Deși trebuia finalizat în aprilie 2023, stadiul proiectului de reabilitare a sediului Comandamentului Marinei Militare din Constanța nu depășește la începutul lunii ianuarie 50% iar termenul de finalizare a fost prelungit, a transmis Ministerul Apărării la solicitarea ISE. “Lucrările de reabilitare a Sediului Comandamentului Flotei se află în proces de desfășurare cu firma antreprenorială S.C. […]
În trecut era considerat „un nou Eminescu“, azi se cufundă în anonimat
PANAIT CERNA Comuna tulceană Cerna este localitatea natală a poetului Panait Cerna. La origini bulgar, acesta s-a născut pe 25 septembrie 1881 şi a decedat cu puţin timp înainte să împlinească fatidica vârstă de 33 de ani. Considerat de unii epigon al lui Mihai Eminescu, Panait Cerna a fost remarcat şi îndrumat îndeaproape de […]
Unul dintre supravieţuitorii Gulagului sovietic trăieşte în Mamaia Sat!
Născut printre turcii dobrogeni şi salvat de un german din Cobadin Pe nea Marin îl ştiu, mai ales, toţi copiii din Mamaia Sat. Îi ştiu nucile, corcoduşele şi mersul greoi de fiecare duminică dimineaţa la biserică. Dar nimeni nu-i bănuieşte greu încercata viaţă sau faptul că, odată cu bastonul şi spatele-i încovoiat, acest […]
Americanii, stupefiaţi că spitalul pe care l-au renovat în Babadag a fost închis!
Localnicii din Babadag se confruntă cu o situaţie de-a dreptul tragică. De când Guvernul a închis cele două unităţi medicale din oraş, cea de Urgenţe şi cea de TBC, numărul cazurilor de bolnavi de tuberculoză s-a mărit dramatic. Judeţul Tulcea se află într-un trist top zece al judeţelor cu cel mai mare număr de […]
TBC a făcut ravagii în Tulcea, după închiderea dispensarului din Babadag!
Dispensarul destinat tratării bolnavilor de TBC din oraşul tulcean Babadag, dar şi din localităţile vecine, a fost închis în urmă cu mai bine de un an, printr-un ordin al Guvernului Boc. Pretextul a fost criza economică acută şi imposibilitatea financiară de a mai susţine anumite unităţi spitaliceşti din România. Mai marii ţării nu s-au […]
El Comandante, bere rece şi Bob Marley
Adio, Vamă, dar rămân cu tine! Vara asta ne găsim pereche la Năvodari! Gurile puţinilor boemi rămaşi în Constanţa m-au făcut să plec în căutarea locului, unde zic ei, poţi găsi „Pace pe plajă“. 39 grade celsius şi Mamaia full. Înarmat cu un pachet de ţigări şi multă răbdare, am reuşit să străbat staţiunea […]