Cu un simplu SMS îi oferim speranţă la viaţă lui Bogdan! Ajută-l şi TU să învingă CANCERUL!

Bogdan Bănică, în vârstă de 9 ani, credea că a luat o banală răceală, însă simptomele ascundeau o boală cutremurătoare: LEUCEMIE LIMFOBLASTICĂ ACUTĂ. Acum viaţa lui atârnă de un fir de aţă, iar speranţa lui de a trăi depinde un simplu SMS de 2 Euro la numarul 8832, cu textul Bogdan, pe care îl putem trimite din orice reţea de telefonie mobilă.

Coşmarul lui a început pe data de 20 mai 2016, când medicii credeau că durerile de cap i se trag de la răceală şi i-au prescris un sirop pentru tuse. Cum tratamentul nu avea niciun efect, iar febra devenea din ce în ce mai pronunţate, părinţii au decis să plece la Bucureşti, acolo unde a şi aflat cumplita veste. Timp de un an a efectuat chimioterapie în România, însă maladia nu dispărea din corp, ba din contră, avansa într-un ritm tot mai agresiv, până în punctul în care a recidivat.

Cum i s-a spus că nu mai are mari şanse de vindecare, fiind în situaţie critică, parintii nu au mai suportat vestea si au cerut ajutor disperat de la clinici din strainatate. Au ales să plece în Turcia, la Spitalul Medical Park din Istanbul, deoarece au auzit că mai mulţi copii bolnavi de cancer şi-au găsit acolo salvarea.

Pe data de 5 septembrie au ajuns la Istanbul în stare gravă, iar doctorii îl pregătesc pentru transplantul de măduvă, care i-ar putea salva viaţa. Costurile însă depăşesc cu mult posibilităţile familiei – 120.000 de Euro (transplant, tratament şi cazare pentru un an de zile) – însă familia nu se va opri niciodată până când nu o să-şi vadă copilul sănătos.

“Vă rog din suflet, vă implor, nu vreau să rămân fără frate. Nu îmi pot închipui viaţa fără el, fără să mă joc cu el, să râd cu el, să-l iau în braţe. Fiecare clipă în compania lui este tot ceea ce îmi doresc de la viaţă. Nu îmi doresc nimic mai mult în viaţa asta decât să-l văd sănătos! Nu suntem bogaţi, însă iubirea pe care o purtăm pentru Bogdan sunt convinsă că o să învingă. Părinţii mei nu au cerut niciodată ajutorul cuiva, ne-am descurcat mereu singuri şi am avut mereu grijă unii de alţii, însă suntem într-un moment în care ne este imposibil să luptăm singuri. Avem nevoie de oameni buni, de oameni cu suflet de aur care să doneze pentru viaţa fraţiorului meu. Un simplu SMS de 2 Euro la 8832 cu textul Bogdan contribuie enorm la salvarea lui! Vă implor, nu mă lăsaţi fără frate!”, declară Raluca Bănică, sora lui Bogdan, în vârstă de 13 ani.

Donaţiile mai pot fi făcute şi prin card, Paypal, transfer bancar sau prin direcţionarea a 20% din impozitul pe profit, pe site-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/bogdan-banica/. 

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 220 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 60.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații peste 2.010.000 de Euro şi peste 580.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016 şi 2017), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: