Profilul făcut de primarii constănțeni: Știe administrație publică, este sufletist, nu ține cont de apartenența politică, este înstărit și comunică bine cu toți edilii. Va fi ca un „primar mai mare”
Pe 11 august a.c., Nicușor Constantinescu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Decizia Curții de Apel București de meţinere a deciziei de arestare preventivă în cazul președintelul CJC a lăsat loc interpretărilor și zvonurilor cu privire la viitorul instituției conduse de Nicușor Constantinescu, dar și cu privire la persoana care îi va lua locul acestuia.
Singurele necunoscute sunt când și cine? Astfel, am încercat să creionăm profilul viitorului președinte al CJC, așa cum și-ar dori primarii constănțeni să arate acesta.
Marian Iordache: „Un primar bogat ar fi o variantă bună de candidat”
„În opinia mea, viitorul președinte al Consiliului Județean Constanța trebuie să aibă experiență în administrație, să fie disponibil să discute cu toate autoritățile, instituțiile și cu toți primarii, indife-rent de culoarea politică, să aibă ușa deschisă pentru primari și cetățeni, în orice moment, să cunoască pro-blemele cu care se confruntă județul și necesitățile fiecărei localități. De asemenea, da, cred că trebuie să stea bine din punct de vedere financiar, pentru că poziția de președinte al CJC, dar și campania electorală, implică un statut financiar solid. Pe de altă parte, un candidat potent financiar este mult mai credibil în ochii electoratului, prin prisma faptului că nu este predispus să fure sau e mai puțin predispus. Pe de altă parte, dacă are relații bune cu primarii, de asemenea, are mai multe șanse de câștig, pentru că un județ este ca o familie unde primarii sunt membrii cei mai importanți, prin prisma faptului că ei sunt cei care cunosc îndeaproape problemele familiei respective și au contact direct cu ele, zi de zi. Altfel spus, da, un primar bogat ar fi o soluție bună”, a declarat Marian Iordache, primarul municipiului Medgidia.
Ovidiu Brăiloiu: „Să fie bine intenționat și să facă doar ce îi permite legea, fără artificii”
„Să fie ca un primar mai mare. Să aibă colaboratori corecți care să își urmărească interesele de la serviciu și nu pe cele de acasă. Să facă doar ce îi permite legea, fără să facă artificii profitând că legea nu reglementează un anumit domeniu. Să fie bine intenționat. Să urmărească o dezvoltare echilibrată a județului și să aibă ca prioritate zonele care pot aduce mai mulți bani la CJC. Nu cred că e important să fie bogat. De când e garantat că unul bogat nu fură? Dacă ai fost un om serios care a muncit sau a avut o afacere, se presupune că ai pus bani deoparte și ești stabil emoțional și financiar. Dar asta nu înseamnă că e obligatoriu să fie foarte bogat. Nu trebuie să vină la serviciu și să se gândească cum l-a înșelat nevasta sau cum copilul e un pierde-vară. Trebuie să aibă un echilibru interior și financiar, pentru că funcția e foarte stresantă. Dacă vine de pe o listă de partid, atunci e normal să aibă relații bune cu primarii. Eu nu mai cred în independenți. Că vor să păcălească electoratul, asta e altceva. Asta e o funcție care se definește printr-o echipă, o structură care să funcționeze, deci un partid. Mulți se feresc de un partid, pentru că partidele au imaginea pe care o au. Nu mai există partide bune și partide rele. Toate sunt văzute ca fiind rele. Dar independenți nu mai există”, a declarat Ovidiu Brăiloiu, primarul orașului Eforie.
Vasile Delicoti: „Un om carismatic, care poate avea relații bune cu Guvernul. Nu va conta partidul”
„Nu cred că putem vorbi până în 2016. Dacă a fost suspendat, a fost salvat de la demitere. În lege spune clar că în perioada arestului preventiv ești suspendat din funcție, nu contează cât. Președintele CJ ar trebui să fie obiectiv și cu relații foarte bune cu Guvernul. Să nu conteze că un primar are altă culoare politică sau are aceeași culoare politică, dar nu-l suporți și nu-l placi tu. Un om bine pregătit din punct de vedere administrativ, să știe legea. Nu e nevoie să aibă neapărat bani, dar să aibă relații. Un om carismatic și care poate avea relații bune cu Guvernul. Doar așa poate ajuta județul. Ce face omul cu o relație nu poate rezolva altul cu un sac de bani. Dacă ai o notorietate mare, o poți transforma în intenție de vot. Și nu putem să ne îmbătăm cu apă rece că primarii scot orice papițoi. Nu merge chiar așa cum credem noi. Aaa, sunt un aport important, dar nu sunt totul. La Constanța nu o să fie vot anti-actuala administrație. Populația nu votează. Din păcate pentru județul nostru atât de important și bogat, populația care nu vrea actuala administrație nu votează. De-aia au ieșit Nicușor și Mazăre, pentru că cei care nu i-au vrut, n-au ieșit la vot. Și nu vor ieși nici de data asta pentru un vot anti. Ei nu sunt de fel votanți. Sunt oameni cu un nivel de viață mai ridicat, cu o oarecare pregătire, care nu ies la vot. Ei nu votează nici dreapta, nici stânga. Ei nu sunt votanți. În județul Constanța, 50% nu sunt votanți. N-au mers la vot niciodată în viața lor. Iar la alegerile astea nu va conta partidul. Aici nu contează partidul decât foarte puțin pentru partidul care va fi pe val. Va conta omul, carisma și priza la electorat”, a declarat Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă.
Gheorghe Moldovan: „Să-și iubească județul și să-i trateze pe toți primarii la fel. Fără ură și politică”
„Viitorul președinte al CJ trebuie să fie un om care ține la județul ăsta și să-l considere ca și casa lui. Să facă tot ce trebuie, de la o margine la alta, în ordinea unor priorități pe care să le stabilească. Dacă e președintele județului, atunci să fie al întregului județ, nu numai al unei jumătăți sau al alteia. Să-și iubească județul și să trateze pe toată lumea la fel. Fără ură, fără patimă și să facă tot ce trebuie indiferent de culoarea politică. N-am nici un nume, nu mă gândesc la nimeni, dar așa ar fi ideal. Să nu vină doar de dragul de a fi președinte al CJ. Trebuie o normalitate și un președinte normal”, a declarat Gheorghe Moldovan, primarul comunei Albești.
Ancuța Belu: „Să fie independent în luarea deciziilor și să comunice cu toți primarii”
„Poate cel mai important lucru este ca viitorul președinte al CJC să trateze toți primarii în mod egal, fără să țină cont de culoarea politică a fiecăruia. Dacă nu poate fi indepen-dent politic în momentul în care candidează, atunci să fie indepen-dent politic în luarea deciziilor, după ce ajunge președinte al CJ. E foarte important, de asemenea, să comunice cu noi, să aibă ușa deschisă pentru fiecare primar atunci când acesta are o problemă. Deci să existe o relație bazată pe comunicare. Evident că uneori nu sunt bani pentru fiecare proiect sau poate luna asta nu pot fi împărțiți banii așa cum ne-am dori, dar de cele mai multe ori este de ajuns și o vorbă bună. Putem să înțelegem că nu există suficienți bani pentru toți, dar nu putem înțelege lipsa de respect sau bunăvoință. Cât despre potența financiară a viitorului candidat, nu cred că acest aspect este important. Nu contează banii, nici relațiile pe care acesta le are la nivel central. Ca să câștige, contează să aibă relații bune cu primarii și să ne inspire încredere”, a declarat Ancuța Belu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu.
Viorel Bălan: „Să fie din județul Constanța, să sprijine toți primarii, să fie sufletist și credincios”
„Un om care să reprezinte toți primarii. De ce îl facem președinte de CJ? Să ne ajute pe toți, fără preferințe. Să dea tuturor, în funcție de numărul de locuitori, o sumă exactă, fără să țină cont de culorile politice. Bineînțeles, să fie competent, să știe legea, să aibă relații la București, ca să reprezinte bine județul și, cea mai importantă trăsătură: Să nu țină cont de culorile politice! Să nu ne discrimineze. Să fie alături de noi, de primari, și să ne susțină. Să aibă habar de administrația publică locală, să aibă experiență. Să fie sufletist și credincios. Au venit toți și ne-au condus din toate părțile. Numai din Constanța nu ne-au condus. Să fie constănțean. Trebuie să aibă relații bune cu primarii. Întotdeauna cei care sunt bogați și puternici, au o societate sau o afacere, deci sunt gospodari și asta înseamnă că pot manageria bine și județul”, a declarat Viorel Bălan, primarul comunei Nicolae Bălcescu.
- OFICIAL Sindicatele anunță că resping oferta Guvernului: ”Nu sunt de acord cu eșalonarea pe trei ani și cu 1000 de lei de la 1 iunie/ Vor o creștere de 2000 de lei net lunar, nu 1000 brut” - 31 mai 2023
- FOTO Garda de Mediu a dat amenda maximă de 60.000 de lei unui dezvoltator imobiliar din Constanța pentru că a aruncat gunoaiele la întâmplare - 25 mai 2023
- Copiii sunt bine? Refugiu și speranță la aproape un an și jumătate de război în Ucraina/ Ce am schimbat noi, cum s-au integrat ei (analiză) - 25 mai 2023