Grecii și armenii au dăruit constănțenilor prima aplicație pentru promovarea orașului. Turiștii pot „vizita” virtual Constanța prin CiTy TOUR

În anul împlinirii Centenarului Unirii, comunitățile greacă și armeană au dăruit constănțenilor și turiștilor un ghid virtual sub forma unei aplicații – CiTy TOUR Constanța. Orașul are astfel prima aplicație destinată promovării Constanței, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Inițiativa celor două comunități a fost salutată atât de constănțeni, cât și de autoritățile locale.

Ideea i-a aparținut lui Mihnea Hagiu, vicepreședintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța, și a fost repede îmbrățișată și de Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armene din Constanța. Ambii sunt cunoscuți pentru implicarea lor în problemele urbei și în conservarea și promovarea tradițiilor locale, patrimoniului și a evenimentelor cultural-artistice. Proiectul aplicației a costat câteva mii de euro, iar costurile au fost suportate exclusiv de comunitățile armeană și greacă. Ulterior, aplicația a fost pusă la dispoziția exclusivă și gratuită a Regiei Autonome de Transport Constanța.

Liviu Merdinian

„Ideea aplicației îi aparține colegului și prietenului meu Dl. Dr. Mihnea Hagiu. De aproape 4 ani încercăm să popularizăm frumoasa istorie a Constanței și în principiu cea peninsulară, adunând informații din cadrul arhivelor statului și din cele ale comunităților etnice armeană și respectiv elenă, pentru a putea oferi constănțenilor și turiștilor o imagine caldă și palpitantă asupra Constanței în decursul timpului. Astfel, ideea lui Mihnea în privința aplicației a scurtat drumul de la noi către cei interesați cu foarte mult timp. Vom adapta și completa constant informațiile și obiectivele de interes. Foarte multe dintre activitățile comunității armene sunt destinate constănțenilor, nu numai etnicilor armeni. Scopul este acela de returna întregii comunități măcar o parte din ospitalitatea și căldura cu care a primit armenii pe aceste meleaguri, de-a lungul istoriei”, a declarat Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din Constanța.

Mihnea Hagiu

”Constanța avea nevoie cu siguranță de această aplicație. Suntem primul oraș din România în care o primărie a investit în autobuze turistice supraetajate! Și mai ales că de anul acesta a fost inaugurat sistemul hop on hop off, prezent în toate marile orașe turistice din lume. Constanța este prin excelență un oraș turistic care mai are multe de arătat, atât turiștilor români, cât și celor străini. Avem în plan și alte proiecte la care ne dorim, și se va întâmpla cu siguranță, să ni se alăture și celelalte comunități ale minorităților etnice din Constanța”, a declarat Mihnea Hagiu, vicepreședintele Comunității Elene ”Elpis” din Constanța.

Aplicația cuprinde, printre altele, 100 de obiective turistice din oraș care sunt prezentate în format text și audio, iar printre acestea se numără Gara Maritimă, Cuibul Reginei, Farul Genovez, Moscheea Carol I, Cazinoul, muzeele, dar şi multe alte atracţii. Toate pot fi accesate de pe orice telefon cu sistem de operare Android. Astfel, oricine face o călătorie cu autobuzele etajate City Tour se poate conecta gratuit la internet prin reţeaua wi-fi din mijloacele de transport în comun. Cei interesați trebuie să acceseze rețeaua wi-fi RATC_Constanța și să scaneze codul QR de pe spătarul scaunului din față. O altă variantă ar fi cei interesați să caute aplicația CiTy TOUR Constanța direct aplicația în “Magazin Play”. Aplicația sincronizează poziția telefonului cu sistemul GPS al autobuzului. În momentul atingerii punctelor de interes predefinite, ghidul audio pornește automat. Cei interesați trebuie însă să se asigure că au activată funcția de localizare. Dacă telefonul este setat pentru limba română, vocea se va auzi automat, cu textele aferente. Dacă telefonul este setat în altă limbă, se va activa varianta în limba engleză. Aplicatia CiTy Tour Constanţa va primi update-uri periodice, astfel că eventualele probleme pot fi semnalate pe adresa [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.