21 de candidaţi vor fi prezenţi pe listele de vot pentru alegerile prezidenţiale din Bulgaria ce vor avea loc pe 6 noiembrie. Este cel mai mare număr de persoane înscrise în cursă din istorie, într-un moment în care statul vecin României nu suportă o încredere mare în oamenii politici, în instituţiile statului şi rămâne, la un deceniu de la aderare, cea mai săracă ţară a Uniunii Europene.
La 20 mai 2016 preşedintele în exerciţiu, conservatorul Rosen Plevneliev, a anunţat că nu va candida pentru al doilea mandat, invocând motive personale. Totuşi, imediat după aceea, a acuzat calculele greşite ale clasei politice legate de abandonarea continuării reformelor în justiţie şi de incapacitatea de a adopta o legislaţie anticorupţie. Într-un alt interviu, acordat la 18 septembrie postului de radio Darik, preşedintele Bulgariei arunca o bombă în campania electorală: Rusia este element cheie al programelor politice stabilite de cele două mari coaliţii în dispută.
„Rusia – spune Rosen Plevneliev – nu este duşman pentru Bulgaria ci un adversar care vrea să destabilizeze Uniunea Europeană. Se depun eforturi de destabilizare a Uniunii Europene prin propagandă în mass- media, prin oligarhi, pe calea dependenţei energetice, prin atacuri cibernetice”. În fapt, preşedintele vorbeşte despre o realitate: în jur de jumătate de milion de cetăţeni ruşi au cumpărat proprietăţi imobiliare în Bulgaria, majoritatea pe litoralul cuprins între Varna şi Burgas, iar domenii strategice – cum ar fi energia – sunt influenţate de investitori şi finanţe din Rusia. Doar pentru centrala nucleară de la Belene, de pe malul Dunării, guvernul de la Sofia trebuie să plătească peste 650 de milioane de euro, cu penalităţi zilnice, trustului rusesc Atomstroiexport. Niciunul dintre statele membre ale Uniunii Europene nu are o astfel de dependenţă faţă de Kremlin.
Temele campaniei prezidenţiale privesc corupţia la nivel înalt, terorismul, catastrofa demografică (din 1990, Bulgaria a pierdut aproape 40% dintre locuitori) şi, mai nou, criza migranţilor. Aproape nimic despre evoluţia economică, starea administraţiei sau reformele instituţionale. Starea generală a economiei bulgare este stabilă, iar creşterea constantă, deşi redusă. În doar trei luni de vară, peste cinci milioane de turişti s-au cazat în localităţile de pe malul Mării Negre iar o capitală modestă pentru patrimoniul său istoric şi cultural, precum Sofia, a adus mai bine de jumătate de milion de vizitatori în prima jumătate a anului 2016. Bulgaria a intrat, pe de altă parte, pe o listă privilegiată de interese ale principalilor producători de energie şi constituie partener de dialog pentru multe alte state care şi-au propus exportul de produse pe pieţele Uniunii Europene într-o ţară care are una dintre cele mai reduse datorii publice din lume: abia 19% din Produsul Intern Brut.
Nici aşteptările nu sunt foarte mari de la viitorul şef al statului: un sondaj de opinie efectuat de Alpha Research şi dat publicităţii în luna septembrie reflectă starea de degradare fără precedent a încrederii populaţiei în principalele instituţii. Doar 8% dintre bulgari au încredere în Parlament, 16% în guvern, 17% în poliţie şi 21% în preşedintele Republicii. Tocmai de aceea, în faţa acestui dezastru fără precedent în viaţa politică de după 1990, guvernul de dreapta condus de Boiko Borisov a stabilit ca, odată cu alegerile pentru noul preşedinte, să se desfăşoare un referendum privind două teme majore. Cetăţenii bulgari vor decide, tot pe 6 noiembrie, dacă sunt de acord cu reducerea la 120 de mandate pentru noul Parlament (la alegerile legislative din 2014 au fost aleşi 240 de deputaţi) şi dacă, în încercarea de a reduce nivelul corupţiei, sunt de acord ca şefii regionali de poliţie să fie aleşi prin votul direct. Rezultatele sunt, fără doar şi poate, previzibile. Anterior, în martie 2016, Parlamentul de la Sofia a adoptat o lege care aduce amendamente la Codul Electoral şi prin care votul a devenit obligatoriu pentru toţi cetăţenii Bulgariei. Sancţiunile prevăd amenzi de 50 de leva (aproximativ 25 de euro) sau suspendarea indemnizaţiilor sociale pe o perioadă de trei luni.
