Info Sud-Est vă invită joi, 18 iulie, ora 17:00, la deschiderea Expoziției ”Palatul Reginei” care va avea loc în stațiunea Mamaia, în fața intrării principale a monumentului istoric.
Expoziția face parte din campania ziarului Info Sud-Est, de informare și conștientizare a situației în care se află Palatul Regal din stațiunea Mamaia, construit la inițiativa Reginei Maria, între 1924-1926, și adus în stadiul de ruină după ce a fost transformat în club și exploatat sălbatic și fără respectarea legii, apoi incendiat.
Articolele din campanie pot fi citite AICI.
Expoziția este organizată pentru ca oamenii să afle povestea unuia dintre cele mai negre episoade de distrugere a patrimoniului cultural și istoric de la malul mării, pentru a înțelege că un asemenea dezastru poate fi reparat doar prin implicare și neuitare și pentru a conștientiza că niciun alt monument istoric din Constanța nu trebuie să mai aibă, vreodată, aceeași soartă.
Programul expoziției:
– Joi, 18 iulie, 17:00 – 22:00, în fața Palatului Regal din Mamaia;
– Vineri, 19 iulie, 11:00 – 22:00, în fața Palatului Regal din Mamaia;
– Sâmbătă, 20 iulie, expoziția se mută pe terasa Hotelului Intim, începând cu ora 17:00 (Str. Nicolae Titulescu, nr. 9).
Expoziție organizată de ziarul Info Sud-Est, cu sprijinul Asociației Tomis Antidrog Constanța.
- Se oprește apa, marți, în mai multe zone din Constanța - 29 martie 2024
- UPDATE Explozie la Rafinăria Petromidia / Plan Roșu de Intervenție activat/ O conductă de benzină a explodat/ Flacăra a fost stinsă/ Au fost evacuate 20 de persoane - 29 martie 2024
- 45 de morți în Africa de Sud, după ce un autobuz a căzut de pe un pod, de la 50 de metri înălțime - 29 martie 2024