A fost sau nu a fost lovitură de stat în Libia?

Luni seara târziu, pe 27 aprilie, un post de televiziune din Libia, Libya Al Hadath, a difuzat un scurt mesaj al mareşalului Khalifa Haftar, liderul armatelor libiene din Cirenaica (partea răsăriteană a ţării), potrivit căruia acesta ar fi devenit singurul conducător. “Accept voinţa poporului libian şi mandatul pe care acesta mi-l acordă”, a spus Haftar fără să precizeze, însă, cine i-a oferit “mandatul”. Guvernul de Uniune Naţională de la Tripoli, recunoscut de ONU şi condus de Fayez al Sarraj, a demontat noua “farsă” a mareşalului, declarând într-un comunicat oficial că nu este altceva decât “o altă lovitură de stat” a lui Khalifa Haftar.

A fost sau nu a fost lovitură de stat în Libia?

Haftar Khalifa: exil de 20 de ani în SUA, sprijin acordat de Rusia

Mareşalul Haftar Khalifa a intrat de tânăr în cadrele armatei lui Moammar Gaddafi, mai precis după lovitura de stat militară de la 1 septembrie 1969 împotriva Regelui Idris I, care a răsturnat monarhia constituţională, regimul liberal şi a instaurat o dictatură ce a durat până în 2011.

A câştigat repede încrederea lui Gaddafi care, în repetate întâlniri publice, vorbea despre el ca despre „copilul meu, căruia i-am fost ca un tată”. În calitate de comandant de armată, mareşalul Haftar Khalifa a fost trimis de Gaddafi, în 1987, să lupte împotriva statului vecin, Ciad. Armata ciadiană, sprijinită la vremea aceea de statele occidentale, a repurtat victorii zdrobitoare, a ucis mii de libieni şi făcut sute de prizonieri. Între ei, şi Khalifa Haftar. Când, în 1988, pe teritoriul Ciadului, unde era prizonier, mareşalul s-a alăturat Frontului Naţional al Salvării Libiei, o formaţiune opozantă lui Gaddafi, SUA a cerut şi a obţinut emigrarea importantului personaj pe teritoriul ei. Mai bine de 20 de ani, Khalifa Haftar a primit găzduirea guvernului SUA, într-un imobil situat la Falls Church, în statul Virginia, la doar câţiva kilometri distanţă de sediul central al CIA.

În contextul izbucnirii revoltelor populare în Libia, împotriva dictatorului Moammar Gaddafi, generalul Khalifa Haftar a ajuns, în martie 2011, în oraşul Benghazi, port libian la Marea Mediterană, în estul ţării.

Benghazi este locul istoric încărcat de cel mai mult simbolism în istoria modernă a Libiei. Aici, în 1937, dictatorul fascist italian Benito Mussolini a ţinut un important discurs în care a reafirmat stăpânirea colonială a Romei asupra Libiei şi tot aici, în 1951, Regele Idris a proclamat independenţa Libiei şi a vorbit la radio despre noua Constituţie democratică şi federalistă a ţării. Când a declanşat lovitura de stat împotriva monarhiei, în 1969, colonelul Moammar Gaddafi era ofiţer tot în Benghazi şi tot de aici a anunţat victoria. În fine, când la 11 septembrie 2012 un atac terorist asupra consulatului SUA din Benghazi l-a ucis pe ambasadorul Christopher Stevens, Washingtonul a anunţat retragerea diplomatică din Libia şi renunţarea la orice plan de refacere şi revenire la independenţă . De atunci, din 2012, SUA sunt observator în conflictul din Libia şi nu au mai intervenit niciodată în disputa dintre cele două tabere.

Război sau pace? Conflict cu miros de petrol între Rusia şi Turcia pentru putere în Libia

Războiul civil din Libia a început imediat după desfăşurarea, în iulie 2012, a primelor alegeri parlamentare din ultimii aproape 60 de ani. În februarie 2014, din Benghazi, mareşalul Khalifa Haftar a anunţat declanşarea ofensivei militare împotriva miliţiilor islamiste. Aceştia, la rândul lor, au atacat capitala Tripoli, au distrus aeroportul internaţional şi au ameninţat preluarea puterii.

Abia în toamna anului 2016 Khalifa Haftar a fost numit mareşal al Libiei de către preşedintele Parlamentului, Aguila Salah Issa.

Lovitura de stat anunţată dar nedemonstrată: a cui este acum Libia?

Încă de la sfârşitul lunii mai 2019, după declanşarea ofensivei sale militare din aprilie, mareşalul Khalifa Haftar anunţa că armatele pe care le conduce erau la marginea capitalei libiene, Tripoli, şi că îşi continuau înaintarea. A trecut de atunci un an întreg şi Libia continuă să fie teatrul unui război civil şi al jocurilor între puterile regionale interesate de petrolul din Nordul Africii şi din Marea Mediterană.

Situaţia militară a armatelor lui Khalifa Haftar nu mai este chiar atât de stabilă, de la începutul anului 2020, şi poate chiar acesta ar fi motivul principal pentru care liderul militar a clamat lovitura de stat şi s-a autoproclamat singurul şef al ţării. În primele zile ale anului, la 6 ianuarie, trupele regulate ale Guvernului de Uniune Naţională din Tripoli au ocupat oraşul Syrta, locul natal al liderului Moammar Gaddafi, aflat până atunci în subordinea ofiţerilor lui Haftar. Mai târziu, la 13 aprilie, alte două oraşe strategice, situate între Tripoli şi frontiera cu Tunisia, au fost ocupate de armatele aceluiaşi guvern din Tripoli. Sorman şi Sabratha, aflate la 60-70 de kilometri vest de Tripoli trecuseră din aprilie 2019 de partea mareşalului Haftar dar au cedat repede promisiunilor prim-ministrului Fayez al Sarraj.

Armata Naţională Libiană, care acţionează în Cirenaica (răsăritul Libiei), are sprijinul puternic al Federaţiei Ruse, dar şi al unor state arabe precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Egipt. Şi Franţa, dintre puterile europene, îl sprijină pe mareşalul Khalifa Haftar. La 9 martie, preşedintele Emmanuel Macron l-a primit oficial la Paris pe liderul libian, în încercarea de a găsi o soluţie de încetare a focului, când omenirea intra în criza pandemiei coronavirus. Khalifa Haftar nu a promis pacea ci doar că va semna un aranjament de încetare a focului dar pe care nu îl va mai respecta dacă trupele loiale guvernului din Tripoli l-ar fi încălcat. Şi, desigur, acest lucru s-a întâmlat rapid iar Franţa nu a reuşit să îşi impună voinţa politică la Benghazi, capitala lui Khalifa Haftar.

În afară de acest sprijin militar şi financiar, mareşalul Khalifa Haftar a negociat recunoaşterea internaţională a autorităţii sale administrative de către Siria preşedintelui Bashar al Assad. O ambasadă a Libiei de la Benghazi a fost deschisă în luna martie la Damasc iar o companie aviatică siriană, Cham Wings, a obţinut autorizaţia de a efectua zboruri între Benghazi şi capitala siriană. Această recunoaştere internaţională din partea Siriei a provocat furia guvernului de la Tripoli, sprijinit internaţional de Turcia şi Qatar. Prim-ministrul libian Fayez al Sarraj a acuzat la 23 martie regimul preşedintelui Bashar al Assad că debarcă „mercenari” în Benghazi care pot aduce coronavirus. „Prezenţa mercenarilor care vin din Siria, a spus şeful guvernului libian, ar putea conduce la o catastrofă sanitară similară celei din Iran”. Ceea ce s-a ferit prim-ministrul Fayez al Sarraj să spună mass-media este că „mercenarii” trimişi la Benghazi nu sunt sirieni ci ruşi.

Susţinătoarea principală a lui Khalifa Haftar, Federaţia Rusă, a condamnat actul politic din seara de 27 aprilie, inclusiv presupusa „lovitură de stat”. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a declarat răspicat că nu aprobă „declaraţia” mareşalului şi că îi cere respectarea cadrului politic al acordului de pace. SUA şi Uniunea Europeană au stabilit, la unison, că este vorba despre un „act unilateral” şi că nu vor recunoaşte autoritatea mareşalului Khalifa Haftar, aşa cum nu au făcut-o nici până acum.

Războiul civil din Libia este atât de complicat şi lipsit de speranţa unui final încât emisarul ONU trimis special în această zonă de conflict, libanezul Ghassamn Salamé, a renunţat la această demnitate la începutul lunii martie. Şi nu se poate spune că Libanul nu are expertiză în războaie civile de durată şi fără finaluri. Anunţul mareşalului Khalifa Haftar privind nerespectarea acordului de pace încheiat în 2015 în Maroc, între toate taberele libiene, nu lasă prea multe speranţe pentru o pace viitoare.

A fost sau nu a fost lovitură de stat la Tripoli? Este sau nu este mareşalul Khalifa Haftar singurul conducător la Libiei?

Cel mai sigur nu, în ambele cazuri.

Libia este în continuare divizată între două autorităţi aflate în conflict. „Lovitura de stat” a mareşalului Khalifa Haftar îşi propune să sporească, însă, autoritatea militară şi politică ştirbită de pierderile de pe tern din ultimele luni, mai ales după trimiterea ajutoarelor militare de către Turcia. Şi, la fel de sigur, mareşalul Khalifa Haftar a avut nevoie de o întărire a autorităţii în partea răsăriteană a ţării, pe care o controlează dar care, la rândul ei, este fragmentată între diverse grupuri şi tabere.

La fel de sigur, mai este vreme până la pacea din Libia. Iar aceasta nu va fi adusă niciodată de Khalifa Haftar.