„De multă vreme vorbim despre un părinte, adică despre un tată, al naţiunii – declara prim ministrul Boiko Borisov în Parlament, la 2 octombrie. Acest popor a avut până acum destui părinţi care s-au pretins taţi ai naţiunii. A venit timpul să avem o mamă a naţiunii, care să îndeplinească toate aşteptările în acest sens”.
Cine este „Mama Naţiunii” bulgare? Nimeni alta decât Ţeţka Ţaceva, preşedinte al Parlamentului în două rânduri (iulie 2009- martie 2013 şi din octombrie 2014). Boiko Borisov, fostă gardă de corp a liderului comunist Todor Jivkov (1954- 1989), a avut la dispoziţie o listă simandicoasă de „mame” ale Bulgariei pentru a le împinge în arena campaniei prezidenţiale: Kristalina Ghiorghieva, comisar european, vicepreşedinte al Comisiei Europene de la Bruxelles şi candidat la funcţia de secretar general al O.N.U. în această toamnă, Iordanka Fandăkova, primarul Sofiei şi Rumiana Băcivarova, ministrul de Interne. Comisarul Ghiorghieva a pierdut cursa pentru şefia ONU – nu este foarte clar dacă din motive legate de Bulgaria sau de poziţia sa în instituţiile Uniunii Europene – iar opoziţia bulgară, prin vocea fostului preşedinte socialist al Republicii, Ghiorghi Pârvanov, a cerut demisia lui Borisov pentru acest eşec. Nici primarul Sofiei şi nici ministrul de Interne nu ar fi avut un start formidabil din cauza problemei migranţilor din Orientul Mijlociu care, în ultima vreme, sunt în număr din ce în ce mai mare în Bulgaria. Agenţia de Stat pentru Refugiaţi avea înregistrate, la începutul lunii octombrie, în domiciliile sale, aproape 5.600 de persoane dar datele oficiale ale Ministerului de Interne vorbesc de peste 14.000 de refugiaţi, majoritatea din Afganistan, Siria şi Irak. Şi vor mai veni, Bulgaria devenind din ţară de tranziţie un spaţiu de aşezare pentru o parte din refugiaţii ce părăsesc Grecia şi Turcia. O situaţie extrem de tulburătoare pentru majoritatatea opiniei publice bulgare, care se împotriveşte prezenţei migranţilor şi cotelor de repartiţie a acestora, impuse de la Bruxelles.
În întâmpinarea acestor temeri, vizibile într-o societate unde mai bine de 10% din populaţie este de religie islamică (turci şi tătari), la sfârşitul lui septembrie Parlamentul bulgar a adoptat o lege care interzice purtarea vălului islamic în public. După Franţa şi Belgia, Bulgaria este a treia ţară din Europa care ia o astfel de decizie, radicală, practic fără opoziţie din partea clasei politice şi a opiniei publice. Doar opt parlamentari au votat împotrivă iar formaţiunea comunităţii musulmane, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, a refuzat să participe la vot. Sancţiunile sunt mai degrabă menite să aducă puncte procentuale în alegeri decât să preîntâmpine atentatele teroriste, aşa cum încercau să explice iniţiatorii legii: 200 de leva (aproximativ 100 de euro) pentru prima abatere şi 1500 de leva pentru orice recidivă.
„Mama Naţiunii” Ţeţka Ţaceva, de profesie avocat, născută în 1958 la Loveci, are o experienţă îndelungată în viaţa politică, de aproape şapte ani decizând destinele Legislativului de la Sofia printr-o sarabandă de guverne. A rămas fidelă formaţiunii de dreapta a lui Boiko Borisov, GERB, şi a găsit pentru acesta, de câte ori a fost nevoie, candidaţi rezonabili pentru constituirea de coaliţii guvernamentale. Sondajele de opinie nu sunt explicite privind şansele Ţetkăi Ţaceva în faţa adversarilor dar pariul nostru, pentru 6 noiembrie, o priveşte pe aceasta ca fiind succesoarea actualului preşedinte, Rosen Plevneliev. Cu atribuţii extrem de limitate în jocul constituţional al puterii, preşedintele Republicii nu poate decide dar are capacitatea de a semnala direcţii majore. Iar Ţeţka Ţaceva este, din acest punct de vedere, percepută mai degrabă ca o adeptă a reformelor, a continuării rolului de membru statornic al Bulgariei în NATO şi UE, cu rezervele legate de dezvoltarea unei flote militare alături de România şi Turcia la Marea Neagră.
