
Două reprezentanții ale spectacolului „Universuri Paralele” de David Lindsay-Abaire, regizat de Radu Iacoban, au fost programate în acest weekend de Teatrul de Stat Constanța (TSC), transmite instituția într-un comunicat de presă.
Reprezentațiile vor avea loc sâmbătă, la data de 8 aprilie, de la ora 19:00, și duminică de la ora 12:00. De asemenea, spectacolul de duminică va fi accesibil și pentru persoanele cu deficiențe de auz, replicile fiind interpretate live de către Lena Dermengiu, precizează TSC.
În distribuția piesei sunt actorii Mihaela Velicu, Cătălina Mihai, Ecaterina Lupu, Lucian Iftime, Lana Moscaliuc, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, iar reprezentanții teatrului menționează că, în 2022, la festivalul „Buzău iubește teatrul”, Cătălina Mihai a primit Premiul pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea sa a personajului „Izzy”.
Piesa semnată de David Lindsay-Abaire a primit în 2007 premiul Pulitzer, iar în anul 2010 a fost ecranizată, cu actrița Nicole Kidman în rolul principal, încheie TSC.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:

