Andrii, micul refugiat de 13 ani din Donețk care repară calculatoare la Constanța/ Cum l-a ajutat engleza să se integreze/ ”Înțelege și simte totul, dar dacă eu sunt calmă este și el”

La doar 13 ani, Andrii a fugit de sunetul asurzitor al bombelor care cădeau, noapte de noapte, în apropierea casei unde s-a născut și a crescut. Era noiembrie 2022, iar Donețkul lui drag și copilăria sa fuseseră înghițite de război de nouă luni deja. Acolo, în regiunea din estul Ucrainei pe care rușii au încercat să o smulgă încă din 2014, Andrii a învățat să se descurce de minune în engleză și a prins drag de informatică. Toate l-au ajutat pe micul ucrainean atunci când, alături de mama sa și de bunica bolnavă, s-a refugiat și a devenit prematur cap de familie în Constanța, pe malul Mării Negre, unde locuiește de mai bine de șase luni.

“Este foarte dificil pentru mine. Mi-am pierdut casa, slujba mea preferată și rudele mele sunt departe”, ne povestește Olena, mama lui Andrii.

Femeia de 35 de ani, care a studiat Drept în Ucraina, spune că se simte singură și “adesea tristă” și că emoțiile sale “sunt greu de înțeles pentru o persoană care nu a trecut prin așa ceva”: “Groază, frică, panică… este o mare durere. Într-o țară străină, totul este dificil, medicina, educația, munca, mai ales dacă rămâi fără nimic”.

Însă îl protejează pe Andrii și încearcă să nu-i transfere niciuna din fricile sale. 

“Bineînțeles, el înțelege și simte totul, dar totul depinde de părinte, în acest caz. Dacă eu sunt calmă, copilul meu este calm și fericit. El nu are temeri, pentru că mama lui este întotdeauna cu el, acesta este cel mai important lucru”, povestește Olena.

La Constanța, Andrii și-a făcut prieteni ucraineni în comunitatea din Mamaia în care trăiește. Dar este totuși dificil pentru el să se integreze, se gândește adesea la casa lui și la prietenii rămași acolo, ne povestește Olena:

“Este foarte greu, dar încerc să nu mă concentrez asupra acestui lucru pentru ca el să nu se simtă singur. Din punct de vedere psihologic este foarte dificil”.

Deși la Constanța există programe gratuite dedicate mamelor și copiilor care au diferite traume, Olena spune că Andrii nu a fost nevoit să meargă la psiholog: “Eu și starea mea de calm îi dăm încredere că totul este bine”, continuă femeia.

Andrii învață momentan online și are mai multe activități de zi cu zi. Plus că își ajută mama. La doar 13 ani ai săi muncește: repară calculatoare și programează laptopuri, pasiunea sa de când în Donețk nu se auzeau bombele. “Acest lucru este de mare ajutor pentru mine, ca mamă singură”, spune Olena, care se gândește ca fiul său să urmeze școala în România, dar doar dacă este în limba engleză, pe care Andrii o stăpânește foarte bine: “A fost foarte util pentru comunicarea în România, în toate domeniile”.

Și ea vorbește “un pic” engleza. Asta a ajutat-o la început să se angajeze la un hotel din stațiunea Mamaia:  

“La două sau trei săptămâni după ce am ajuns aici mi s-a oferit un loc de muncă de către un hotelier. M-am ocupat de curățenie la recepție și de check-in și check-out al camerelor”, povestește femeia. 

Tot într-un hotel din Mamaia sunt cazați și ei, însă nu pentru mult timp. Sezonul estival și schimbarea regulilor românești de protecție a refugiaților îi împing să își caute chirie mai ieftină. 

“În momentul de față încă locuim în hotel, am fost primiți cu căldură și avem tot ce ne trebuie. Dar căutăm să închiriem un apartament, pentru că vara este sezonul pentru hoteluri, vor să primească turiști. În plus, statul nu a plătit hotelierilor fondurile promise în cadrul programului timp de patru luni la rând, ceea ce a dus la datorii și la situația proastă a hotelierilor înșiși”.

Și nici ei nu au o situație mai bună. Bunica lui Andrii are 61 de ani și o boală gravă de inimă care nu poate fi confirmată ca invaliditate în România, din cauza birocrației, spune Olena.

Deși mulți refugiați ucraineni se întorc înapoi în țara natală, Olena nu vrea să le pună în pericol viața celor dragi, atâta timp cât în Donețk se simte încă mirosul morții: “Am un fiu și pe mama mea, nu am posibilitatea să mă întorc în Ucraina, deoarece provin dintr-un punct fierbinte”.

Iar perspectiva asta o face pe Olena să-și planifice viața la Constanța, “un oraș foarte frumos și plăcut, un loc bun pentru a trăi și a munci”, iar ucraineanca nu exclude să își ia cetățenie română. 

Ea, împreună cu Andrii, au deja planuri de viitor.

“Dacă voi fi invitată să lucrez la un program de refugiați în România, pot ajuta la rezolvarea problemelor de integrare a ucrainenilor”, spune Olena, care se consideră simpatică, pozitivă, o persoană care încearcă să îi ajute pe ceilalți, rețeta perfectă pentru a te face plăcut: “Oamenii de aici sunt foarte receptivi și amabili cu mine”.

Cât despre Andrii: “Fiul meu are planuri foarte mari pentru viitor. De la vârsta de 5 ani studiază informatica, învață engleza, cântă la pian. Acum continuă, nu-și schimbă interesul, când va fi mare va lucra în domeniul informaticii, aceasta este alegerea lui, eu îl susțin în toate modurile posibile”.

A contribuit Cristian Andrei Leonte