Sute de persoane din satele constănțene sau chiar din municipiul Constanța învață să scrie și să citească prin programul ”A doua șansă”, desfășurat de Ministerul Educației încă de la jumătatea anilor 2000. În județul Constanța, 12 școli oferă această posibilitate copiilor, adolescenților sau chiar adulților care vor să-și termine studiile primare, gimnaziale sau liceale.
O parte dintre minori aleg programul „A doua șansă“ pentru a fi integrați mai rapid în societate după ce au comis infracțiuni ușoare, iar serviciul de probațiune le oferă această alternativă pentru diminuarea pedepsei. Apoi, cei mai mulți dintre adulți sunt obligați de angajatori sau de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă să participe la cursuri și să își finalizeze anumite niveluri de studii. Sunt, însă, și elevi care vin de bunăvoie și bat la porțile școlilor pentru a învăța să scrie și să citească.

11, 17, 48, 32, 9, 16 sunt vârstele decupate asimetric din cataloagele programului „A doua șansă”. În 12 instituții din județul Constanța colegii nu se așază în bănci după vârsta pe care o au, ci după destinul pe care vor să și-l schimbe.
O femeie care la 58 de ani trebuie să termine clasa a IV-a are grijă de colegul ei de bancă, o zgâtie de 11 ani care încă nu știe să citească dar abia așteaptă să ajungă medic.

În spatele lor, doi puști de 17 ani stau cuminți în bancă și își ascund chipurile de rușine să nu apară în fotografii. Sunt ”de la probațiune”, adică vin la școală ca să scape de câteva ore din școlile de corecție unde au ajuns după ce au comis infracțiuni:
”Sunt infracțiuni ușoare, vă dați seama, că altfel nu-i lăsa liberi la școală”, ne spune directoarea instituției, Rodica Floroiu, printre buze.
O fetiță ghemuită în a treia bancă de la fereastră vine tocmai de la București, însă nimeni nu știe să ne explice de ce nu frecventează cursurile în capitală și a fost transferată tocmai la Constanța:

”Aici a trimis-o Protecția Copilului, n-am înțeles nici noi de ce”, ne spune profesoara lor, Maria Cheltuianu, o femeie trecută de 40 de ani, cu trăsături aspre, dure, dar cu ochi blânzi.
Pe rândul de la perete, o fată blondă își ascunde chipul sub brațe și nu vrea să ne răspundă la întrebări. E timorată și are ochii în lacrimi.
Lângă și în spatele ei, doi băieți care par gemeni își sfarmă rapid timiditatea cu două zâmbete rotunde, cât chipurile lor de mari: ”Suntem veri, nu suntem gemeni”, ne corectează cu voci vesele.

Au 17 ani și acum câteva zile au bătut la poarta școlii:
”De bunăvoie au venit. Ne-am trezit cu ei la poartă și ne-au spus că vor să învețe să citească și cineva le spusese cum să ajungă la noi”, a explicat directoarea.
Unul dintre ei ne face un semn cu mâna imitând scrisul atunci când îl întrebăm de ce au venit la școală. Se îmbujorează și parcă le e rușine că au ales drumul ăsta.
Mai bine de jumătate de clasă e goală:
”Când e vreme rea nu vin toți. Cei mai mulți sunt din sate și comune din afara Constanței și e mai greu cu transportul”.
E cea mai friguroasă dimineață din anul acesta și 11 suflete de toate vârstele învață să scrie într-una din sălile Școlii 31, de la marginea Constanței.
”Școala derulează programele „A doua șansă“ – primar și „A doua șansă“ – secundar, unde sunt ajutați să-și finalizeze studiile copiii și adulții care au depășit cu 4 ani sau mai mult vârsta de școlarizare. O parte din aceștia sunt din centre de plasament, alții sunt trimiși de serviciul de probațiune deoarece comit infracțiuni minore și li se oferă astfel șansa de a fi recuperați și reintegrați, iar alții sunt trimiși de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa. În prezent, instituția școlarizează la nivel primar pe „A doua șansă“ un număr de 36 de elevi care învață în regim simultan, respectiv, clasele I-IV, iar la nivel secundar, 35 de elevi. Unii din aceștia au locuri de muncă, alții vin din localitățile limitrofe Cumpăna, Valu lui Traian, Cernavodă, Murfatlar, Agigea ș.a. După ce promovează nivelul IV, în funcție de vârstă, pot urma cursuri de zi, frecvență redusă sau nivelul secundar al programului „A doua șansă“. Grupele învață în regim simultan și pot promova doi ani într-unul la nivel primar. Elevii obțin, la finalul studiilor, un certificat de compentențe pe Ciclul Inferior Liceu, lucrător tricotaje, confecții textile, în cadrul unui parteneriat derulat cu Liceul ”I.N. Roman”, unde elevii merg să-și desfășoare stagiile de practică”, a declarat Rodica Floroiu, directorul Școlii nr. 31 din Constanța.
Școala care îi învață să facă baclavale și șuberekuri
La 15 kilometri depărtare, alți elevi primesc a doua șansă pentru a-și continua studiile la o distanță cu cel puțin patru ani mai mare decât momentul în care ar fi trebuit să fie finalizate.

