
Proiectul „Stagiune de teatru în localitățile județului” a început în data de 27 Septembrie 2023 și se va încheia în data de 14 Noiembrie 2023, unde va avea loc un spectacol concert susținut de MARIUS MIHALACHE & BAND și invitații săi MIHAI MĂRGINEANU și NICO.
Concertul, intitulat „Maria lu’ Tănase”, prezintă povestea artistei, supranumită „Pasăre măiastră”, și creează o atmosferă inedită și memorabilă pentru publicul tomitan.
„Maria lu’ Tănase” va avea loc în data de 14 Noiembrie 2023, începând cu orele 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța. Intrarea este liberă!
“Acest concert vă îndeamnă să vă deschideți aripile inimii, să primiți cântecul, singurul copil în viață al Mariei Tănase. Vă îndemnăm să căutăm adevăratele valori și să le reînviem în timpul nostru.” – Marius Mihalache
Marius Mihalache este pregătit să introducă publicul în această lume și poveste fascinantă despre Maria Tănase, de la începuturi până în ultimele ei clipe. Este un spectacol concert viu, emoționant, care transmite energii pozitive și o readuce pe artista româncă în inimile oamenilor.
„Stagiune de teatru în localitățile județului” este un proiect organizat de Asociația culturală pentru tineret și copii Art Theatre, și realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
