
Sute de constănțeni au ieşit la plimbare, duminică, pe faleza Cazinoului din Constanța, în prima zi caldă după codul portocaliu de viscol și vreme rea.
Fie că era vorba de părinți cu copiii de mână sau în cărucioare, bunici alături de nepoții lor, dar și tineri,cu toții s-au bucurat de sfârșitul de weekend, unde termometrele au arătat 16 grade, după ce vremea de la începutul lunii a fost complet neprietenoasă cu orașul de la malul mării, aducând de la ploaie și ninsoare, la nori, vânt puternic sau ger.



Cazinoul, emblema Constanței, se află încă în plin proces de reabilitare, fiind însă descoperit pe alocuri, pe unde se ivesc bucăți renovate din monumentul istoric. E duminică, schelele goale își așteaptă muncitorii de luni, la fel cum paznicul din baraca albă stă de veghe asupra materialelor de construcții.

La câțiva pași distanță, un artist stradal în vârstă, cu haine ponosite și un fes negru pe cap, pantalonii prăfuiți și mai multe haine de culoare violet puse lângă, cântă la vioară.
Un copil nu mai mare de trei ani, lângă tatăl pe care îl ține de mână, e intrigat de bătrânelul cu vioară. Se uită atent la el, cu o curiozitate inocentă cum artistul stradal își face numărul.

Mai departe, alt muzician stă pe-o bancă cu picioarele încrucișate și joacă un acordeon vechi ca pe-un evantai, lângă o geantă castanie unde oamenii își arată sau nu recunoștința.

Micii comercianți nu lipsesc nici ei pe de faleză. Un bărbat cu ochelari de soare negri și un palton de aceeași culoare stă și citește atent o carte. Pe banca de lângă erau așezate alte câteva cărți, iar deasupra fiecăreia se afla câte o piatră, pentru ca vântul să nu le ia pe sus.

Nu lipsesc nici standurile de pe faleză, între care unul cu suveniruri tablouri și magneți.

O pisică fără chef nu se lasă în ruptul capului hrănită de câțiva trecători spre dezamăgirea copiilor care țin morțiș să ”dreseze” felina. Pescărușii așteaptă în văzduh ca pisica să se plictisească complet de trucurile oamenilor și să plece.

Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





