirea semnării Tratatului de Pace de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774) (1)(2)

(3)

(4)

(5)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.