
Zeci de copii entuziaști și voioși, dornici de mișcare și distracție, au împânzit o cunoscută plajă din Constanța ieri după-amiază pentru a întâlni două nume mari ale sportului românesc, Cristina Neagu și Cătălina Ponor.
Adevărate modele de performanță, perseverență și implicare, cele două campioane au făcut exerciții de încălzire și au organizat, timp de o oră, numeroase jocuri și concursuri cu premii pentru cei mici din partea sponsorului evenimentului.
De asemenea, cele două invitate speciale au dezvăluit celor prezenți ingredientele reușitei lor: pasiunea, munca, dedicarea timpului și puterea de concentrare, îndemnându-i pe copii la mișcare și sport, pentru a crește armonios, pentru a fi mai sănătoși, mai energici și mai disciplinați. Campania de conștientizare a importanței sportului și a mișcării de la cele mai mici vârste s-a bucurat de un real succes și continuă și astăzi, 22 iulie, la ora 16.30, în cel mai mare parc acvatic din Mamaia.
- (Context.ro) Telefoniada de lux: Cum au ajuns funcționarii statului să aibă telefoane de câte 2.000 de euro din bani publici - 30 martie 2023
- Senatul a votat introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu pragul din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu - 29 martie 2023
- Primăria Constanța a fost amendată de Garda de Mediu pentru că a tăiat mai mulți tei sănătoși de pe Bulevardul Ferdinand - 28 martie 2023