De Ziua Dobrogei, Primăria Municipiului Medgidia a organizat o serie de activități, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Ioan N. Roman”.
Pe lângă intonarea imnului de stat al țării, a fost prezentată și importanța evenimentului din punct de vedere istoric, de către profesorul de istorie Echrem Gafar. Publicul s-a bucurat de o expoziție fotografică, de inginerul Neacșu Gheorghe, intitulată „Medgidia în perioada Primului Război Mondial”, reprezentând imagini cu clădiri vechi din oraș.
Programul a continuat cu momente artistice, susținute de Ansamblul de Dansuri Populare „Cătinașul” și de tinerii soliști Topoleanu Sorina și Bratu Marian, cursanți ai clasei de canto din cadrul Casei de Cultură „Ioan N. Roman”.
De asemenea, a avut loc și o întâlnire interactivă cu scriitori și elevi ai școlilor gimnaziale din municipiul Medgidia. La această întâlnire au fost prezenți: poetul și prozatorul Cosmin Ștefănescu, prof. dr. Adrian Ilie, scriitoarea Diana – Georgiana Dogaru ( Țuguleanu), poeta Carmen Radu, preotul Sava Bogdan, scriitoarea Zully Mustafa, Vasile Sânzianu precum și tânărul debutant Laurențiu Despina. Invitații și-au prezentat volumele și au răspuns întrebărilor adresate de elevi.
- Burger King a trolat încă o dată McDonald`s de Halloween - 3 noiembrie 2019
- Ce urmează după ce Constanța a devenit Capitala Tineretului din România 2020-2021 - 28 octombrie 2019
- Unde te așezi în Mamaia în funcție de câți bani ai și de câtă liniște vrei - 1 iulie 2019