PREMIERĂ. Podul Muzeului de Istorie va găzdui cinci piese de teatru

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța înregistrează o nouă premieră. Instituția va găzdui cinci spectacole de teatru, jucate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent. Actorii își așteaptă publicul în podul instituției de cultură:

“Aţi urcat vreodată în podul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa? Suntem aproape convinşi că nu. Cu ocazia celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, aveţi această posibilitate, căci instituţia se alătură revoluţiei culturale şi găzduieşte, pentru o zi, cinci spectacole! Astfel se va scrie o nouă pagină de istorie teatrală la Constanţa. Istoria şi teatrul şi-a început drumul împreună, încă de la începuturile omenirii, când primele manifestări teatrale au putut fi identificate în riturile tribale. În Antichitate apar marii teoreticieni ai teatrului, după ale căror învăţături ne ghidăm şi astăzi. Mai mult, în cetatea antică Tomis există un amfiteatru şi au existat o colonie de actori şi o trupă de gladiatori. Aşadar, ce loc poate fi mai potrivit pentru teatrul independent decât o întoarcere la origini şi o redinamizare energetică a prezentului printre mărturiile preţioase ale trecutului? Sunteţi invitaţi aşadar, dragi cititori, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în pod, duminică, 2 septembrie 2018”, se arată în descrierea evenimentului de pe Facebook, denumit “Teatru la înălţime: în pod, la Muzeu!”.

Piesele de teatru vor avea loc duminică, 2 septembrie 2018, între orele 11:00 și 19:00:

11.00 Shakespeare 400 – Asociația Art Everywhere
13.00 Fata din curcubeu – Teatrul de Artă București
15.00 Ghici cine intră pe fereastră! – producție Iulia Cristescu
17.00 Mersul trenurilor – producție Andrei Adam
19.00 Constelații – Teatrul de Artă București

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa ediţia a III-a se derulează în intervalul 1 – 8 septembrie 2018 în mai multe locaţii din Constanţa: Teatrul de Stat, Centrul „Jean Constantin”, Parcul Arheologic, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Liceul Teoretic Traian. Evenimentul este organizat de Asociaţia Art Society Center şi finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, şi aduce în acest an multe noutăţi, precum festivaluri de film, teatru în spaţii neconvenţionale şi o categorie OFF extrem de generoasă.

Intrarea este liberă la toate evenimentele, în limita locurilor disponibile.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: