ISE: Ce înseamnă „Poveștile Mării Negre” pentru Cristian Cealera?
Cristian Cealera: Mi-am dorit mereu să citesc o carte care să cuprindă informaţii inedite, într-o manieră lejeră şi într-un limbaj pentru toată lumea. Nu o carte uşoară, fără consistenţă sau stil, şi nici o enciclopedie cu informaţii seci, ci o carte care să te ţină cu sufletul la gură şi care să nu te lase să o pui deoparte, pentru că eşti prea curios să afli tot ce cuprinde ea. Aşa au apărut Poveştile Mării Negre, cartea mea de debut, realizată cu sprijinul Organizaţiei de Investigaţii Jurnalistice şi a ziarului Dezvăluiri. Faptul că a văzut lumina tiparului şi că acum există mulţi oameni care o cumpără şi care o laudă reprezintă pentru mine un lucru extraordinar şi, fiind volumul meu de debut, va rămâne mereu specială în povestea vieţii mele de autor. Sper ca acesta să fie doar începutul.
ISE: Ritmul scriiturii este același pe tot parcursul volumului?
C.C.: Stilul cărţii se schimbă treptat, pentru că felul informaţiei se schimbă la rândul său. Astfel, dacă Legendele păstrează un parfum stil Ispirescu, Poveştile şi Misterele te conduc apoi subtil către un stil jurnalistic mai la obiect, regăsit în materialele de specilitate din capitolele de istorie… Se încheie apoi totul într-o Dobroge modernă şi contemporană, cu stilul ei pe măsură şi într-un final cu o religie inedită, prezentată din nou în stil informaţional.
ISE: Cum a început proiectul, cât a durat și cât de dificilă a fost materializarea lui?
C.C.: Totul a început cu pasiunea mea pentru istorie. Am citit de foarte tânăr sute de cărţi de specialitate, am acumulat informaţii dar totul era haotic, nu mă concentrasem pe un sector anume. Acum 7 ani am avut însă şansa de a începe să realizez filme documentare despre arheologia dobrogeană, pentru o televiziune locală acum defunctă, CTV. Alături de o echipă extraordinară am făcut 20 de filme a câte 40 de minute care sunt difuzate şi astăzi de diverse televiziuni din întreaga ţară. Acesta a fost primul pas. Cu acest bagaj de cunoştinţe am început să realizez că pot şi că merită să mă concentrez asupra Dobrogei noastre minunate, asupra istoriei şi secretelor ei. Am mai lucrat apoi în alte locuri şi am continuat să strâng informaţii extrem de intresante. Ultimul an a fost însă hotărâtor. Împreună cu Cristian Bărhălescu şi Valentin Coman am început proiectul on-line Black Sea Tales, de promovare a turismului regional prin site-ul black-sea.travel. Şi cum altfel puteai face o astfel de promovare decât prin prezentarea istoriei, mitologiei, culturii şi a locurilor minunate dintre Dunăre şi Mare. Am citit zilnic sute de pagini, multe opere realizate la începutul secolului XIX şi început de XX, informaţii inedite uitate de toată lumea prin volumele prăfuite de pe rafturile bibliotecilor. A fost greu dar extraordinar de plăcut. Materialele s-au bucurat de mare succes pe platforma on-line, zilnic, timp de un an. Lumea, prieteni cunoscuţi şi necunoscuţi m-au felicitat şi m-au încurajat să scriu o carte. Treptat, am început să iau unele poveşti şi să le modific pentru carte. S-au strâns 150 şi aşa a apărut cartea. Eu sper că este primul volum, pentru că am deja încă cel puţin 300 de subiecte care nu au văzut încă lumina tiparului…
ISE: Care sunt poveștile Mării Negre? Ce vor afla cititorii care vor avea curiozitatea să lectureze volumul?
C.C.: Vor afla lucruri inedite, despre care puţini au scris vreodată. Vor afla cine au fost gladiatorii cetăţii Tomis acum 1800 de ani, care au fost eroii urbei sau care este adevărata poveste a Şarpelui Glykon. Vor citi legende care au fost la un pas de a se pierde, cum este Dolful de Aur sau faraoancele Sirenele Mării Negre, vor afla povestea misterioasei Peşteri Keiris sau a singurul sfânt creştin, Foca, pe care îl prăznuiau şi etnicii musulmani. Vor afla că prin Dobrogea trecea acum mai bine de un mileniu Drumul Mătăsii, sau că la Techirghiol există singura reprezentare din Dobrogea a Sfântului cu Cap de Câine, Hristofor. Vor rămâne suprinşi să afle varianta dobrogeană a legendei Sfântului Gheorghe, despre care tulcenii cred că prin meleagurile lor ar fi ucis Marele Balaur… Citind cartea poţi afla de unde vin o sumedenie de denumiri de locuri, atât de obişnuite pentru noi astăzi: Plajele Tataia, Trei Papuci sau Duduia, numele unor localităţi Comana, Negru Vodă, Băneasa, Lazu, Pecineaga, Turcoaia, Isaccea, Babadag, Mangalia, Medgidia… Cititorii vor afla detalii despre evenimente istorice extraordinare ce au avut loc în Dobrogea noastră, despre armata lui Alexandru Macedon care a dispărut fără urmă aici, despre tezaurele princiare ascunse aici de diverse seminţii. Vor afla că aici s-a născut vizigotul Alaric, cel care a cucerit Roma, că marele hun Atilla devasta ţinutul nostru şi că îşi ucidea rivalii la Hârşova, sau că la Isaccea era capitala unui mare stat al tătarilor nogai, conduşi de Făuritorul de Hani… Cititorii vor afla informaţii, sper eu, extrem de interesante despre siturile arheologice pe care avem tendinţa să le ignorăm, pentru că ne-am obişnuit cu ele…
ISE: Black Sea Tales este un proiect inedit, cu un public fidel, de nișă. ”Vinde” o astfel de inițiativă, în lipsa ”senzaționalului”? Există oameni interesați să susțină financiar un astfel de demers jurnalistic?
