
Jurnalistul BBC Dorian Galbinski, originar din Constanța, este invitat la Facultatea de Istorie și Științte Politice (FISP) a Universității „Ovidius” din Constanța pentru lansarea cărții sale, „Viața trece caun glonț. Memoriile unui reporter BBC” (apărut la Editura Humanitas, în 2021), transmite universitatea într-un comunicat de presă.
Evenimentul va avea loc în Sala Senatului, Campus Corp A (Aleea Universității nr. 1), de la ora 12:00, se mai arată în comunicatul citat.
Alături de autor, continuă universitatea, vor lua cuvântul profesorul Florin Anghel, de la Facultatea de Istorie și Științe Politice a universității, precum și dr. Daniel Citirigă, prodecan al facultății, și dr. Ada Codău, lector la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism.
Context
Dorian Galbinski, român de etnie evreiască din Constanța, a emigrat în Israel în 1965, cu cinci ani înainte de a începe o carieră de aproape patru decenii de jurnalism la postul de radio britanic BBC, unde avea să devină cel mai longeviv membru al redacției în limba română.
„Volumul de memorii amintit mai sus se poate citi din mai multe unghiuri. În primul rând ca un document, autorul fiind martorul unor evenimente cheie pentru istoria secolului al XX-lea, cum ar fi prima parte a regimului comunist, la Constanța, Războiul de șase zile, din 1967 și războiul de Yom Kipur în Israel, căderea comunismului și anii de tranziție în România post-decembristă, de pe teren, ca jurnalist”, explică UOC.
De asemenea, amintește universitatea, trebuie luat în calcul rolul de martor al unor întâlniri istorice a jurnalistului, care în cele patru decenii de presă a fost translator atât pentru familia regală cât și pentru diverse guverne britanice cu ocazia unor vizite precum cea a lui Nicolae Ceașescu sau a altor oameni politici români din perioada comunistă.
„Scenele cu prietenii din copilărie, trăite pe străzile Constanței sau pe malul mării, cele din familie, în diverse țări, cele din redacția BBC, toate fac ca volumul „Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC” să devină unul de referință”, încheie universitatea descrierea cărții.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
