Constanța se află în continuare sub cod galben de vreme rea. Lamele au ieșit pe marile bulevarde

În municipiul Constanța se acționează la această oră și cu utilaje dotate cu lamă pentru curățarea principalelor bulevarde.

Pentru a preveni depunerea poleiului, 9 sărărițe împrăștie încă de la primele ore ale dimineții material antiderapant pe străzile și bulevardele din oraș.

Constanța se află în continuare sub atenționare cod galben de vreme rea!

Până în această seară la ora 20.00, vor cădea precipitații sub formă de ninsoare iar vântul prezintă intensificări, atingând la rafală chiar și 75 km/h. Treptat, în următoarele ore, ninsoarea va slăbi în intensitate.

În spațiul amenajat pentru persoanele fără adăpost, situat pe Șoseaua Mangaliei, au ajuns deja 2 persoane.

Având în vedere faptul că vântul va sufla cu putere, Primăria Municipiului Constanța face apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor, pe care vântul puternic îi poate rupe și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Serviciul Gestionare Spații Verzi –0241/488171
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0799606189.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.