Emilia Șercan, despre discriminarea jurnalistelor: ”Trăim într-o societate profund misogină, care discreditează și marginalizează femeile constant/ Discriminarea cu siguranță nu va scădea/ Ne-ar trebui o asociație a femeilor jurnaliste/ Nu m-am gândit să ies din presă” – INTERVIU

Jurnalista de investigații Emilia Șercan, cunoscută mai ales pentru demascarea imposturii academice prin dezvăluirile despre plagiatele tezelor de doctorat ale șefilor de instituții, polițiștilor, procurorilor, miniștrilor și premierilor, a vorbit într-un interviu pentru Info Sud-Est despre discriminarea de gen a femeilor jurnaliste și direcția în care se îndreaptă hărțuirea acestora în spațiul online. 

Emilia Șercan este ea însăși o victimă a hărțuirii, după ce fotografii cu jurnalista, făcute în urmă cu peste 20 de ani, în intimitatea casei în care locuia, au fost publicate pe site-ul unei societăți deținute de Alexandra Păcuraru, moderatoare Realitatea Plus. Pozele sunt ținute pe site de peste un an. 

Parchetul General a cerut un control în cazul pozelor cu Emilia Șercan, după ce APADOR-CH și alte 18 organizații i-au cerut procurorului general Alex Florența să ia măsuri în cazul hărțuirii jurnalistei PressOne. 

Principalele declarații ale Emiliei Șercan:

• ”Cred că cel mai sensibil moment și primul care m-a șocat a fost violența unor mesaje pe care le-am primit și a unor comentarii în momentul în care am scris despre teza de doctorat a Laurei Codruța Kövesi”. 

• ”Un lucru important, poate că asta ar trebui să facem și noi, să avem o coaliție sau un fel de asociație a femeilor jurnaliste din țară (…). Ne-ar trebui o astfel de coaliție împotriva violenței online împotriva femeilor, care ajută și sprijină, nu numai jurnaliste, ci și activiste publice, activiste civice ș.a.m.d”. 

• ”Noi nu ne construim subiectele ca să mulțumim o parte a publicului sau o altă parte a publicului. Noi ne alegem subiectele atunci când, evident, sunt subiecte de interes public și după aceea, în documentarea pe care noi o avem, reușim să demonstrăm sau să arătăm anumite lucruri care fie încalcă o anumită normă, fie nu sunt în regulă, fie vorbim despre lucruri ilegale”;

• „Poate că acei șefi din Academia de Poliție nu s-ar fi gândit niciodată să mă amenințe cu moartea dacă aș fi fost bărbat, probabil au crezut că, femeie fiind, mă voi speria și voi da înapoi”;

• „Atâta timp cât noi avem o societate în care investim în educație, oamenii înțeleg ceea ce se raportează altfel la semenii lor cu mai multă condescendență”;

• „Noi în România cred că avem o mare suferință în privința educației, zona de educație nu este una puternică și nu este una suficient de bine pregătită ca să aibă profesori, să poată să educe profesorii care urmează să predea în învățământul preuniversitar și să aibă un corp academic, un corp universitar extrem de puternic”;

• „Problema a fost să mă împac cu ideea că voi vorbi public despre lucrul acesta (fotografiile sustrase și publicate ilegal, n.red.), în condițiile în care pozele nu fuseseră șterse, și mi-am dat seama că este singurul mod de a pune presiune pe autorități să investigheze acest caz”.

Reporter: Vă mai amintiți când ați fost discriminată, v-ați lovit de un val de ură sau misoginism prima dată, în postura de femeie jurnalist? Ce ați simțit?

Emilia Șercan: Eu fac presă de 25 de ani și vreau să spun că lucrurile acestea sunt relativ noi pentru mine și sunt conștientă că ele au apărut în momentul în care prezența mea a devenit mai vizibilă pe social media. Și aș putea să spun că vreme de aproape 20 de ani nu am pățit nimic, nu am știut ce înseamnă discriminarea nici la locul de muncă, nici discriminarea legată de faptul că sunt femeie sau nu. 

M-am confruntat cu lucruri de genul acesta în momentul în care, după 2015, am început să scriu despre plagiate și despre plagiatele unor persoane cu funcții importante în statul român, atunci, într-adevăr, au început să apară. Cred că cel mai sensibil moment și primul care m-a șocat a fost violența unor mesaje pe care le-am primit și a unor comentarii în momentul în care am scris despre teza de doctorat a Laurei Codruța Kövesi. 

Mesajele pe care le-am primit atunci au fost într-adevăr extrem de dure. Țin minte că luni de zile după momentul acela tot mai primeam sau mă întâlneam cu persoane, sau mai îmi scria câte cineva care îmi spunea că a fost dezamăgit că am scris despre acel subiect. 

Am încercat să gestionez cu o oarecare detașare, știind foarte bine că vor mai exista și alte subiecte care vor deranja publicul, pentru că, repet, noi nu ne construim subiectele ca să mulțumim o parte a publicului sau o altă parte a publicului și așa mai departe. 

Reporter: Imaginați-vă că sunteți jurnalist bărbat. E mai ușor să vă faceți meseria? Câte și care dintre experiențele neplăcute prin care ați trecut ar mai fi avut loc? 

Emilia Șercan: Nu știu dacă a fost vorba de noroc, de conjunctură, de faptul că mare parte a perioadei în care eu am debutat în presă și mare parte din perioada în care eu am făcut meseria aceasta nu exista social media și nici n-am simțit o discriminare la locul de muncă. 

Poate ce am simțit mai degrabă a fost în raportul cu sursele, relația cu sursele și în relația cu diverse autorități sau instituții ale statului. Mai degrabă am observat că jurnaliștii bărbați au o mai bună conexiune cu anumite surse, chiar surse bărbați, pentru că au o mai mare încredere. Probabil se stabilește o chestie de-asta, de încredere bărbătească. 

Poate că ar fi fost mai puțină agresivitate în anumite comentarii. Sinceră să fiu, nu aș vrea să schimb absolut nimic din din lucrurile care sunt acum și sunt absolut în regulă, deși, culmea, noi trăim într-o societate profund misogină, într-o societate care discreditează femeile în mod constant, care marginalizează femeile în mod constant.

Reporter: Cum ar putea fi redusă hărțuirea online a femeilor, ce ar trebui făcut pentru ca fenomenul să nu mai fie atât de comun? 

Emilia Șercan: Cred că e destul de greu, pentru că eu cred că soluția la foarte multe dintre problemele societății este educația. Educația însemnând educație în familie. Acolo înveți empatia, înveți toleranța, înveți respectul față de apropiații tăi, să-ți iubești semenii, înveți să iubești animalele, acolo în familie se pun baze. E un proces extrem de complicat. Atunci cred că eșecul îl vedem la nivelul societății și asta se întâmplă acum.  

Reporter: Cazul fotografiilor din intimitatea casei dumneavoastră. Ce ați simțit când ați văzut ”articolul” respectiv? Fizic, emoțional, cum ați reacționat?

Povestea pe scurt: Emilia Șercan a primit în 16 februarie 2022 un mesaj de la o persoană necunoscută cu cinci fotografii personale ale jurnalistei făcute acum 20 de ani, în intimitatea casei în care locuia. La scurt timp, jurnalista a realizat că acele poze erau de fapt niște capturi de ecran făcute de pe un site de adulți. Jurnalista a aflat apoi că fotografiile erau postate pe 31 de site-uri pentru adulți. Emilia a făcut captură de ecran mesajului primit. A doua zi a depus o plângere penală. La câteva ore de la depunerea plângerii i-a trimis polițistei care se ocupa de caz și captura ecranului. La câteva ore după ce a trimis captura de ecran, pozele au fost scurse, cu tot cu captura de ecran pe care polițista o primise de la jurnalistă pe WhatsApp, și postate pe site-ul realitateadinmoldova.md. A început atunci și o campanie agresivă de discreditare împotriva jurnalistei. Site-ul unde au fost postate pozele este deținut în proporție de 50% de Cristian Rizea, parlamentarul fugar. Mai multe organizații care apără libertatea presei solicită autorităților să dea prioritate anchetei și să i se ofere resurse suficiente pentru accelerarea cercetării. Toate detaliile despre întreg cazul Emiliei Șercan și dosarele penale pe Context.ro. 

Emilia Șercan: Am avut trei șocuri consecutive, la interval de circa 36 de ore. A fost șocul să descopăr că fotografiile respective sunt furate. A fost șocul să descopăr că fotografiile respective nu numai că mi le-a furat cineva, dar au fost încărcate pe 31 de site-uri pentru adulți, și a fost și șocul să descopăr că cineva din Poliția Română a scurs captura respectivă de ecran. A fost foarte greu de gestionat, pentru că în prima fază evident că mi-am dorit și foarte tare ca pozele respective să dispară. M-au ajutat discuțiile cu oameni la care țin enorm, oameni pe care eu îi apreciez foarte mult.

Reporter: V-ați gândit vreodată să plecați din presă pentru liniște? A fost vreodată prea mult?

Emilia Șercan: Oarecum. Dar n-aș putea să spun că am plecat din presă. Am avut o perioadă foarte complicată în plan personal și atunci am luat decizia de a mă apuca de doctorat. Aveam nevoie să fac ceva care să-mi țină mintea ocupată tot timpul, ca să nu mă gândesc la situația personală. Și cumva asta e perioada în care am lăsat oarecum presa, pentru că nu poți să faci un doctorat și să mai faci altceva. De aceea pentru mine este atât de ușor să-mi dau seama înainte să citesc o teză de doctorat dacă e plagiată sau nu. Totuși, tot am mai scris câteva materiale așa, din când în când, pe blogul meu personal. Teoretic, acea perioadă a fost doar o perioadă de distanțare, dar nu, nu m-am gândit să ies din presă pentru că iubesc meseria asta foarte mult. N-aș putea să nu scriu. E o meserie de vocație.

Reporter: Credeți că discriminarea jurnalistelor va escalada sau va scădea în următorii ani? La ce să ne așteptăm? Încotro ne îndreptăm? 
Emilia Șercan:  Nu, cu siguranță nu va scădea. Adică, mi-aș dori măcar să se mai atenueze, în cel mai bun caz. Cel puțin dacă vorbim despre România, în condițiile în care noi avem o societate, cum am mai zis, misogină, o societate care discriminează masiv femeile, o societate care marginalizează femeile. Da, mi-aș dori foarte tare măcar să se diminueze, dar dacă nu schimbăm fundamentele societății, nu schimbăm educația, nu se va vedea vreo scădere. Un lucru important, poate că asta ar trebui să facem și noi, să avem o coaliție sau un fel de asociație a femeilor jurnaliste din țară. În România, noi nu prea avem nici asociații ale jurnaliștilor. Ne-ar trebui o astfel de coaliție împotriva violenței online împotriva femeilor, care ajută și sprijină, nu numai jurnaliste, ci și activiste publice, activiste civice ș.a.m.d.