
Anul ăsta avem două runde de alegeri. În 26 mai mergem să hotărâm pe cine trimitem să ne reprezinte la Bruxelles, iar spre sfârșitul anului ne alegem președintele.
Parlamentul European este una dintre cele mai importante instituții ale continentului, iar România va trimite runda asta 33 de europarlamentari, cu unul mai mult decât acum cinci ani.
Cu toate astea, alegerile europarlamentare sunt ca Cenușăreasa atunci când vine vorba de vot. Aproape în toate țările UE alegerile astea înregistrează cea mai mică prezență la vot. De ce interesul europenilor este atât de scăzut pentru Legislativul Uniunii? Poate vom dezbate asta cu altă ocazie.
Ce știm sigur este că una dintre cele mai scăzute prezențe la vot se înregistrează în rândul tinerilor. În anul 2014 prezența la vot în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a fost de doar 20%, în comparație cu 32,44% la nivelul întregii țări.
Am vrut să văd dacă tinerii au idee de ce suntem chemați la vot pe 26 mai, dacă vor merge sau nu să pună ștampila pe vreo listă și ce părere au despre ideea de a vota, în general.
Am ales să mă întorc în fostul meu liceu, acolo unde am învățat câteva noțiuni despre turism și alimentație publică timp de patru ani de zile, până când, paradoxal, am vrut să devin jurnalist și iată-mă în acest punct. Colegiul Comercial ”Carol I” din Constanța nu e nici elită, dar nici în coada clasamentului. E ok, în prima jumătate a liceelor din oraș. Am dat o tură prin fiecare clasă de a XII-a, ca să observ reacțiile la cald ale adolescenților pentru care alegerile europarlamentare din 26 mai sunt prima lor ocazie să meargă la vot.
Prima dată am intrat într-o clasă unde elevii se pregăteau de un examen. Nu-mi mai amintesc la ce materie, pentru că așa cum ei erau absorbiți de lucrarea lor de control, așa eram eu absorbit de experimentul meu printre liceeni. Eram curios doar să aflu ce cred ei despre vot în principiu și despre alegerile astea.
Am început să vorbesc cu ei… bine, la un moment dat vorbeam mai mult singur, pentru că mai nimeni nu prea voia să-mi răspundă la întrebări. Fie li se păreau prea grele întrebările despre alegeri, fie erau prea stresați de testul care urma și de celălalt, din vară – Bacul. În orice caz, păreau mai degrabă dezinteresați de vot.
Câțiva dintre ei mi-au răspuns cu scepticism. Am înțeles că votul în general nu este un „must” și că nu prea văd rostul participării la urne. Mulți îmi spuneau că nici măcar nu știu că în luna mai vor fi alegeri pentru europarlamentare.
Am luat la rând clasele, apoi m-am oprit la o alta. Și-acolo m-am lovit de aceeași tăcere mortală. M-am chinuit să scot de la ei câteva păreri sincere, necosmetizate, despre alegeri și vot. Abia vorbeau despre asta și atunci când o făceau păreau sceptici sau blazați.
M-am gândit că poate sunt timorați să vorbească de față cu profii sau de față cu colegii lor. Așa că am așteptat pauza și am vorbit separat cu mai mulți dintre ei. Concluziile mele sunt:
- cei mai mulți nu știau că sunt alegeri în 26 mai sau, în orice caz, nu știau că sunt alegeri pentru Parlamentul European;
- aproape toți mi-au spus că nu sunt suficient informați și că n-au încredere în informațiile din mass-media sau de pe Facebook pentru că ”internetul e bun, dar e și rău” (apropos de fake-news);
- liceenii cu care am vorbit abia au împlinit 18 ani dar aproape toți mi-au spus că ”nu mai cred că se mai poate schimba ceva”;
- cei mai mulți dintre ei ar merge la urne doar ca să își anuleze votul de frică „să nu-l fure alții”
- toți mi-au spus că ar vota la fiecare alegeri, dacă ar avea garanția că votul lor ar aduce ”schimbarea”. Nu mi-au spus însă și cum ar arăta, concret, schimbarea pe care o așteaptă.
Dialogurile cu tinerii aflați în fața primului vot au arătat așa:

Elena, 18 ani:
Reporter: Ce părere ai despre vot?
Elena: Mie votul mi se pare inutil pentru că noi nu știm de ce votăm.
Rep: Știai că anul acesta vor fi alegeri?
E.: Știam că vor fi alegeri anul acesta, dar nu știam pentru ce sau când.
Rep: Tu de ce ai vota?
E.: Pentru schimbare.
Rep: Vei merge la vot la următoarele alegeri?
E: Nu, nu știu despre ce este vorba. Nimeni nu m-a informat și ar fi inutil să mă duc, deoarece nu vreau să fac ceva greșit.

Andrei, 18 ani
Reporter: Ce părere ai despre vot?
Andrei: Votul mi se pare complet degeaba. Nu știi pentru ce votezi și dacă va exista o schimbare. Nu ești sigur că votul tău poate schimba ceva.
Rep: Știai că în acest an vor fi alegeri?
A.: Nu, știam ceva doar de referendumul pentru familia tradițională.
Rep: Ăla a fost anul trecut.
A.: Păi și nu se mai făcea încă o dată? Nu? Aa, atunci nu știu nimic.
Rep: Pe 26 mai vor fi alegeri europarlamentare. Vei merge la vot?
A.: Nu voi merge la vot pentru că nu știam și nimeni nu a venit să prezinte alegerea în sine. Părerea mea este că te duci și votezi degeaba dacă nu știi despre ce vorba și ce se poate schimba.
Rep: Dacă te-ar informa cineva, atunci ai merge la vot?
A.: Da. Mi-aș forma o opinie. Singura sursă de informare este internetul, iar internetul poate să fie bun sau rău. Oricine poate să scrie o prostie pe internet și tu să crezi că este adevărată.

Adina, 18 ani
Reporter: Ce părere ai despre vot?
Adina: Eu aș merge la vot dacă aș fi informată. Aș vrea să merg la vot pentru țara mea.
Rep: Știai că vor fi alegeri în acest an?
A.: Am auzit, dar nu știam pentru ce.
Rep: Dacă ai merge la vot pentru ce ai vota?
A.: Pentru un viitor mai bun.
Rep: Vei merge la vot?
A.: Da, îmi doresc.

Antonio, 19 ani
Reporter: Ce reprezintă votul pentru tine?
Antonio: Eu sunt de părere că dacă votul nostru chiar ar conta, atunci nu ar mai fi alegeri. Nu cred că votul nostru chiar contează.
Rep: De ce spui asta?
A.: Votul poate fi schimbat cum vor ei și după preferințele lor. Eu pot vota, dar nu am certitudinea că acel vot este luat în considerare. Dar totuși aș merge la vot ca să nu mi se falsifice votul. Mai mult de atât nu am ce să fac.
Rep: Știai că anul acesta vor fi alegeri?
A.: Da, dar nu știam pentru ce.
Rep: Ai mai auzit înainte ceva despre alegerile europarlamentare? Știi despre ce este vorba?
A.: Am auzit, dar nu sunt atât de bine informat în momentul de față.
Rep: Dacă ai fi informat, crezi că ai avea mai multă încredere pentru a putea merge la vot?
A.: Da. Nu vreau să votez fără să mă informez.
Rep: De ce ai vrea să votezi?
A.: Mă gândesc că poate totuși schimb ceva cu acel vot, chiar dacă nu sunt sigur că va fi luat în considerare.

Bianca, 18 ani
Reporter: Ce înseamnă votul pentru tine?
Bianca: Eu aș vrea să îmi folosesc votul, chiar dacă nu știu despre ce este vorba. Mă duc și bifez toate căsuțele, pentru a nu putea fi falsificat. Pentru mine ar fi o experiență, deoarece ar fi prima data când voi merge la vot și de mica îmi doresc să am pe spatele buletinului „Votat”.
Rep: Știai că anul acesta vor fi alegeri?
B.: Da, am aflat recent.
Rep: Consideri că în momentul de față ești destul de informată în legătură cu alegerile din mai?
B.: Nu.
Rep: Dacă ai vota, de ce ai vota?
B.: Pentru schimbare.

Edi, 18 ani
Reporter: Ce reprezintă votul pentru tine?
Edi: Votul mi se pare inutil, deoarece nu cred că este luat în considerare.
Rep: De ce crezi că nu este luat în considerare?
E.: Nu cred că votul nostru contează atât de mult, mai ales că există o parte a populației, cea cu o vârstă mai înaintată care poate fi ușor de manipulat.
Rep: Ai merge la vot?
E.: Aș merge la vot dacă aș fi informat și mi l-aș anula.
Rep: Știai că vor fi alegeri anul acesta?
E.: Am observat că s-au făcut schimbări prin oraș.