„Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin“, gata de start

Constănțenii și turiștii pasionați de teatru în aer liber, în adierea răcoroasă a brizei, sunt așteptați, anul acesta, la o nouă ediție a  proiectului „Seri de teatru la Pontul Euxin”, o ediție îmbogățită căreia i se adaugă și muzica. Așadar, „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin”. Cea de-a III-a ediție a evenimentului estival, așteptat cu nerăbdare de constănțeni, dar și de turiști, se va desfășura, anul acesta, în intervalul 6-29 august, în locul deja consacrat: în Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie.…

Începe veselia în Parcul Arheologic: „Hip Hip… Cine este Zbumzzi?”, în perioada 3-26 august

Vești grozave pentru prichindeii, părinții și bunicii de la mare! Caravana Zbumzzi se întoarce, în această vară, cu noutăți. De această dată, simpaticii de la Zbumzzi își vor stabili sediul central în Parcul Arheologic de lângă Primăria Constanța. În acest loc, în perioada 3-26 august, în zile de marți, miercuri și joi, veselia va fi în toi, între orele 16.00-18.00 și 19.30-20.30.…

TEASER Unde a ajuns miliardul de euro de la UE pentru Delta Dunării. Oamenii care controlează banii

Peste un miliard de euro a fost împărțit de o mână de oameni conectați prin relații personale, politice sau de afaceri. Banii au venit de la Uniunea Europeană, pentru a ajuta comunitățile sărace din Delta Dunării. Doar 15% dintre proiecte au ajuns în baltă, deși banii erau destinați ”cu prioritate” pentru Deltă. Cine a dat? Cine a luat? Și cine a pierdut?…

VIDEO Sorin Rugină, primul constănțean vaccinat, compară momentul COVID-19 cu eliminarea variolei din 1977

Sorin Rugină, fost manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța și actual coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID, este primul constănțean care a fost vaccinat împotriva coronavirusului. Rugină, recunoscut la nivel național pentru experiența în tratarea bolilor infecțioase tropicale, a comparat campania de vaccinare împotriva COVID-19 cu eliminarea variolei, din 1977, și a declarat că este un ”moment istoric”. Sorin Rugină, care a fost și rectorul Universității ”Ovidius” din Constanța, a declarat că nu există nicio durere sau reacție după vaccin, ci ”doar o mică înțepătură”: ”Am trăit acest moment istoric.…

VIDEO La școală în casa mortuară

Le-am întâlnit pe Tokyo din Casa de Papel și pe Hayley din The Originals în fața unei case mortuare, într-un oraș românesc la graniță cu Ucraina, unde nu trăiesc mult peste 5000 de suflete. Niciuna nu trece de un metru jumate. Zâmbetele lor rotunde vin dintr-o copilărie departe de sfârșit. Nu se sfiesc să vorbească, dar își aleg cuvintele în fraze curate. Din când în când, sparg sobrietatea cu un baros de chicoteală molipsitoare. …

VIDEO Fenomen extrem cauzat de secetă: Un lac de 851 de hectare din Constanța a secat în totalitate pentru prima dată de când există

Un lac din județul Constanța, cu o suprafață de 851 de hectare, a secat în totalitate pentru prima dată de când acesta există, conform informațiilor furnizate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral pentru Info Sud-Est. Lacul Nuntași este situat în satul cu același nume, care aparține de comuna Istria, situată la aproximativ 55 de kilometri de reședința de județ. Lacul face parte dintr-o zonă protejată și se află în administrarea Rezervației Biosfera Delta Dunării.…