VIDEO Medic în devenire în România: Stres, perseverență, condiții materiale precare, pacienți agresivi și dorința de a-i ajuta pe cei aflați la nevoie 

În România, o țară care uneori pare că se mândrește mai degrabă cu medicii plecați în străinătate decât cu cei pe care încă îi are, chemarea medicală nu pare să fi fost în totalitate uitată, după cum arată cazul unei studente care a ales să-și dedice tinerețea chemării medicale.

Articol publicat inițial pe G4Media.ro, în cadrul proiectului ENTR

• “…m-am axat pe medicină pentru că mi-a părut că atinge tot ce mi-am dorit eu: să ajut oamenii și să mă aflu într-o continuă evoluție intelectuală”, a declarat pentru G4Media, în cadrul proiectului ENTR, Alexandra Matei, studentă în anul al doilea în cadrul Facultății de medicină a Universității Ovidius din Constanța. 

Unul dintre medicii în devenire care plănuiesc să rămână în țara natală pentru a-și ajuta semenii, Alexandra pune un mare preț pe branșa pe care și-a ales-o. În propriile ei cuvinte, deși volumul de muncă este unul enorm iar stresul este semnificativ, aceasta este calea pe care trebuie să meargă un medic în devenire dedicat.

Dedicarea, de altfel, este motivul principal pentru care consideră Alexandra că ar trebui să devii medic, nu pentru foloasele materiale sau alte beneficii, ci din pura dorință de a practica această meserie și de a ajuta.

Desigur, munca asiduă este o sabie cu două tăișuri: Pe de o parte, un student serios trebuie să fie pregătit să fie stimulat constant și să depună efort, dar pe de cealaltă, stresul extrem care poate fi acumulat nu este un factor neglijabil. Din acest motiv, consideră Alexandra, sistemul educațional românesc trebuie să găsească un echilibru în a pregăti cum trebuie viitorii practicanți și a le oferi susținerea necesară pentru a-și gestiona munca și emoțiile într-o perioadă deosebit de aglomerată și complicată. 

Situația nu este în totalitate negativă. Studenta aplaudă consecvența și profunzimea pe care sistemul educațional încearcă să le inducă studenților, iar anumite măsuri precum, spre exemplu, câteva ore de consiliere pe săptămână nu ar fi decât un plus.

În ceea ce privește sistemul medical propriu-zis, tânăra care pentru moment l-a înfruntat doar în forma practicii a întâmpinat deja unele din problemele bine cunoscute ale sistemului: Lipsurile materiale, condițiile deficitare atât pentru cadrele medicale cât și pentru pacienți și, chiar, o relație tensionată, pe alocuri chiar agresivă, între cei care au nevoie de ajutor și cei care trebuie să îi trateze.

În ciuda momentelor în care, admite Alexandra, s-a găsit chiar în situații de a se teme pentru propria siguranță în anumite momente de practică, ea nu își abandonează țelul de a deveni medic pediatru sau internalist (faptul că poate să ajute pare mai important decât specializarea).

De notat este că, în ciuda problemelor expuse, studenta observă și anumite trenduri pozitive. Infrastructura medicală, chiar și cea de stat, este în dezvoltare, iar posibilitățile există, iar, poate cel mai important, abilitatea de a-ți face cum trebuie meseria vine în principal “din suflet”, nu din factori externi.

Înarmată cu dorința de aduce valoare țării în care s-a format și cu deviza că “toți pacienții ar trebui să beneficieze de un act medical bine prestat și gratuit”, Alexandra este pregătită să înfrunte orice pericol, de la pacienți violenți la condiții materiale precare, pentru a își îndeplini visul.

Reporter: De ce ai ales medicina din toate câmpurile de muncă disponibile?

Alexandra Matei: Dorința am avut-o dintotdeauna să practic o meserie în câmpul acesta în care pot să ajut oamenii și sinceră să fiu, am avut mai multe opțiuni de-a lungul timpului, mai ales că părinții mei m-au susținut să am alegeri libere pe care să le fac pur din voința mea. M-am gândit la bucătar, la polițist, tatăl meu fiind polițist și într-un sfârșit m-am axat pe medicină pentru că mi s-a părut că atinge absolut tot ce mi-am dorit eu: să ajut oamenii și să mă aflu într-o continuă evoluție intelectuală.

Rep.: Am înțeles, în cazul ăsta ai o specializare anume la care te gândești în câmpul medicinei deja sau nu ai ales încă?

