Oficialii Uniunii Europene vor stabili luni dimineață, într-o ședință de urgență, măsurile care se impun ca răspuns a apariției unei noi tulpini de coronavirus în Marea Britanie, care a forțat mai multe țări să oprească legăturile cu Londra, transmite BBC.
Printre aceste state se numără Germania, Franța, Italia, Belgia, Olanda, Canada, sau România.
Oficiali din sănătate afirmă că noua tulpină de coronavirus este cu 70% mai transmisibilă, dar încă nu există probe că are un grad crescut de mortalitate.
Ministrul Sănătății din Marea Britanie, Matt Hancock, a declarat că virusul „a scăpat de sub control” în timp ce Danemarca, Italia și Olanda au anunțat că au detectat deja cazuri cu noua tulpină.
Însă Jens Spahn, ministrul german al sănătății, a declarat că experţii Uniunii Europene au ajuns la concluzia că vaccinurile împotriva COVID-19 concepute până în prezent sunt eficace şi împotriva noii tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2 descoperită în Marea Britanie.
Astfel, Consiliul European se va reuni de urgență luni dimineață pentru a discuta toate aceste aspecte.
În prealabil, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au avut, duminică, discuţii telefonice cu şefii principalelor instituţii ale UE despre această situație.
Potrivit agenţiei EFE, un reprezentant al Ministerului de Externe francez a declarat la postul public France Télévisions că Franţa doreşte o poziţie europeană coordonată în această chestiune.
De asemenea, la Londra, premierul Boris Johnson va prezida, luni, o reuniune de criză consacrată aprovizionării Regatului Unit după ce mai multe state europene au suspendat legăturile lor.
Această închidere intervine într-un moment complet nepotrivit, pentru că porturile engleze cunosc în prezent un trafic masiv, cauzând uneori întârzieri şi blocaje rutiere pe drumurile spre port, numeroase firme pregătindu-se pentru ieşirea Regatului Unit din UE pe 31 decembrie seara.
- FOTOREPORTAJ 1 Mai cu soare la malul mării: Cum arată centrul vechi, portul turistic și faleza Cazinoului din Constanța la începutul mini-vacanței/ Ce prețuri sunt la mâncare și băutură, la început de sezon - 1 mai 2024
- Scandalul “puiul galben”. La trei zile după ce declarațiile lui Horia Constantinescu au provocat panică, directorul Protecției Consumatorului spune că era vorba despre “o expresie metaforică” / Ce a declarat despre “tulpinile de salmonella periculoase” - 30 martie 2024
- Egalitate de gen doar în discursuri: PSD și PNL au câte o femeie eligibilă la europarlamentare / Ciolacu, în mai: “Minimum 30% femei pe listele candidaților” / Ciucă, în septembrie: PNL este obligatoriu să-și asume semnul de egalitate între bărbați și femei - 21 martie 2024