Anarhia cea mai veselă din Europa: Republica Moldova

După un sfert de oră de sex cu o fostă jurnalistă rusă, într-o cameră anonimă a unui hotel din Moscova, prim ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, discută la telefon cu Nicolae Timofti, şeful statului. Abia la finalul partidei de amor, după o altă oră, şeful Executivului de la Chişinău vorbeşte, pe acelaşi mobil, şi cu preşedintele României, Traian Băsescu. Vizita celui mai important lider care susţine Moldova, din Uniunea Europeană, a fost aranjată printre oftaturile blondei Olea. Şi de-ar fi doar atât!

La mijlocul lunii octombrie, liderul Partidului Liberal Democrat şi fost premier în perioada septembrie- martie 2013 a fost învinuit oficial de acte de corupţie şi arestat preventiv. Vlad Filat, liderul unei coaliţii guvernamentale care a promis prosperitate şi apropiere de instituţiile Uniunii Europene, nu a dat seamă doar pentru năravurile lui sexuale. Procurorii anticorupţie moldoveni l-au acuzat pe protagonist de primirea unei mite de 60 de milioane de euro de la directorul companiei Dufremol, Ilan Shor, devenit între timp primar al oraşului Orhei. În acelaşi timp, referatele de arestare mai susţin că Vlad Filat a mai pretins (şi primit?) 190 de milioane de dolari pentru a determina funcţionari guvernamentali să ia decizii necesare asigurării emiterii suplimentare de acţiuni la Banca de Economii a Moldovei, fără participarea statului, fapt care a generat diminuarea participaţiei statului moldovean până la 33, 3% şi preluarea controlului asupra băncii de către Ilan Shor. Inutil de spus că, oficial, în public şi în mass media, Filat şi tânărul Shor (de 28 de ani) erau adversari ireconciliabil politic.

Republica Moldova are, în momentul de faţă, un premier interimar. De la începutul anului, acesta este al cincilea şef de guvern iar opinia publică aşteaptă cu nerăbdare finalizarea negocierilor politice pentru desemnarea şi învestirea unui al şaselea. Statul moldovean a devenit, ca şi fostul ei premier Filat, protagonistul unui film care rulează în întreaga Europă, pe fondul războiului din Ucraina şi al replierilor islamofobe şi antiteroriste de pe continent. Curtea Constituţională de la Chişinău a precizat, în acest scenariu al celei mai vesele anarhii pe care o puteţi urmări, că dacă până la 29 ianuarie nu va fi învestit un nou guvern, preşedintele Republicii trebuie să dizolve Parlamentul şi să anunţe alegeri anticipate. Problema este că mandatul preşedintelui Nicolae Ti-mofti încetează, şi el, în martie 2016. Iar un scenariu în care Republica Moldova să nu aibă, în primăvară, nici guvern, nici preşedinte, nici chiar Parlament, nu este exclus.

La discuţiile din Parlamentul European, din 26 noiembrie, care au ratificat acceptul Italiei (ultimul dintre cele 28) privind Acordul de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, nu puţine au fost cuvintele grele aruncate fără perdea înspre actuala clasă politică de la Chişinău. „Faliment politic”, „guvernele se schimbă ca anotimpurile”, „eşec”, aceştia ar fi termenii determinanţi în care este analizat statul moldovean. Comisarul european pentru politică regională, sobrul lituanian Petras Austrevicius, a concluzionat, într-o atmosferă fără speranţă, că „dintr-un pionier, Moldova a ajuns la un haos politic”.

Anarhia politică, socială şi economică moldovenească poate avea drept motive eforturile Rusiei de a păstra o minimă influenţă decizională, interesele tot mai mari ale oligarhiilor răsăritene în vecinătatea Europei şi gradul incalificabil de corupţie din politică şi administraţie care a eşuat, practic, statul.

Kremlinul o duce greu în relaţiile cu statele Uniunii Europene: nici până astăzi nu există vreo fisură în decizia acestora, laolaltă cu SUA şi alţi aliaţi, în ceea ce priveşte sancţiunile şi restricţiile. Eforturile, penibile, ale preşedintelui francez Francois Hollande de a convinge comunitatea internaţională de necesitatea unei alianţe cu Rusia în reglementarea situaţiei din Siria s-au lovit de dezinteres şi refuzuri politicoase. Evoluţiile din Ucraina, un alt stat lovit de haos, nu lasă de înţeles o reaşezare predictibilă a structurilor instituţionale. Rusia este obligată să cheltuiască şi mai mult pentru finanţarea armatelor şi chiar a „statelor” apărute în Donbas, a penisulei Crimeea şi a altor republici nerecunoscute: Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia. Aceste chiriaşe ale Federaţiei Ruse nu pot supravieţui fără stipendiile Moscovei: cum preţul petrolului rămâne scăzut şi nici nu dă semne de trezire, bugetele sunt tot mai subţiri iar nemulţumirile tot mai mari. Nici Moldova nu este ferită de aceste accese post-imperiale ruse: partide politice şi lideri de opinie susţin, tot mai vocal, falimentul elitei pro- europene, a proiectelor susţinute de Uniunea Europeană şi necesitatea unei redirecţionări strategice, spre Rusia, Belarus, Kazahstan şi Armenia. Eforturile europene şi americane, multă vreme cuantificabile doar în ajutoare financiare nerecuperabile şi fără rezultate, se îndreaptă, acum, spre resuscitarea şi consolidarea instituţiilor de bază. Iar Justiţia devine, la fel ca în România, mâna forte a unei reforme politice obligatorii.