A.M.:  Am ales deja cu gândul, însă sunt sigură că se vor schimba opțiunile mele de-a lungul anilor, până voi termina medicina, însă momentan mă gândesc la pediatrie (…) Pediatria este acea specializare care se ocupă cu îngrijirea și tratarea copiilor. Pacienții au în general vârsta sub 16 ani și sunt însoțiți de părinții lor sau de tutorele legal atunci când merg la medic. Totodată, pe lângă pediatrie, mă gândesc și la medicină internă. Internistul este omul acela din spital care se ocupă cu pacienții care sunt internați și el știe specializările despre cardiologie, pneumologie, gastroenterologie și mă atrage foarte mult complexitate acestei specializări, deci sunt între pediatrie și medicină internă.

Rep.: Am înțeles. Acum știm motivul pentru care ai ales tu medicina, dar în opinia ta, care sunt motivele principale pentru care aleg în general studenții români medicina?

A.M.: Sinceră să fiu, cred că sunt două tipuri de studenți, cu toate că este o greșeală să împarți lumea în două câmpuri, dar cred că prima parte este cea a studenților care aleg din suflet medicina, pentru că asta își doresc să facă, iar cea de-a doua pentru că fie i-au îndrumat părinții, părinții sunt deja doctori, fie pentru că din contră, nu a fost nimeni în familie doctor și își doresc un doctor, fie pur pentru partea materială, dar cred că este o mare greșeală să alegi medicina pentru partea materială și pentru astfel de beneficii.

Rep.: Acum, vorbind despre sistemul educațional în sine, cum ai descrie calitatea sistemului educațional din România?

A.M.: Calitatea în medicină, în învățământul superior este mulțumitoare în România. Mi se pare că suntem provocați în fiecare zi, și la la cursuri și la lucrările practice să fim curioși și bineînțeles, să ne dezvoltăm. Câteodată mi se pare că datorită acestui lucru este un volum (de muncă) enorm și stresant, dar până la urmă consider că este foarte important să fim stimulați în fiecare zi și consider că sistemul ne învață asta permanent.

Rep.: Deci care ai zice că sunt punctele tari ale sistemului educațional românesc?

A.M.: Punctele tari ar fi consecvența – în fiecare zi învățăm – și permanența totodată și, bineînțeles, profunzimea – pornim de la un organ, ajungem până la ultima celulă, să învățăm despre ea. Și asta, bineînțeles, ne ajută să ne formăm o imagine foarte amplă despre ceea ce învățăm și foarte clară totodată.

Rep.: Pe de cealaltă parte, punctele slabe, care crezi că sunt?

A.M.: Punctele slabe cred că sunt pe partea de psihic. Consider că sistemul universitar din România nu ne ajută pe noi, studenții la medicină, mediciniștii, să avem un statut psihic bine dezvoltat, în sensul că suntem bombardați cu foarte multe informații și nu este niciun consilier care să ne educe în sensul în care să ne controlăm (sic) emoțiile, să ne programăm timpul pe care îl alocăm pentru învățat.  Și asta mi se pare un mare minus, pentru că, cel puțin în sesiune, ajungem să fim foarte stresați, ajungem să nu ne mai înțelegem cu colegii din cauza acestei presiuni, totodată cu familia, câteodată și cu profesorii și sunt niște emoții foarte greu de de stăpânit.

Rep.: Deci ai spune că această presiune care se formează este provocarea principală cu care trebuie să se confrunte un student la Medicină în România, sau ar mai fi alta?

A.M.: Cred că aceasta este principala și cea mai mare.

Rep.: Și atunci, cât de grea consideri că este Facultatea de Medicină în comparație cu alte facultăți?

A.M.: Nu pot să fac o comparație, pentru că nu am studiat alte facultăți, dar pentru mine personal, o să compar ceea la care m-am așteptat cu ceea ce trăiesc în Facultatea de Medicină. Sunt pe câmp de egalitate așteptarea de dinainte și așteptarea pe care o am acum, în sensul că m-am așteptat să fie foarte dificil, să am foarte mult de învățat, dar nu m-am așteptat să nu găsesc managementul timpului eficient. Asta a fost și este în continuare provocarea: să reușesc să-mi comprim toată informația în timpul limitat pe care îl am.

Rep.: Cu aceste provocări în minte, care consideri că este lucrul pe care le poate face sistemul educațional din România pentru a-i atrage pe potențiali studenți în continuare?

A.M.:  Cred că atracția vine în primul rând din sufletul studentului și cum poate îmbogăți sistemul asta este să-i ofere o imagine reală, să spună clar: este un volum extraordinar de mare de învățat, dar uite, în felul ăsta te sprijinim, îți oferim acces la informații, avem o platformă de unde poți oricând să-ți descarci materialele. Totodată, îți oferim cursuri seminarii, cu profesori foarte bine pregătiți, care sunt acolo să-ți explice. Și punctul care, după cum am zis, lipsește, dar ar fi foarte bine venit: Aveți acces la 3 ore de consiliere, de exemplu, pe săptămână în care să puteți beneficia de un consilier special pregătit în domeniul acesta, care să vă sprijine în demersurile voastre în această facultate. Și cred că, cu siguranță, studenții, sau potențialii studenți s-ar simți mult mai atrași de domeniul acesta dacă ar ști că sunt încurajați să-și (sic) gestioneze emoțiile și totodată să se dezvolte emoțional. Pentru că nu poți lucra doar cu unul, celălalt va fi mereu în urmă și te va trage înapoi.

