Activitatea spitalului privat Armonia din Constanța, suspendată în urma unui control al DSP / Unitatea medicală funcționa fără autorizație santitară, susține instituția

Ministerul Sănătății a retras, anul trecut, parțial autorizația de funcționare pentru clinica privată din Constanța, care funcționa într-o clădire cu destinație de hotel și a demis-o pe șefa DSP Constanța, după decesul unei gravide
(foto: Pexels)

Direcția de Sănătate Publică Constanța a suspendat temporar activitatea spitalului Armonia. Unitatea medicală funcționa fără autorizație sanitară, susțin reprezentanții DSP.

„În urma unui control efectuat la data de 23 martie 2026, s-a stabilit că unitatea sanitară desfășura activități medicale fără a deține autorizația sanitară de funcționare valabilă, încălcând astfel prevederile legale în vigoare”, arată DSP Constanța.

„Redeschiderea spitalului se va face numai cu acordul DSP Constanța, după obținerea unei noi autorizații de sanitare de funcționare de la Compartimentul Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile, în conformitate cu structura și circuitele funcționale existente la data solicitării”, adaugă DSP Constanța.

În octombrie 2025, șefa DSP Constanța, Cristina Schipor, a fost demisă în urma tragediei de la Constanța, în care o gravidă în vârstă de 29 de ani a murit în urma complicațiilor apărute la clinica privată Armonia. Minsterul Sănătății a transmis că DSP a avizat această unitate din anul 2009 și până în 2025, „în afara legii”. Citește mai multe detalii aici.

Cristina Schipor a atacat în instanță decizia Ministerului Sănătății. Dosarul se află pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța.

Spitalul privat din Constanța funcționa într-o clădire cu destinație de hotel, spune ministrul Sănătății. „Primăria Constanța a autorizat o serie de lucrări de inervenție și de reabilitare în cadrul acestui imobil în anul 2024. Lucrările sunt în derulare în acest moment. Dar unitatea sanitară funcționează din anul 2009”, a mai spus ministrul.

„DSP Constanța a avizat această unitate din anul 2009 și până în 2025 în afara legii. Este o acțiune care o tentă penală, motiv pentru care raportul corpului de control și al Inspecției Sanitare de Stata au fost trimise către DNA și Parchetul General”, a transmis ministerul Sănătății.

„Nu știu cum a putut fi dat un aviz de funcționare de către DSP pentru o unitate sanitară care nu respectă nimic”, a mai declarat Rogobete.

„Directorul executiv al DSP Constanța va fi demis începând cu data de astăzi. La nivelul unității sanitare a fost retrasă aurorizația de funcționare pentru blocul operator și pentru secția de terapie intensivă până la intrarea în legalitate. Au fost aplicate amenzi de peste 60.000 de lei la nivelul unității sanitare. Cele două rapoarte au fost transmise DNA și Parchetului General”, spunea Alexandru Rogobete.

știre în curs de actualizare

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.