Zilele Constanței 2026: Intrare liberă la Cazino, sâmbătă seară, pe bază de rezervare online / Aproape toate biletele au fost deja epuizate

sursă foto: Petruț Iacob/ ISE

Cazinoul din Constanța va putea fi vizitat gratuit, sâmbătă seară, între orele 18:00 și 00:00, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare online. De Zilele Constanței, Cazinoul își prelungește programul de vizitare până la miezul nopții, transmite echipa Cazinoului.

captură foto: bilet.cazinoul.com

Miercuri dimineață, biletele erau deja epuizate pentru intervalul orar 18:00-23:00. Au mai rămas locuri libere pentru 23:00-23:30 și 23:30-00:00.

Primăria Constanța a transmis programul evenimentelor organizate de zilele orașului, în perioada 21 – 24 mai 2026. Sunt anunțate concerte în Piața Ovidiu, acolo unde vor urca pe scenă 3 Sud Est, Elena Gheorghe, Florin Ristei Alexandra Ungureanu & Band și alți artiști. Serile vor continua cu show-uri multimedia, concerte și momente speciale dedicate tuturor generațiilor, potrivit primăriei.

Citește și: Zilele Constanței 2026: Primăria plătește peste 100.000 de euro pentru organizarea evenimentului / A scos la licitație și serviciile pentru un show multimedia și efecte speciale de scenă

„Publicul se va bucura și de concertul Filarmonicii Municipale din Lamia, Grecia, organizat în fața Cazinoului Constanța, dar și de una dintre cele mai emoționante manifestări ale sărbătorii – parada etniilor constănțene și a costumelor tradiționale, urmată de un spectacol susținut de ansamblurile dobrogene”, conform primăriei.

Programul complet al evenimentelor este disponibil pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.