Asociația Dăruiește Aripi a achiziționat un ecograf performant pentru secția de Neonatologie din Spitalul Județean Constanța

Asociația Dăruiește Aripi a achiziționat un ecograf performant pentru susținerea activității medicale a secției Neonatologie din cadrul  Spitalului Județean Clinic de Urgență Sf Apostol Andrei Constanța prin ajutorul financiar oferit de către Grupul CELCO. Secția nu a beneficiat niciodată de un astfel de echipament, a cărui valoare se ridică la suma de 300.000 lei, se arată într-un comunicat transmis de asociația umanitară.

Echipamentul este folosit pentru diagnosticarea rapidă și mult mai corectă a diverselor patologii neonatale, cum ar fi: marformații cardiace, afecțiuni cerebrale și digestive. Achiziția lui scade numărul transferurilor nou-născuților și așa instabili, către alte secții din țară, unde erau trimiși doar pentru punerea diagnosticului. Un beneficiu major îl constituie micșorarea timpului până la instituirea corectă a tratamentului, crescând astfel șansele copilului la supraviețuire și sănătate.

„La finele anului trecut, anunțam finalizarea lucrărilor de construcție a secției, în valoare de peste 2.060.000 euro. Aceasta a fost doar o etapă a luptei la care ne-am agrenat – scăderea mortalității neonatale din sud-estul României,  iar achiziția echografului este extrem de importantă în acest scop, în dezvoltarea structurală a serviciilor de neonatologie din Dobrogea”, a declarat Alina Pătrăhău –  fondator asociația Dăruiește Aripi.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: