Aşa a fost să fie: unul dintre cele mai moderne şi elegante hoteluri din istoria Constanţei şi-a trăit gloria luxoasă printre războaiele secolului trecut. Căci, aici, la malul Mării Negre, sezoanele estivale au mai fost compromise până acum, când şi când, nu doar de fenomene meteorologice ci şi de conflagraţii militare.
Deschiderea Cazinoului şi deprinderea a tot mai mulţi dintre românii din lumea bună de a lua băi de mare la Constanţa şi pe plaja de la Mamaia, deschisă publicului la 1906, au convins întreprinzătorii locali că este momentul să construiască şi să întreţină hoteluri luxoase, cu tot confortul, piperate la preţ dar aducătoare de venituri nesperate pentru un oraş lipsit de importanţă atâta amar de vreme. Cum hotelul „Palace” nu putea suplini cererile, în colţul sud-estic al pieţii Ovidiu administraţia locală a decis ridicarea unui stabiliment de lux, care va purta numele „Mercur”.
Când Primăria Constanţei i-a dat autorizaţie de construcţie lui Ştefan Hagi Tudorache, ca reprezentant al Societăţii Cooperative „Mercur”, la 12 iunie 1913, Balcanii erau în război iar în puţine zile şi trupele române urmau să treacă Dunărea, în Bulgaria. Vara acelui an capricios a stat sub semnul morţii şi al păcii: încă înainte de încheierea sezonului estival, în august, în monumentala Casă cu Lei a „Nababului”, Gheorghe Grigore Cantacuzino, de pe Calea Victoriei, se semna tratatul de pace balcanic iar Dobrogea era întregită cu partea ei sudică. România câştiga o altă parte de litoral, mai exotică şi mai spectaculoasă care va deveni, după puţină vreme, atracţie irezistibilă pentru mulţi dintre vizitatorii obişnuiţi ai Constanţei. În vara aceasta cu război şi pace, în piaţa Ovidiu începeau măsurătorile iar arhitectul N. Michaescu gândea un imobil cu subsol, demisol, parter şi trei etaje, cu toate facilităţile moderne ale epocii. Trebuia să fie cel mai elegant stabiliment turistic din Balcani, mai ales că, acum, România devenise o forţă redutabilă, militară şi diplomatică în regiune.
Noua construcţie era adaptată falezei abrupte şi înalte a oraşului şi se prelungea înspre partea nordică, această aripă funcţionând ca un parapet împotriva vântului pentru întreaga faţadă. Structura de rezistenţă era din beton armat, o altă minune a tehnicii, care la Constanţa mai fusese utilizată foarte recent, când se ridicase marea Moschee Carol I. Faţada clădirii are elemente recognoscibile de stil neo-românesc, bine îmbinat cu un Art Nouveau aproape de final, iar terasele dinspre mare, spaţioase şi aerate, sunt în formă de amfiteatru. Deasupra intrării principale, dinspre piaţă, pe exteriorul clădirii a fost amplasat un bust de piatră al zeului Mercur. Lucrările au durat aproape trei ani şi au fost cumva grăbite de începutul Războiului Mondial, în vara lui 1914. Graniţele au fost închise, staţiunile la modă erau pustii, peste tot în Europa s-au introdus restricţii severe la alimente şi alcool iar regulamentele straşnice interziceau activităţile celor mai multe dintre restaurante şi localuri de noapte. Aici, însă, în România şi la malul Mării Negre, era un alt timp.
În chiar ziua deschiderii sezonului estival, de 1 mai 1916, puteai închiria deja camere la noul hotel sau, dacă aveai timp şi, totuşi, ceva bani în portofelul de piele, te puteai opri la parter, la un restaurant de excepţie, comme il faut pentru gurmanzii cu pretenţii. Războiul mondial începuse de doi ani dar litoralul dobrogean, şi Constanţa, fuseseră scutite de ororile morţii şi ale lipsurilor. Acest prim sezon estival al hotelului „Mercur” va fi primul şi ultimul: câteva săptămâni după aceea, de Sf. Maria, trupele române treceau Carpaţii iar rezervările făcute cu multe săptămâni înainte au fost lăsate baltă. În august 1916, lună plină pentru vacanţa la mare, hotelul „Mercur”, la fel ca întreaga Constanţă, au rămas pustii şi înfrigurate după ştirile cele mai proaspete de pe front. La sfârşitul toamnei, în piaţa Ovidiu defilau deja trupele germane şi bulgare.
