Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității Ovidius din Constanța organizează, în perioada 8-29 mai 2021, o serie de cursuri gratuite dedicate pregătirii elevilor ce vor susține examenul de Bacalaureat în anul 2021, la disciplina Istorie, informează conf. univ. dr. Daniel Citirigă, prodecan. Potrivit sursei citate, cursurile se vor desfășura online, pe […]
Caravana națională de lansare a cărții autobiografice semnată de handbalista Narcisa Lecușanu pleacă de la Constanța
Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) şi Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Constanța organizează, miercuri, festivitatea de debut a caravanei naţionale pentru lansarea volumului memorialistic „Povestea vieții mele”, în prezenţa autoarei, Narcisa Lecușanu. Potrivit decanului FEFS, prof. univ. dr. Ionel Melenco, la lansare au fost invitaţi membri […]
Univesitatea “Ovidius” vrea spital universitar în campus
Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a inclus în Strategia de Dezvoltare Instituțională trei noi obiective de investiții. Unul dintre proiectele prioritare pentru UOC este reprezentat de înființarea unui spital universitar, care va constitui o bază medicală modernă de instruire a studenților, masteranzilor, doctoranzilor și a rezidenților, urmărindu-se, totodată, realizarea unor servicii medicale performante, destinate întregii […]
Câștigătorii concursului de discursuri publice “Puterea cuvintelor”, organizat de Facultatea de Istorie și Științe Politice de la “Ovidius”
Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) a organizat online, vineri, 18 decembrie 2020, prima ediție a concursului de discursuri publice „Puterea cuvintelor”, destinată studenților FISP din primul an de studiu. Printre cei interesați, s-au evidențiat opt participanți de la specializările Relații Internaționale și Studii Europene și Științe […]
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a UOC a semnat un protocol de colaborare cu Școlile românești „Nicolae Iorga‟ din UK și Spania
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (FISP) a Universităţii „Ovidiusˮ din Constanţa a semnat un protocol de colaborare cu Școlile românești „Nicolae Iorga‟ din Liverpool & Wirral, Manchester, Birmingham (UK) și din Castellón (Spania), ce are drept scop promovarea istoriei naționale în rândul comunităților românilor de pretutindeni şi încurajarea eforturilor lor de a păstra legătura […]
Patru studenți ai Facultății de Matematică și Informatică de la Ovidius, participanți la cel mai important exercițiu de securitate cibernetică din România
O echipă de studenți ai Facultății de Matematică și Informatică a reprezentat, săptămâna trecută, Universitatea „Ovidius” din Constanța, în cadrul celei de-a patra ediții a celui mai important exercițiu de securitate cibernetică din România, CyDEx20. Aceasta a fost formată din Doru Gavrilă și Iulian Plăcintă, studenți în anul III, specializarea Informatică, și Antonio-Gabriel Vasile și Irinel Cătălin […]