Rep.: Bun deci, în privința experienței de student ne-am lămurit. Dar în privința potențialei cariere ai anumite îngrijorări profesionale, pentru când termini facultatea, să spunem, te îngrijorează poate salariul nu prea bun sau chiar îngrijora posibilitatea nu a de a nu găsi un loc de muncă?

A.M.: Da, acestea sunt 2 dintre îngrijorările mele principale, dar cea mai mare este să fiu pusă în situația în care să nu mă fi pregătit destul încât să pot să ajut. De aceea practic foarte mult. Deja studiez foarte mult și aloc cel mai mult timp pentru pregătirea mea, pentru a fi capabilă în viitor. Și ca să-ți răspund la întrebare, da, cu siguranță am această chestiune în minte, și anume salariul pentru doctorii rezidenți, care nu este unul generos. Și bineînțeles, îmi doresc ca rezident, având propriul salariu, să călătoresc și mă gândesc dacă pot să fac asta odată cu bugetul pe care mi-l alocă statul. Este o provocare, da, pentru că toată toți anii tinereții, cum ar veni, i-am investit pentru facultatea aceasta, pentru meseria aceasta și vreau măcar ca după ce termin facultatea să pot să mă cunosc și eu pe mine în această etapă a vieții. Sper să am resursele necesare ca să o fac.

Rep.: Deci, luând în considera în considerare acești factori, ești tentată să profesezi în străinătate după ce se termină facultatea?

A.M.: Nu… adică, tentată sunt, pentru că mă atrage foarte mult progresul tehnologic și intelectual din Europa, din America, din țările supradezvoltate și cu siguranță îmi doresc să am acces la ele. Însă dorința mea principală și cea mai mare este să rămân și să profesez în România, deoarece consider că această țară m-a format și bineînțeles este o poartă deschisă să plec în străinătate.  Aș pleca, însă pentru o perioadă limitată de timp pentru a acumula informații și apoi m-aș întoarce pentru a-i învăța și pe colegii mei din țară să le să le stăpânească și bineînțeles, le-aș investi în lucrul cu pacienții mei aici, acasă.

Rep.: Spre deosebire de tine, totuși, sunt destul de mulți medici care în anii recenți fie au plecat în străinătate, fie și-au exprimat dorința de a pleca în străinătate ca să profeseze. În opinia ta, ce ar putea…ce ar trebui să facă statul român ca să abordeze acest fenomen ?

A.M.: Pentru a putea să-l întâmpine mai întâi, înainte să-l abordeze, cred că tehnica principală ar fi să le ofere condițiile necesare în spital: să nu mai lipsească medicamente din camerele de gardă, condițiile pentru pacienți să fie nu decente, să fie la un standard european și, bineînțeles, condițiile dintre pacienți și…relația dintre pacienți și medici să fie mediată, pentru că există foarte multe situații în care medicii se află fără apărare sau nu li se respectă drepturile. În camera de gardă, unde am practicat vara aceasta (practica de vară) am întâmpinat situații în care, sinceră să fiu, mi-a fost teamă pentru integritatea mea fizică și nu a fost nimeni acolo să mă apere, nici pe mine și nici pe cadrele medicale care erau acolo de față. Și cred că asta ar trebui să facă statul, în primul rând, să ne ofere siguranța unui act medical bine făcut.

Rep.: Deci, ai spune că aceasta este problema principală a sistemului medical românesc? Dacă tu ai avea puterea de a schimba ceva pe loc, ai schimba exact aceste aspecte?

A.M.: Da, acestea trei pe care le am, am, pe care le-am amintit o relație mai bună între pacienți și medici, condiții mai bune pentru pacienți și condiții mai bune pentru cadrele medicale.

Rep.: Tu, personal, unde ai vrea să muncești după ce termini facultatea, într-un spital de stat sau într-unul privat?

A.M.: Îmi doresc cu siguranță să lucrez într-un spital de stat, pentru că eu consider că partea financiară nu ar trebui să fie în fața actului medical, în sensul în care toți pacienții ar trebui să beneficieze de un act medical bine prestat și gratuit. Totodată, în privat este un domeniu unde dotările sunt mult mai ample, sunt mult mai bine dotate spitalele private, însă consider că se evoluează foarte mult și pe partea aceasta, în privința acelora de stat și cu siguranță voi avea opțiuni când voi ieși în aria câmpului de muncă.