Suntem în Ovidiu, un orășel devenit aproape cartier al Constanței, la Liceul ”Ion Podaru”.
Aici, elevi din tot județul vin să învețe condensat materiile din clasele a IX-a, a X-a și, la nivelul următor, pe cele din clasele XI-a și a XII-a. Tot aici învață ca, doar din făină, apă și ulei să facă delicii dobrogene: șuberek, baclavale, plăcinte și alte produse de patiserie specifice locurilor care s-au desprins din Imperiul Otoman abia acum 141 de ani.

”Școlile profesionale erau foarte bune pentru copii, învățau o meserie, știau să facă ceva. De când au fost desființate mulți nu își mai găsesc locul, drumul. Nu toți sunt pricepuți la carte, unii sunt foarte talentați la lucrul tehnic, practic. Apoi, e nevoie de meșteri, de specialiști, școlile nu mai formează meseriași. Tocmai de aceea, școlile profesionale ar trebui reînființate”, ne spune directorul adjunct Mirela Tacciu, cea care coordonează din anul 2012 programul ”A doua șansă” la liceul din Ovidiu.
Ne nimerim în atelierul culinar chiar în timpul unei ore de practică. În bucătăria instituției găsim vreo 10 tineri care mânuiesc făcălețele și aluaturile cu dibăcie. Astăzi învață să întindă o foaie de șuberek și să prepare umplutura.

Sunt tineri, cel mai mic are 18 ani abia împliniți. Printre ei găsim și o mamă care vrea să-și termine studiile liceale pentru a-și ajuta fiica la lecții. Alt tânăr vrea să termine 10 clase pentru a se înscrie la școala de șoferi, după ce Poliția a schimbat regulile din Codul Rutier la începutul acestui an. Pe unii i-au trimis angajatorii să termine liceul, pe alții Forțele de Muncă. Sunt și unii care au venit pur și simplu să învețe o meserie.
La liceul din Ovidiu programul ”A doua șansă” pregătește 96 de cursanți cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani din oraș și alte șase localități din împrejurimi. Programul s-a bucurat de succes în cei 11 ani de când se derulează în liceu, iar rata de abandon este mică, de doar 10% din cei înscriși. Sărăcia este principalul motiv din cauza căruia copiii abandonează școala, iar acest program vine tocmai în întâmpinarea celor care se află într-o situația socio-economică defavorizată. Totodată, programul îi ajută foarte mult pe cei din comunitatea rromă, tot mai interesați de obținerea unui loc de muncă. Noi am decis organizarea cursurilor în weekend tocmai pentru a asigura o frecvență sporită”, a declarat Cristina Scupra, directorul Liceului ”Ion Podaru” din Ovidiu.

Reportaj publicat inițial pe Mediafax.
- Cum a cumpărat un fost prefect al Constanței, toată viața bugetar, ruina unui han cu 650.000 de euro: ”Vă tot învârtiți în jurul banilor”/ Primăria nu și-a exercitat dreptul de preempțiune, deși anunțase că vrea să pună în valoare monumentul istoric - 13 august 2022
- FOTO Cum arată ”berbecii” de pe acoperișul Cazinoului, primele elemente de exterior finalizate - 13 august 2022
- Fostul manager al Ambulanței Constanța, acuzat de ANI că și-a angajat soția în instituție prin încălcarea legii/ Laurențiu Bădescu a venit din concediu în 2019 pentru a interveni personal când Viorica Dăncilă a acordat primul ajutor în timpul unui eveniment electoral - 10 august 2022