Acum, însă, în ultimele zile de pace, la „Mercur” găseai tot ce aveai nevoie. Puteai închiria, cam greu, e drept, pentru că era cerere multă, o cameră în care dispuneai de toate minunăţiile recente ale tehnicii moderne: iluminat electric, apă caldă şi rece în sala de baie, calorifere care începeau să funcţioneze în zilele mai friguroase, ba chiar şi de telefon. Evident, centrala hotelului nu era automată dar îţi putea face legătura rapid la Bucureşti sau la Sinaia, fără a te restricţiona în minute. Războiul făcea imposibile convorbiririle cu străinătatea dar, cum nimeni nu mai pleca în vilegiatură peste graniţă, asta nu mai era o preocupare. Nu era musai să urci scările maiestuoase dacă nu doreai: două ascensoare electrice, şi rapide, puteau fi folosite oricând.
„Antrepriza hotelului a luat toate măsurile ca pe lângă confortul modern, serviciul să fie la înălţime prin angajarea unui personal ales şi specializat” lăuda în paginile de publicitate, plătită şi atunci, o gazetă locală. Mirosea a război peste tot dar, cu câteva săptămâni înainte de deschiderea oficială a lui „Mercur”, piaţa fusese închisă pentru ca mijloacele de transport- autocamioane şi căruţe- să descarce mobilierul, vesela fină, lenjeria, utilajele de bucătărie, obiectele decorative ale imobilului. O orchestră, compusă din zece muzicanţi cu studii, asigura zilnic concerte diverse, de la orele după amiezii şi până târziu, în creierii nopţii. O sală de lectură asigura aprovizionarea cu gazete din toată Europa, un lucru ieşit din comun într-un continent aflat în război şi cu serviciile poştale întrerupte. Ba, în plus, un medic special angajat dădea consultaţii tuturor acelora care simţeau pe propria piele, prea arsă brusc, efectele soarelui marin şi ale curelor prelungite marine. Căci, pe vremea aceea, sportul în general, şi cele nautice în special, erau necunoscute turiştilor români.
La parter, o berărie, cu mese afară, pentru a privi spre forfota paşnică a pieţii şi spre statuia lui Ovidius, o cofetărie cu produse din cele mai savuroase şi un restaurant de lux, cu bucătărie asigurată de un fost angajat al Reginei Elisabeta a României, Alfredo de Lordo, dădeau ţinută noului hotel. Ţineţi cont că aceste plăceri culinare ale vremurilor obişnuite, de pace, le regăseai pe terasele spre mare ale hotelului „Mercur”, în sunetul muzicii de orchestră, când întreaga Europă se măcelărea în tranşee, de mai bine de doi ani. Marile oraşe ale continentului trăiau cu raţii alimentare, de bunuri de consum, fără iluminat şi încălzire şi cu preţuri exorbitante pentru orice nimic.
Deviza lui „Mercur”- „clienţii cei mai exigenţi îşi vor găsi aici idealul confortului”- a funcţionat câteva săptămâni. Îndeajuns pentru ca să rămână în memoria pieţii, a oraşului şi a turismului românesc. Războiul care a venit repede, la mijlocul sezonului estival, ocupaţia oraşului, devastarea clădirii au ruinat rapid o afacere de succes.
Abia în 1927 clădirea este reabilitată în întregime şi repusă în funcţiune. De data aceasta, „Mercur” nu va mai adăposti orchestre şi vacanţe tihnite ci va deveni sediu principal al celor mai importante bănci şi societăţi financiare din România. „Marmorosch Blank” este prima care deschide seria, urmată apoi, de Bursa de Comerţ şi de Banca Industriilor şi Meseriilor Dobrogene. Naţionalizat în 1948, fostul hotel „Mercur” a devenit sediu al Băncii Naţionale a României până în zilele noastre.
Un noroc nesperat pentru că, în felul acesta, a rămas nemutilat de buldozerele comuniste sau de incompetenţa şi avântul imobiliar al administraţiilor locale democratice de după 1990.
Intrat într-un amplu proces de renovare şi reabilitare, unul dintre cele mai frumoase imobile ale Constanţei aşteaptă vremurile pe care le merită.
Acest articol face parte din Campania „CONSTANȚA, CAPITALĂ CULTURALĂ!“
- Istoricul britanic Dennis Deletant este român - 24 mai 2022
- Doar 5% dintre bulgari consideră Rusia drept un exemplu de bună guvernare. Sprijinul pentru Vladimir Putin a coborât la 32% iar pentru R.P. Chineză la 1% - 7 martie 2022
- OPINIE Rusia va fi înfrântă. Achită Kremlinul datoriile istorice restante față de Europa? - 7 martie 2022
