Președintele CJT (PSD), despre un primar PDL: „Este foarte competent, cu multe realizări. Dacă toți ar fi ca el, atunci lucrurile ar merge mult mai bine în România”

 

SIMPLĂ CONSTATARE SAU INVITAȚIE ÎN PARTID?


Prezent la un eveniment cultural în comuna Luncavița, Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a făcut o declarație politică savuroasă, care a stârnit curiozitatea presei și i-a lăsat pe mulți dintre participanții la eveniment muți de uimire. Președintele CJT (PSD) a afirmat despre Ștefan Ilie (PDL), primarul comunei gazdă, (în contextul în care acesta tocmai mulțumise conducerii Universității „Ovidius”, prezentă la eveniment, pentru frumoșii ani de studenție pe care i-a petrecut la malul mării): „Țin să le mulțumesc reprezentanților Universității „Ovidius”, în primul rând pentru că azi sunt alături de comunitatea luncăvițeană, dar și pentru că de pe băncile facultăților lor ies studenți atât de valoroși precum Ștefan Ilie, care mai apoi preiau cu succes frâiele unei comune. Le mulțumesc pentru că în timpul studenției formează tineri atât de bine pregătiți, adevărați profesioniști. Dacă toții studenții de la „Ovidius” ar alege să fie primari și ar reuși să fie atât de competenți și cu atât de multe realizări precum Ștefan Ilie de la Luncavița, atunci lucrurile ar merge foarte bine în întreaga Românie”. Nu putem să nu ne gândim dacă nu cumva declarația președintelui CJT se poate traduce ca o invitație a primarului PDL în tabăra PSD? Ori poate este o simplă constatare, foarte nonconformistă și atipică, a unui președinte de consiliu județean care pare să nu țină cont de culoarea politică atunci când vine vorba de proiectele unui primar, fie el și al PDL? Greu de crezut.. Dar cine știe?

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: