Rafinăria Petromedia din Năvodari se oprește, la începutul lunii martie, pentru o perioadă de 20 de zile, a transmis compania într-un comunicat de presă. Și Rafinăria Vega Ploiești va avea sistată activitatea operațională în aceeași perioadă. Cele două intră în revizie tehnologică programată, anunță compania.
Oprirea tehnologică este realizată în baza unui calendar, cu revizii generale programate la interval de 4 ani și opriri tehnologice efectuate la un interval de 2 ani, pentru lucrări intermediare, anunță Rompetrol.
- „Lucrările programate pentru această perioadă vor viza inspecții și reautorizări ale unităților de producție și ale fluxurilor operaționale, în acord cu legislația în vigoare. De asemenea, se vor executa lucrări de curățare a echipamentelor, verificări preventive sau înlocuire a unor elemente, precum catalizatorii, cu scopul menținerii și creșterii randamentelor de producție, asigurării calității produselor și a unei funcționări în siguranță și la capacitate, atât pentru angajați, cât și pentru mediul înconjurător”, se arată în comunicatul de presă.
Lucrările vor fi efectuate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMGI, cu sprijinul altor companii specializate în acest sector. Revizia celor două rafinării este realizată concomitent, având în vedere că rafinăria Vega funcționează cu materii finite și semifabricate provenite din Petromidia Năvodari, conform sursei citate.
„În toată această perioadă, compania va continua să își onoreze obligațiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienți urmând a fi asigurate din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMGI”, anunță compania.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%), se mai arată în comunicat.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:






