Am așteptat Campionatul Mondial de Fotbal cu înfrigurare, cu emoție, cu nerăbdare, m-am bucurat când, în sfârșit, a început și am urmărit aproape toate meciurile cu maxim interes. La fel, am așteptat turneul brazilian cu speranța că Spania va deveni, pentru a doua oară consecutiv, campioană a lumii, ceea ce numai Brazilia a mai reușit în istorie, în 1958 și 1962. De fapt, eram convins că așa se va întâmpla chiar și după înfrângerea dezastroasă și rușinoasă cu Olanda.
A venit însă înfrângerea cu Chile și am simțit că tot interesul și toată pasiunea cu care urmărea în fiecare noapte meciurile au dispărut. Nu știam pentru ce să mai urmăresc competiția. Ce echipă să susțin? În care să investesc emoțional? Japonia, Ecuador, Honduras, Iran, Ghana, Coreea de Sud? Fără să tremuri pentru o echipă favorită, fără să te bucuri la victoriile ei sau să simți abătut după înfrângeri, întreg turneul final din Brazilia mi se părea monoton; un fel de partide amicale între țări. Ce ar mai putea fi de apreciat și savurat la aceste meciuri? Forța de-a dreptul mecanică a Germaniei? Eficacitatea ofensivă a Olandei? Poezia fotbalistică a lui Pirlo? Euforia vreunei echipe din America Latină? Poate prestațiile lui Messi ori Neymar? Posibil, dar fără Spania…
Desigur, cum ar face unii, m-aș putea reorienta spre o altă favorită. Aș putea miza pe Germania, dar absențele lui Marco Reus și İlkay Gündoğan mi se par decisive pentru Mannschaft. Țara gazdă, Brazilia, joacă cel mai urât fotbal pentru această națională din ultimii 25 de ani; cum ar spune unii mucaliți, un fotbal de „Fred și Barney”. La acest turneu brazilienii au furat un meci cu ajutorul arbitrului, iar în al doilea nu au reușit să înscrie. Dacă Brazilia nu poate înscrie măcar un gol într-un meci, poate sau merită să fie campioană mondială? Aș putea lua în calcul și Argentina, dar în primul meci acesta s-a chinuit cumplit cu tot cu Messi al ei și nu a reușit să se impună decât cu ajutorul unui autogol. Poate Olanda, dar aceasta mi se pare că are fluctuații în joc, reprize de apatie, de lipsă a incisivității, urmate, este adevărat, de momente ofensive devastatoare. Mulți așteaptă o revelație la acest Campionat Mondial, una dintre acestea fiind Chile, dar nu cred că această poate să aspire la titlu cu doar doi jucători de certă clasă: Alexis Sánchez și Arturo Vidal.
În aceste condiții eliminarea Spaniei mi se pare cu atât mai dezamăgitoare și dezastroasă. Au mai existat cazuri recente când campioanele mondiale en titre au fost eliminate încă din faza grupelor. Franța, după ce se încoronase campioană a lumii în 1998, pe teren propriu, la următorul turneu final, din Coreea de Sud și Japonia, s-a făcut de râs clasându-se pe ultimul loc în grupă. Tot așa și Italia, deținătoarea trofeului după turneul final din 2006, din Germania, în 2010, în Africa de Sud, a adunat doar două puncte în grupă, clasându-se tot pe ultimul loc.
Însă, cazul Spaniei este unul particular. Înaintea ei, nici Franța, nici Italia nu dominaseră așa de evident fotbalul mondial cum a făcut-o Spania începând din 2008; o dominație atât la nivelul echipelor naționale, cât și al celor de club. În plus, poate cel mai important, nici Franța, cu atât mai puțin Italia, nu au încântat și nu au entuziasmat iubitorii de fotbal prin jocul lor așa cum a reușit Spania. Acel fotbal tiki-taka despre care se spune că este depășit, pentru care s-au găsit soluții de anihilare, a fost un fotbal încântător. Pasele scurte, permanenta mișcare în teren, amețitoare pentru adversari, transmiterea balonului prin cele mai variate canale și posesia copleșitoare au fost, fără teamă de a exagera, cel mai frumos fotbal pe care mi-a fost dat să îl văd. Și am pretenția că sunt un consumator serios de fotbal. A fost un fotbal total. Ceea ce Xavi și Iniesta făceau la mijlocul terenului, prin rafinamentul tehnicii, era un adevărat balet; execuțiile lui David Villa lăsau fără reacție orice apărare sau portar; siguranța dată de Marcos Senna, apoi de Xabi Alonso ori Sergio Busquets, descumpăneau orice adversar.
Acesta este echipa care a entuziasmat sute de milioane de oameni, pe care istoria fotbalistică a vremurilor recente o va înregistra și aceasta este echipa care merită toate aplauzele. Gracias España.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
