Viorica Dăncilă a decis construirea podului peste Dunăre la Zimnicea, în Teleorman, în ciuda soluțiillor oferite de experți

Postul naţional de radio din Bulgaria a transmis la 12 aprilie, în cadrul programelor informative, că la Dubrovnik, în Croaţia, a avut loc o nouă întâlnire între prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, şi omoloaga din România, Viorica Dăncilă.

La această discuţie, şefa guvernului de la Bucureşti a anunţat că partea română a decis construirea unui al treilea pod peste Dunăre, între România şi Bulgaria, la Zimnicea- Sviştov şi că discuţiile tehnice vor începe săptămâna aceasta.    

Viorica Dăncilă şi Boiko Borisov au participat la reuniunea la nivel înalt 16+1, a ţărilor din Europa Centrală şi de Sud-Est alături de prim-ministrul RP Chineze, Li Keqiang. La această întâlnire, Viorica Dăncilă l-a convins pe şeful Executivului de la Beijing asupra oportunităţii deschiderii în Bucureşti a unui centru de medicină tradiţională chineză.

Podul Giurgiu-Ruse

În luna martie, Boiko Borisov a avut o întrevedere la Bucureşti cu Viorica Dăncilă şi i-a explicat acesteia că partea română nu poate accesa fonduri europene decât pentru un al doilea pod între Giurgiu şi Ruse, care ar putea să îl dubleze pe cel prezent construit în 1954. În cadrul discuţiilor, au mai fost avansate atunci încă trei variante: Bechet-Oriahovo, Turnu Măgurele-Nikopol şi Călăraşi-Silistra. În Parlamentul de la Sofia, ministrul Transporturilor, Rosen Jeliazkov, a anunţat că oricare dintre aceste variante nu pot fi finanţate cu bani europeni ci doar cu fonduri guvernamentale, alături de investiţii private.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a ales varianta Zimnicea-Sviştov, adică cea mai puţin vizată de către experţi. Aceasta deoarece celelalte soluţii ofereau un trafic mai mare al mijloacelor de transport şi, desigur, o amortizare mai rapidă: Giurgiu-Ruse face parte dintr-un coridor european, care are punctele finale la Salonic, Atena şi Istanbul, iar oraşul Ruse va fi legat, în curând, de o autostradă ce va ajunge la Veliko Târnovo şi Sofia. Varianta Călăraşi-Silistra ar fi legat două oraşe cu porturi la Dunăre şi cu posibilitatea de a dezvolta sectoare industriale după o investiţie majoră în infrastructură care le-ar fi scos din izolare. O altă soluţie, cea a podului dintre Turnu Măgurele şi Nikopol, este şi cea mai agreată de guvernul bulgar: prim-ministrul Boiko Borisov încearcă să convingă Executivul de la Bucureşti să revitalizeze un proiect mai vechi, de şase decenii, privind şi construcţia unei hidrocentrale pe Dunăre, care ar completa sau chiar înlocui construirea centralei nucleare de la Belene (de lângă Sviştov).

Podul peste Dunăre dintre Zimnicea şi Sviştov, dacă se va finaliza, va fi al treilea între România şi Bulgaria, după cele de la Giurgiu-Ruse şi Calafat-Vidin, şi al cincilea de pe teritoriul României (mai există la Cernavodă-Feteşti şi Giurgeni-Vadu Oii). Un altul este în construcţie la Măcin-Brăila. De asemenea, aceasta ar fi, fără îndoială, cea mai mare investiţie din istoria judeţului Teleorman.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: