Cine mai ştie că, pe vremuri, turiştii cu bani se plimbau cu trenul de vacanţă prin mijlocul Constanţei?

Pe peronul din Gara Veche a Constanţei aşteaptă nerăbdători o mulţime de germani, francezi, englezi, ruşi, austrieci. Fiecare a plătit câte 50 de bani pentru o călătorie de o oră până în Mamaia, cu trenul de vacanţă. De nouă veri, în trenul care duce turiştii din Constanţa în Mamaia n-ai loc să arunci un ac.Călătoria durează jumătate de oră, cu tot cu opririle din Halta Aegyssus şi Halta Callatis, din oraş. La a treia haltă, Tataia, deja nu se mai urcă nimeni. E Cartierul Românesc al oraşului, iar românii din Constanţa nu merg la plajă până în Mamaia. Cartierul acesta a fost întemeiat de primii colonişti români din Constanţa, care au primit loturi de pământ la preţuri modice. Cap de linie. Am ajuns în Mamaia.

Lângă clădirea impunătoare a gării un afacerist bucureştean a construit un hotel, un restauraurat si o braserie. E ora 18. După o zi liniştită de relaxare şi bronz, turiştii se întorc în Constanţa. E ultimul tren.

A fost ultima zi în care trenul Constanţa-Mamaia şi-a dus călătorii la plajă. După aproape un deceniu de turism (1905-1914), războiul avea să alunge străinii din Mamaia. În 1927, liniile de cale ferată de pe acest traseu, au fost scoase. Oraşul se dezvolta şi calea ferată începuse să încurce circulaţia rutieră.

Suntem în 2012. Dacă trenul de vacanţă şi-ar duce din nou călătorii la plajă, ar pleca din faţa Primăriei. Pe locul Gării Vechi, acum se află „Casa Albă” (cum îi spun constănţenii), clădire în care funcţionează Primăria, Consiliul Judeţean şi Prefectura.

Linia IV, cea de la care pleca trenul Constanţa-Mamaia, ar trece printr-un parc plin de pensionari care joacă table sau citesc ziare. După aceea ar ajunge într-o intersecţie aglomerată, plină de larma autobuzelor şi maşinilor mereu grăbite. La un moment dat, ar coti la dreapta, pe Bulevardul I.G. Duca şi ar opri în faţa unui vestit supermarket, pe nume Antoniadis. Adică fosta Haltă Callatis, înconjurată de dughene şi cafenele ţinute de turci. După aproape un secol, locul este de nerecunoscut: locul fostei halte este sufocat de farmacii, magazine de pantofi şi haine, policlinici, măcelării şi galerii comerciale, taxiuri şi pietoni. Trenul s-ar orienta cu greu după semnele noi de circulaţie, obturate şi bruiate de reclame stradale. Bariera ce anunţă sosirea trenului în haltă ar opri fuga maşinilor şi a pietonilor.

Următoarea staţie se afla la intersecţia fostului Bulevard Regina Maria (acum Bulevardul Mamaia) cu actualul Bulevard Tomis (fost Carol) la Halta Aegyssus. Acolo circulaţia era ghidată de poliţiştii „la borcan”, ce semnalizau dintr-o cabină de sticlă circulară, asemenea unui gigantic borcan de murături. Apoi ar fi trecut pe lângă o movilă de pământ cât un bloc de 30 de etaje, cu un imens felinar în vârf: Farul Portului Constanţa.

Ne apropiem de ieşirea din oraş, la ultima staţie, Halta Tataia, care este acum sediul Poliţiei Judeţene Constanţa. De aici înainte era doar câmp până la Gara CFR Mamaia.

Vechea gară Mamaia e singura care a rămas în picioare. Clădirea luxoasă a fost asemănată de către istoricii vremii cu cele din staţiunile balneare de pe Riviera Franceză. Între cele două războaie, Casa Regală a României a cumpărat fosta gară şi a reconstruit-o. De atunci, clădirea este cunoscută sub numele de Castel şi de 70 de ani funcţionează ca restaurant.

Aşa a început turismul pe litoralul românesc, la iniţiativa primarului Ion Bănescu, care a avut ideea de a deschide Plaja Mamaia şi de a construi calea ferată, în 1905. La proiect au participat Ministerul Lucrărilor Publice (unde director era Anghel Saligny) şi un investitor privat.