Noul terminal de marfă RO-RO, investiție care depășește 82 de milioane de dolari, a fost inaugurat, miercuri, în Portul Constanța Sud – Agigea, în prezența unor oficiali români, cât și a reprezentanților din partea companiei care a dezvoltat proiectul, DP World. Printre aceștia s-au aflat premierul României, Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Sultan Ahmed […]
R.A.T.C. Constanța anunță cum vor circula autobuzele pe 1 decembrie
Cu ocazia manifestărilor de sâmbătă, 1 decembrie, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța a anunțat o modificare a programului mijloacelor de transport. Astfel, în zilele de 27 noiembrie și 1 decembrie, mijloacele de transport ce deservesc liniile 100 și 100C vor circula în intervalul orar 09:00 – 14:00 după următorul program: – între orele […]
Mozaicul etnic dobrogean, omagiat într-un eveniment de gală organizat de cotidianul Ziua de Constanța
În An Centenar și la 140 de ani de la revenirea Dobrogei la România, cotidianul Ziua de Constanța a organizat un eveniment cultural dedicat “modelului dobrogean”, consacrat drept un exemplu de conviețuire interetnică armonioasă. Festivitatea a avut loc pe 23 noiembrie, în sala Remus Opreanu a Consiliului Județean Constanța. 10 personalități marcante ale spațiului dobrogean […]
Constănțenii pot trimite în continuare sugestii pentru elaborarea Planului „Zona Lac Tăbăcărie”
Termenul pentru trimiterea observațiilor și propunerilor cu privire la elaborarea Planului Urbanistic Zonal „Zona Lac Tăbăcărie” se prelungește. Decizia a fost luată de primarul municipiului Constanța, Degebal Făgădău, împreună cu arhitectul-șef, Mihai-Radu Vânturache. Planul este inițiat de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral. Sugestiile se pot trimite pe adresa de mail: [email protected] Recomandările cu privire la […]
Ce s-a discutat despre proiectul modernizării ecluzelor pe canalele navigabile
Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” S.A. a organizat, pe data de 23 noiembrie, conferinţa de lansare a proiectului “Modernizare ecluze. Echipamente şi instalaţii. Faza 2”. Perioda de implementare a proiectului este de 60 de luni, respectiv între 01.07.2016 şi 30.06.2021. Valoarea totală a proiectului este de 547.124.183 lei, din care valoarea totală eligibilă este de […]
Reprezentanții Consiliului Județean Tulcea, prezenți la ședința Euroregiunii Dunărea de Jos de la Odessa
În perioada 22-24 noiembrie, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, participă la ședința Adunării Generale a Asociației de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos“, la Odessa. Lucrările ședinței au fost găzduite de Consiliul Regional Odessa, instituție care deține la ora actuală președinția Asociației, prin președintele Anatolii Urbanskiy. La eveniment au mai participat: președintele Consiliului Raional […]
Proiectul „MULTICULTYA” pentru litoralul românesc și bulgar se lansează la Constanța
Fundația Umanitară Clopot și Institutul Eureka implementează, la Constanța, proiectul „MULTICULTYA – Patrimonul multicultural și iahting în zona Mării Negre pentru dezvoltarea unui turism creativ și sustenabil în zona transfrontalieră Constanța – Dobrich“. Timp de doi ani, cele două fundații vor crea cinci produse turistice creative. Printre acestea sunt incluse și două aplicații pentru smartphone, […]