
Austria este în stare de șoc după atacul terorist de luni seară care s-a soldat, până la acest moment cu doi civili morți și mai mulți răniți. Unul dintre atacatori, care a fost ucis de polițiști, era simpatizant ISIS, a transmis ministrul de Interne Karl Nehammer.
O echipă pirotehnică a dezamorsat centura cu explozibil a primului terorist împușcat, asupra căruia au găsit și o pungă mare cu cartușe. Autoritățile pleacă de la premiza că și ceilalți teroriști sunt înarmați la fel de mult.
Cancelarul Sebastian Kurz a declarat marți dimineață, după miezul nopții, că situația este foarte tensionată, ”atacatorii au arme automate și sunt profesioniști”.
Autoritățile au închis școlile și îi roagă pe oameni să nu își părăsească locuințele și să urmărească știrile, iar pe jurnaliști îi roagă să nu rostogolească ”informații neverificate și speculații”.
Liderii UE au condamnat atacul terorist din Viena:
- Preşedintele Consiliului European Charles Michel: „Europa condamnă cu tărie acest act laş care încalcă viaţa şi valorile noastre umane. Gândurile mele sunt alături de victimele şi locuitorii Vienei după teribilul atac din această seară. Suntem alături de Austria”, a scris pe Twitter.
- Șeful diplomaţiei europene Josep Borrell s-a declarat „şocat şi mişcat” de aceste atacuri, pe care le-a calificat drept „un act de laşitate, violenţă şi ură”: „Gândurile mele sunt alături de victime şi de familiile lor, precum şi de cetăţenii Vienei. Suntem alături de voi”, a adăugat oficialul european.
- Preşedintele Parlamentului European David Sassoli: „Peste tot pe continentul nostru suntem uniţi împotriva violenţei şi a urii”, a scris pe Twitter.
- Preşedintele francez Emmanuel Macron: „Aceasta este Europa noastră”.”Inamicii noştri trebuie să ştie cu cine au de-a face. Nu vom ceda”, a reacţionat, la rândul său.
- Ministerul german de externe Heiko Maas: „Nu trebuie să cedăm în faţa urii care încearcă să ne divizeze societăţile”, a scris pe Twitter (sursa: Agerpres.ro și News.ro)
- Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen: „Sunt şocată şi profund îndurerată de atacul brutal care a avut loc în Viena. Gândurile mele se îndreaptă spre familiile victimelor şi poporul austriac. Europa este alături de Austria. Suntem mai puternici decât ura şi teroarea”, este mesajul scris pe Twitter.
Și Președintele Klaus Iohannis a reacționat, după miezul nopții, într-un mesaj pe Twitter, după atacul terorist din Viena: ”Știri teribile vin din Viena în această noapte. Condamn ferm aceste acte atroce de terorism. Condoleanțe familiilor victimelor. România este alături de Austria”, se arată în mesajul președintelui Iohannis.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





