PANAIT CERNA
Comuna tulceană Cerna este localitatea natală a poetului Panait Cerna. La origini bulgar, acesta s-a născut pe 25 septembrie 1881 şi a decedat cu puţin timp înainte să împlinească fatidica vârstă de 33 de ani. Considerat de unii epigon al lui Mihai Eminescu, Panait Cerna a fost remarcat şi îndrumat îndeaproape de Titu Maiorescu, aceeaşi persoană care i-a călăuzit drumul şi lui Eminescu. Mai mult decât atât, Cerna a scris nişte studii de estetică despre Eminescu, iar unele dintre poeziile poetului tulcean i-au determinat pe criticii vremii să îl declare „un nou Eminescu”. Acesta însă nu s-a bucurat de succesul şi recunoaşterea celui pe care îl numim azi „poetul naţional”. Ba mai mult, Panait Cerna s-a cufundat repede în abisul anonimatului. Trimis de Maiorescu în Germania pentru studiile de doctorat, Panait Cerna nu a mai apucat să se bucure de beneficiile absolvirii doctoratului, dat fiind faptul că a murit la doar o săptămână, în Leipzig, după ce primise titlul de doctor. Casa părintească a poetului este azi Casa memorială „Panait Cerna”şi pare că prin acest ultim izvor nescris, localnicii, urmaşii poetului şi administraţia locală fac eforturi pentru a păstra vie amintirea celui care a fost prieten cu I.L Caragiale şi Alexandru Vlahuţă. Recent, am vizitat locul unde poetul şi-a petrecut copilăria şi primii ani ai adolescenţei. Acolo am întâlnit-o pe nepoata poetului, cea care are grijă de locuinţa ce acum aparţine de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale şi povesteşte turiştilor despre poet. O adevărată gospodărie, foarte curată şi parcă neatinsă de timp. Aşa arată casa poetului. Fotografiile însă, transmit mai mult decât mii de cuvinte. „Numele său real era Panait Stanciof, dar l-a schimbat în Panait Cerna. Era unchiul meu. Bunicul meu era frate cu poetul”, începe cu melancolie nepoata poetului, cea care are grijă de Casa memorială. Aceasta îi rămăsese moştenire, însă femeia a donat-o statului, locuinţa intrând în subordinea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale. Aceasta ne-a povestit cum, într-o zi, întrebat fiind de mama sa unde pleacă atâtea ore zilnic, Panait Cerna i-a răspuns îndată: „Mă întâlnesc cu iubita mea”. Atunci mama îl roagă să o aducă acasă, pentru a o cunoaşte şi ea. Poetul este de acord şi îi aduce mamei… caietul cu poezii, spunându-i: „Uite, mamă, ea e iubita mea: poezia”.
-Panait Cerna a fost prieten apropiat cu I.L. Caragiale şi Alexandru Vlahuţă. Mentorul acestuia a fost Titu Maiorescu.
-O stradă din Bucureşti, un liceu din Brăila, biblioteca din Tulcea şi şcoala din Cerna poartă numele poetului.
-Considerat de criticii vremii „un nou Eminescu”, Panait Cerna a murit la 32 de ani, la doar o săptămână după ce a absolvit doctoratul, în Germania.
-Casa Memorială din Cerna conţine obiecte ce au aparţinut poetului, dar şi corespondenţa lui Panait Cerna cu Titu Maiorescu şi I.L. Caragiale.
- Comisia de Buget din Parlamentul European a stabilit că EPPO poate ancheta încălcarea sancțiunilor impuse Rusiei, anunță europarlamentarul Vlad Gheorghe - 28 martie 2023
- Viceprimarul PNL al Constanței refuză să spună de ce a semnat un contract de 35.000 de euro pentru asociația cumnatului și partenerului său de afaceri/ Ionuț Rusu a ținut la sertar o solicitare ISE timp de 38 de zile, apoi a trimis informațiile anonimizate - 28 martie 2023
- Primarul Chițac, acuzat că a agresat o jurnalistă chiar în Primăria Constanța: Emilia Mihăilă de la Radio Sky merge la IML și face plângere penală/ ”Am întrebat despre demisia city managerului și mi-a zis că sunt agresivă” - 27 martie 2023