Printre proiectele administrației publice locale din comuna constănțeană Mihail Kogălniceanu se numără și extinderea sistemului de supraveghere video din localitate. Investiția este considerată importantă de către primărie pentru că, odată implementată, va spori ordinea publică și siguranța localnicilor. Și rețeaua electrică se numără printre prioritățile primarului Ancuța Belu care vrea să o extindă în zona cimitirului catolic din Mihail Kogălniceanu. De asemenea, primăria vrea să achiziționeze și un generator electric. Tot în ce privește infrastructura, administrația are în plan să demareze branșamentele oamenilor din satul Piatra, care aparține administrativ de Mihail Kogălniceanu, la alimentare cu apă potabilă. Toate aceste proiecte vor costa primăria în jur de 1,4 milioane de lei. Pe de altă parte, la sfârșitul lunii mai a acestui an, Primăria Mihail Kogălniceanu a demarat o lucrare în valoare de un milion de euro și care are ca obiect ”amenajare și modernizare drumuri”. În prezent, administrația locală așteaptă alte două răspunsuri pentru două proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Naționale și Fondurilor Europene, cât și la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
În ce privește modernizarea și dezvoltarea nivelului de trai al localnicilor din Mihail Kogălniceanu, primăria este pe cale să devină a treia instituție de învățământ din județul Constanța (după cele două școli din municipiul Constanța) care va implementa catalogul electronic. Pentru ca acest lucru să fie posibil, primăria trebuie să achiziționeze tablete pentru toate cadrele didactice. Dacă acest proiect va deveni realitate, atunci părinții din comună vor afla în timp real ce note și absențe au copii lor, dacă vor accesa catalogul electronic, folosind un cod unic de înregistrare. Toate informațiile vor fi confidențiale.
- Comunitatea din Dobrogea care l-a impresionat pe Regele Ferdinand a cinstit memoria regală în 10 Mai. De la Karamurat, la Mihail Kogălniceanu - 10 mai 2019
- PREMIERĂ. Podul Muzeului de Istorie va găzdui cinci piese de teatru - 30 august 2018
- Raluca Trandafir, consilier PNL Constanța: „Un mediu de viață confortabil înseamnă un oraș verde”. Critici dure la adresa lui Decebal Făgădău - 20 august 2018