Proiectul „Vacanța de vară cu Zbumzzi” a ajuns la final

Proiectul „Vacanța de vară cu Zbumzzi” a ajuns la final.

„Vacanța de vară cu Zbumzzi” este un Proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, fonduri alocate prin contractul cu finanțare nerambursabilă nr. 132634/27.06.2022.

Proiectul „Vacanța de vară cu Zbumzzi” este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte, și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

„Vacanța de vară cu Zbumzzi” s-a desfășurat în perioada 09-25 August 2022, în zilele de marți, miercuri și joi, între orele 16:00-18:00, și 19:00-20:00, în Parcul Arheologic, de lângă Primăria Municipiului Constanța.

Programul a fost următorul:

  • În zilele de MARȚI: începând cu orele 16:00, copiii au avut ocazia să se întâlnească cu Trupa Zbumzzi pentru evenimentul intitulat Ziua Culorilor, un eveniment ce implică participarea, pe echipe, la jocuri pentru copii și tineret, cu scopul de a descoperi culorile.
  • În zilele de MIERCURI: începând cu orele 16:00, copiii s-au întâlnit cu Trupa Zbumzzi, pentru evenimentul intitulat Magia copilăriei, eveniment ce presupune participarea la jocurile copilăriei, jocuri binecunoscute de către toți, și cu un farmec aparte, ce necesită muncă în echipă și pasiune.
  • În zilele de JOI: începând cu orele 16:00, copiii s-au întâlnit cu Trupa Zbumzzi la evenimentul intitulat Liber la vacanță, un eveniment ce implică jocuri, activități sportive și antrenante, și exersarea creativității, pe baza unui concurs.

    Trupa Zbumzzi a organizat în zilele de MARȚI, MIERCURI și JOI, începând cu orele 19:00, spectacole de teatru pentru copii, după cum urmează:
  • MARȚI (9, 16); JOI (25): spectacol de teatru, intitulat HAI HUI ÎN ȚARA ZBUMZZI
  • MIERCURI (10, 17, 24): spectacol teatru de păpuși, intitulat CEI TREI PURCELUȘI
  • JOI (11, 18); MARȚI (23) : spectacol teatru de păpuși, intitulat SCUFIȚA ROȘIE

Accesul și participarea la proiectul Vacanța de vară cu Zbumzzi au fost gratuite.

Valoarea totală a proiectului este de: 215.000 LEI

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: