PENTRU UNII MUMĂ, PENTRU ALȚII CIUMĂ

Primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, a fost condamnat de Curtea de Apel Constanța la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru neglijență în serviciu.
Într-o astfel de situație, conform Legii nr.393 din 28 septembrie 2004, privind statutul aleşilor locali, Art. 15. – (2) Calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: (…) e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate”. Nu este, deci, cazul primarului din Castelu, care a primit o pedeapsă de 6 luni cu suspendare. Cu toate acestea însă, prefectul Constanței, Eugen Bola, în stilu-i caracteristic, a făcut o declarație cel puțin ciudată, mai degrabă politică: Vrea să-l suspende pe primarul din Castelu. Dacă așa stau lucrurile în viziunea prefectului, atunci nu înțelegem de ce Eugen Bola nu a avut aceeași reacție și în urmă cu câteva săptămâni, când un primar liberal a fost condamnat la două luni cu suspendare? Fie prefectul nu știe legea (amintim aici faptul că a pierdut procesul cu Vasile Delicoti, primarul PDL al comunei Poarta Albă, care a revenit în funcție după ce prefectul îl suspendase), fie nu se mai satură să șicaneze pedeliștii.
„Fie nu știe legea, fie intenționează să comită un abuz în funcție!”
Senatorul PDL Christian Gigi Chiru a sărit în apărarea colegului său de partid, deși acesta a fost unul dintre cei mai vocali membri PDL dintre cei care s-au împotrivit preluării conducerii partidului de către Gigi Chiru. Iată ce a declarat președintele PDL Constanța, cu privire la atitudinea prefectului față de condamnarea primarului de la Castelu: „Am luat act cu surprindere de cele declarate de prefectul USL-ului, Eugen Bola referitor la suspendarea primarului Nicolae Anghel, condamnat cu suspendare. Nu comentez decizia instanţei, însă consider declaraţia prefectului ca fiind iresponsabilă. În opinia mea, Eugen Bola s-a grăbit să se pronunţe cu privire la suspendarea lui Nicolae Anghel, fie pentru că nu cunoaşte legea, fie pentru că ne anunţă că intenţionează să săvârşească un abuz de funcţie. În acest caz, ne vom vedea nevoiţi să-i facem o plângere penală pentru abuz în serviciu”.
- Ludens, unde joaca are sens, sau cum îi învață două tinere din Constanța pe copii să se apropie de citit și istorie în moduri distractive, într-un spațiu cu zone de lucru pentru părinți/ Proiectul-pilot la Constanța, implementat cu fonduri europene - 16 august 2022
- Parchetul General, întrebat dacă a deschis dosar penal în cazul procurorilor din Constanţa acuzați de judecătorii CAB că l-au ajutat pe Lucian Duță, condamnat pentru corupție: Având în vedere caracterul nepublic al urmăririi penale, informațiile nu pot fi comunicate/ Inspecția Judiciară nu s-a autosesizat - 16 august 2022
- SURSE Directorul Portului Constanța, Florin Goidea, a fost schimbat din funcție cu Florin Vizan, susținut de PSD/ Lui Goidea, care a venit în funcție odată cu Guvernul Cîțu, îi expiră mandatul în 15 august - 12 august 2022