La Stânga se situează un candidat redutabil şi carismatic. Generalul Rumen Radev a fost comandantul forţelor aeriene bulgare şi şi-a asigurat sprijinul politic al Partidului Socialist (condus de Kornelia Ninova) şi al fostului şef al statului, Ghiorghi Pârvanov. Generalul Radev nu a afirmat niciodată în public că iubeşte Rusia dar percepţia publică este aproape unanimă în acest sens. În calitate de comandant militar şi-a dat demisia pentru că nu a fost de acord cu decizia guvernului Boiko Borisov de a accepta survolul spaţiului aerian de către avioane NATO. Tot generalul Radev a criticat vehement şi decizia aceluiaşi Executiv de a alege o companie polonă în locul concernului rus MIG pentru întreţinerea şi modernizarea avioanelor bulgare de vânătoare MIG 29.
Cu „Mama Rusia” generalul Rumen Radev explică faptul că ar trebui construită o relaţie partenerială, care să le completeze pe acelea cu SUA, NATO şi UE. Bulgaria, mai spune Radev, ar trebui să-şi definească singură, în conformitate cu propriile interese, strategiile de politică externă. Provocat de jurnalişti să răspundă la întrebarea în ce limbă va vorbi cu Vladimir Putin, la o prezumtivă întâlnire cu acesta, generalul a răspuns tăios: „în bulgară”. Totuşi, aproape toate indiciile conduc la ideea că Partidul Socialist şi candidatul său, Rumen Radev, se bucură de sprijinul străveziu al Kremlinului, de ajutor financiar din partea firmelor ruseşti din Bulgaria şi de deschiderea mediei finanţate cu fonduri stabilite la Moscova. Relaţiile dintre Rusia şi Bulgaria au o istorie mai degrabă pozitivă, opinia publică de la sudul Dunării fiind una dintre cele mai rusofile din Europa.
Independenţa Bulgariei a fost câştigată, pe căi militare şi diplomatice, şi de decidenţii ruşi (alături de eroii români de la Plevna, Smârdan şi Rahova), în 1877- 1878, iar în perioada comunistă liderii de la Sofia au avut o poziţie privilegiată în raporturile cu Kremlinul. În disputa dintre „Mama Naţiunii” şi „Mama Rusia” a intervenit şi ambasadorul SUA la Sofia. Într-un interviu acordat televiziunii 1B, la 25 septembrie, Eric Rubin a ţinut să atragă atenţia că, pentru Bulgaria, „a alege între SUA şi Rusia este o temă falsă”. Totuşi, diplomatul american a pus şi punctul pe i în această campanie electorală: ar fi o greşeală ca Bulgaria să nu aibă relaţii bune cu Rusia atâta vreme cât raporturile ei cu NATO şi UE sunt la fel de bune. Cu amănuntul, pe care Rubin nu l-a mai scos în evidenţă, că Bulgaria este membră, cu drepturi şi obligaţii, ale celor două instituţii iar cu Rusia nu poate dezvolta decât o relaţie bilaterală.
În cursa pentru fotoliul prezidenţial s-au mai înscris şi alţii, cu şanse minime în opinia noastră. Printre ei, şi câteva figuri populare: fostul ministru socialist al Muncii, Ivailo Kalfin, lidera Mişcării 21, Tatiana Donceva, fostul prim ministru Plamen Oreşarski (în timpul căruia, în 2013, au avut loc cele mai mari demonstarţii antiguvernamentale din istoria recentă), un mogul media, Delian Peevski, despre care presa bulgară susţine că ar reprezenta interesele partidului politic musulman Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, un reprezentant al extremei drepte- partidele Ataka şi Frontul Patriotic- Krasimir Karakacianov, un star pop-rock, Rado Şişarkata.
La 7 noiembrie 1917, Lenin şi gruparea extremistă a bolşevicilor au organizat o lovitură de stat la Petrograd şi au preluat puterea din mâinile unui guvern slăbit, lipsit de resurse şi cu puţine opţiuni democratice. Infinit mai multe, însă, decât noaptea totalitară instaurată de regimul comunist. La aproape un secol distanţă în timp, în preziua loviturii comuniste, la Sofia se vor înfrunta „Mama Naţiei” cu „Mama Rusia”. Pentru prima dată în istoria Uniunii Europene este posibil ca Moscova să câştige alegeri prezidenţiale într-un stat. Cum, mai sigur, pentru prima dată este posibil ca Rusia să fie înfrântă electoral în aceeaşi Uniune Europeană.
Mai sigur, însă, cele două Mame nu prea au soluţii pentru ceea ce majoritatea votanţilor din Bulgaria aşteaptă.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