C.C.: Pot spune că a depăşit aşteptările tuturor. Proiectul demonstrează că există foarte multă lume care aşteaptă produse de calitate, într-un cotidian aparent manelizat, superficializat şi interesat se pare doar de nuduri şi de can-can-uri. Există însă oameni mulţi care îşi doresc lucruri de calitate. Când ei simt că un lucru merită susţinut, ies din amorţeala aparentă şi devin fiecare parte a unui angrenaj extraordinar, al unui motor ce te împinge cu putere în sus, spre succes…
La nivel declarativ mulţi se arată interesaţi să susţină financiar un astfel de demers. Eşti iniţial entuziast, apoi începi să suferi: faci drumuri numeroase pe la diverse birouri, anti-camere inutile. Te loveşti de refuzuri puerile. Eşti din ce în ce mai dezamăgit şi gata să abandonezi… Am trecut prin asta dar am avut în cele din urmă norocul să întâlnesc oamenii potriviţi, aşa că am uitat dezamăgirile anterioare. Acum primesc felicitări şi laude de la cei care m-au dus cu vorba şi culmea, propuneri de colaborări. Între timp, am înţeles însă foarte bine pe cine mă pot baza şi pe cine nu…
ISE: Cât de greu este pentru boemii de azi ai Constanței să își vadă visele cu ochii? (pictori, scriitori etc)
C.C.: Mulţi nu credeau că un astfel de proiect are şansă de reuşită. Din fericire există însă oameni frumoşi şi nebuni care nu se lasă şi aici nu vorbesc de mine… Cei care m-au susţinut, atât on-line cât şi pe print sunt dovada vie că atât timp cât îţi doreşti ceva cu pasiune acel lucru se poate face… Visele frumoase se realizează doar cu oameni frumoşi, ori eu am avut norocul de a avea cititori şi prieteni care practic au făcut ca aceste Poveşti să existe. Nu le-aş ptea mulţumi vreodată în măsura în care ei o merită. La general vorbind, este greu pentru toţi boemii de care spuneai să ajungă să îşi vadă îndeplinite visele. Ele se realizează însă, într-un final, mai greu sau mai uşor. Rezultatele muncii lor dovedesc că merită să lupţi pentru idee, pentru pasiunea pe care o porţi, fie că eşti pictor, scriitor, autor sau cântăreţ, artist în general. Din păcate, toţi aceşti boemi sunt plătiţi prost, se lovesc de o grămadă de probleme dar continuă să lupte şi scriu astfel, fiecare fintre ei, file de istorie care nu vor dispărea niciodată…
ISE: De când lucrezi în presă, unde ai debutat și unde te-ai format ca jurnalist?
C.C.: Am început presa acum 14 ani, la ziarul Replica, apoi am continuat cu Ziua de Constanţa, unde am cunoscut prieteni extraordinari, pe care îi am şi astăzi. Am făcut de toate, am fost la greve în port, la accidente rutiere, am făcut Eveniment, am scris anchete, apoi am trecut la reportaje, am scris pe Social, pe Politic, pe Sport. La România Liberă am avut mână liberă să scriu pe partea de istorie şi cultură şi atunci, în 2006, am început să adun primele informaţii care astăzi se regăsesc în Poveştile Mele. Am lucrat la Observator şi la Telegraf iar în ultimii 7 ani am lucrat doar pe TV, în ultimii ani fiind, cu o întrerupere, angajat al NTV, producător, editor şi redactor al Departamentului Sport. Am menţionat de o întrerupere, una extraordinar de frumoasă. Câteva luni bune, în 2010 am lucrat la o televiziune din Maramureş, „Maramureş TV“, unde am făcut doar emisiuni şi reportaje, în acele locuri minunate fiindu-mi reaprinsă pasiunea pentru mitologie şi poveşti.
Toată munca ultimilor ani mi-a adus satisfacţii, morale mai ales. Filmul meu despre Adamclisi – „Tropeum Traiani“ a fost prezentat în 2008 la Congresul de Arheologie de la Roma de către profesorul Barnea, la acea vreme director adjunct al Institutului Naţional Vasile Pârvan. În 2014, alături de fosta echipă de la CTV, am obţinut Premiul Institutului Cultural Român pentru filmul documentar Sarmizegetusa Ulpia Traiana…
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
