VIDEO Ce răspund turiștii din Constanța când îi întrebi dacă le place Centrul Vechi al orașului
Am fost în Centrul Vechi al Constanței să vedem ce ne răspund turiștii când îi întrebăm dacă le place sau nu centrul orașului, locul care reprezintă un punct de atracție în toate marile zone urbane din țară sau Europa.
Opiniile au fost diverse, de la persoane mulțumite de cum arată centrul, care au considerat zona îngrijită, până la oameni care au atras atenția asupra nevoii de renovare a clădirilor, cât și asupra ruinelor lăsate în paragină, care, din punctul lor de vedere, „strică priveliștea centrului”.…
Tu alegi, noi căutăm
Echipa ISE a decis ca, periodic, să te consulte cu privire la temele pe care îți dorești să le vezi în publicația noastră.
Spune-ne, deci, ce te-ar interesa să citești la noi, iar noi ne apucăm de treabă. Ne dorim, astfel, să ne apropiem de tine și, împreună, să strângem rândurile.
Completează formularul de mai jos și ținem legătura.
Se încarcă……
FOTO Am fost cu o barcă vikingă care a coborât din Norvegia, a trecut prin Constanța și se oprește în Turcia, după trei luni de navigat ca pe vremurile războinicilor
La finalul săptămânii am urcat pe Saga Farmann, o replică adaptată vremurilor a bărcii Klåstadship, construită de vikingi în anul 998 (cu aproximație) și descoperită în 1893, care acum se află în muzeul Slottsfjellsmuseet din Tønsberg, Norvegia.
Echipajul cu care am călătorit era format din 10 persoane de origine norvegiană, instruite pentru viața marinărească, dar și pasionate de obiceiurile și istoria strămoșilor lor, temuții războinici nordici. …
Sute de profesori și elevi au protestat la Prefectura Constanța, într-o atmosferă asurzitoare, cu vuvuzele, tobe și fluiere: ”Vrem respect!”
Sute de profesori au protestat, miercuri, pe platoul din fața Prefecturii Constanța. Este prima dată de la izbucnirea crizei din Educație când dascălii constănțeni protestează acasă. Până miercuri, profesorii din Constanța se alăturaseră colegilor lor la manifestațiile din București, din Piața Victoriei și de la Cotroceni.
sursa foto: Info Sud-Est
Elevii și-au însoțit profesorii la protestul de miercuri în semn de solidaritate.…
Constănțenii sărbătoresc titlul de campioană alături de Farul și Gheorghe Hagi/ Mii de oameni în Piața Ovidiu
Spectacol la malul mării, luni seara: Constănțenii își sărbătoresc campionii și mii de oameni așteaptă în Piața Ovidiu să se bucure de trofeul Superligii, alături de Farul și Gheorghe Hagi.
sursa foto: Farul Constanța
Fotbaliștii, staful și Gheorghe Hagi au fost așteptați, claxonați și aplaudați pe tot traseul, iar oamenii prezenți la eveniment scandau ”Campionii, campionii” și ”Hagi, Hagi!”.
Spectatorii au aprins torțe, iar trupa constănțeană 3 Sud-Est a cântat ”Haide, Farule”, o melodie dedicată trupei alb-albastre.…
VIDEO Veșnicul șantier din centrul Constanței: Cum arată strada Ștefan Cel Mare la doi ani de la începerea proiectului de modernizare din bani europeni
După doi ani de tranșee în centrul Constanței, când proiectul de modernizare de pe pietonalul Ștefan cel Mare era aproape finalizat, toate dalele au fost scoase iar haosul a luat-o de la capăt la începutul unui nou sezon estival.
Zilele trecute, inspectorii primăriei au constatat că lucrarea a fost făcută de mântuială iar muncitorii au început să smulgă plăcile proaspăt montate în cadrul proiectului european de aproximativ 90 de milioane de lei.…