Ce devine din ce în ce mai inedit pe scena politică anarhică de la Chişinău este că partidele politice pro-europene, constituite într-o coaliţie cu destule năbădăi şi fără niciun rezultat notabil, devin ţinta campaniei anti-corupţie conduse de Partidul Socialiştilor, pro-rus, al cărui lider, Igor Dodon, solicită alegeri anticipate şi pedepsirea exemplară a vinovaţilor. Inclusiv a acelora din Partidul Comunist al lui Vladimir Voronin. Ceea ce Igor Dodon nu spune este că această corupţie în rândul clasei politice miroase aproape exclusiv a parfum moscovit. Vreme de patru ani, între 2010- 2014, nu mai puţin de 18 mi-liarde de dolari proveniţi din Rusia au fost „spălaţi” în Republica Moldova iar justiţia de la Chişinău nu ar fi străină, nici ea, de această situaţie. Practic, bunăvoinţa Executivelor şi Legislativelor de la Chişinău a fost cumpărată cu bani grei iar instituţiile statului, mult prea timide şi fără experienţă, au rămas timorate şi cu răspunsuri neadecvate.

România a fost, până de curând, susţinător activ al coaliţiei dintre Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal şi Partidul Democrat. Între preşedintele Traian Băsescu şi prim ministrul Victor Ponta s-a desfăşurat un adevărat campionat de eforturi de a cuceri cât mai mult şi mai bine bazinul electoral de peste Prut, lideri politici şi de opinie. De curând, însă, Bucureştii au blocat, prin refuzul categoric al preşedintelui Klaus Iohannis, promulgarea acordului privind creditul de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova. La Chişinău, duşul rece, fără precedent, a fost recepţionat ca atare. Imediat după decizia luată la Cotroceni, Parlamentul Republicii Moldova a rectificat, în regim de urgenţă, Legea bugetului de stat pe 2015, stabilind reducerea cheltuielilor cu peste 1,6 miliarde de lei moldoveneşti. Au fost sistate plăţile către şcoli, spitale, instituţii de asistenţă socială iar cele mai multe dintre investiţii au fost blocate. Inclusiv lucrările la gazoductul Iaşi- Ungheni- Chişinău care ar asigura Moldovei o implicare energetică din partea Europei mai mare decât din partea Rusiei.

Ce se poate preconiza în vesela anarhie de la Chişinău? Un nou guvern, cu siguranţă. Cu o susţinere parlamentară firavă şi erodată de scandalurile de corupţie şi incompetenţă. Alegerile anticipate nu ar face ordine în peisajul politic. Discursul pro-european nu a fost cuantificat în rezultate economice iar nivelul de trai rămâne printre cele mai scăzute din Europa. Niciuna dintre puterile statului nu s-a apropiat de normele democraţiilor continentale iar liderii politici dau dovadă, mai degrabă, de interese de grup decât de adeziune la proiecte naţionale. Credibilitatea coaliţiei guvernamentale, cea care a sosit la pu-tere pe valul speranţei unei alinieri la Europa, s-a prăbuşit. În cealaltă tabără, forţele pro-ruse, deşi foarte vocale, au resurse limitate pentru a obţine putere decizională. Chiar într-un scenariu în care Partidul Socialiştilor ar deveni conducător într-un viitor Executiv este puţin probabil că ar reuşi să convingă de utilitatea unei reaşezări strategice a Republicii Moldova pe o axă care conduce la Moscova. Despre realizări în acest sens, pe termen scurt, nici nu poate fi vorba.

Soluţia de rezervă ar fi aceea a asanării fără regrete şi cu curaj a întregului peisaj public de la Chişinău. O variantă dureroasă, greu de suportat, care ar reda încrederea în instituţiile unui stat care a eşuat. Să nu uităm, însă, că o astfel de etapă a început în România de puţină vreme iar convulsiile au determinat o rezistenţă aprigă în mai toate domeniile.

Anarhia veselă de la Chişinău va continua, fără dar şi poate. Succesiunea de premieri, guverne, interese geopolitice şi crize economice va contura, şi mai clar, fotografia unui stat care nu mai are resurse instituţionale interne pentru a continua existenţa. Iar Europa, cea spre care privesc neputincioşi mulţi dintre românii de peste Prut, va trebui să decidă: ce facem cu Republica Moldova?

Şi nu ar fi prea multe răspunsuri: Europa, Rusia sau România.