Alegeri în Grecia: Cum a ajuns prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, imaginea Dreptei europene. Bunul simț politic a învins crizele majore

Alegerile parlamentare din Grecia, desfășurate la 21 mai 2023, au relevat victoria majoră dar fără majoritate a partidului conservator Noua Democrație, care conduce țara din iulie 2019. Din cele 300 de mandate, formațiunea lui Kyriakos Mitsotakis va obține 145, partidul de extremă stânga Syriza va avea 72 de locuri iar stânga tradițională, socialiștii din PASOK, 42 de locuri. Doar două alte partide au mai trecut pragul electoral, de 3%: comuniștii, cu 25 de mandate și naționaliștii din Soluția Greacă, cu 16 mandate.

Ce mai trebuie reținut din mesajul alegerilor parlamentare din Grecia este că, pe fondul sporirii relevanței electorale a formațiunilor suveraniste, naționaliste și anti-sistem în întreaga Europă, la Atena rolul lor tinde spre marginal și ieșirea din lumea mare a politicii. E drept, după ce Syriza și-a asumat guvernarea, în 2015-2019.

Bunul simț politic al fiecărei zile, decența aparițiilor publice, mesajele politice îndreptate către viitor și către stabilitate, empatia vizibilă pentru toate traumele sociale ale țării, reușitele economice fără precedent în ultimele decenii, toate acestea au fost ingredientele unei victorii istorice pentru Kyriakos Mitsotakis.

Absolvent de Harvard, fiul unui alt fost prim-ministru al Greciei (Konstantinos Mitsotakis) și strănepot al lui Kostis Mitsotakis, fondator al Partidului Liberal în secolul al XIX-lea, actualul șef al guvernului a dovedit că și în Grecia pot exista speranță, stabilitate, predictibilitate și reușite economice. Pe parcursul acestui mandat din Grecia și a acestor crize globale, România a schimbat 4 prim-miniștri și un parlament.

Mitsotakis a câștigat alegerile după ce Grecia a reușit să treacă prin toate crizele posibile în mandatul de patru ani: refacerea financiară și economică după deceniul de austeritate (2008-2018), pandemia COVID-19, neînțelegerile majore cu Turcia în ceea ce privește afluxul de refugiați, războiul din Ucraina și inflamarea prețurilor și accidentul de cale ferată din 28 februarie 2023, soldat cu 57 de morți.

Kyriakos Mitsotakis este prim-ministru al Greciei din vara anului 2019 și se profilează, după retragerea cancelarului german Angela Merkel (2021), drept figura centrală a Dreptei europene. În alegerile parlamentare, Mitsotakis a zdrobit pe rivalul său, Alexis Tsipras, care în 2015 întruchipa aproape toate speranțele stângii radicale de pe continent. Și nu e doar atât: sunt indicii că la Stânga greacă se va produce rocada, iar socialiștii (PASOK) vor înlocui radicalii (Syriza) pe locul secund.

Cum au fost câștigate alegerile de către Kyriakos Mitsotakis?

Noua Democrație a revenit la putere în vara anului 2019, după ce Grecia a încheiat un deceniu de crize sistemice, economice și financiare profunde. Acordul financiar din 2015, semnat de formațiunea radicală Syriza cu instituțiile financiare europene și mondiale, a înghețat câștigurile, a redus infracționalitatea financiară, a sporit încasările și a lansat privatizările în masă ale companiilor de stat. În același timp, însă, societatea a cunoscut cele mai grave lipsuri financiare din ultimele 7-8 decenii, de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În contextul noilor provocări mondiale, Kyriakos Mitsotakis a ales bunul simț în politică drept armă zilnică. Guvernul său a traversat toate zguduirile fără istericalele obișnuite ale vieții politice de la Atena, plecând de la premisa că întreaga societate așteaptă decență, stabilitate și normalitate după ani de restricții fără precedent.

Întâmpinat cu reproșuri față de ideea ridicării unui zid de-a lungul celor 192 de kilometri de frontieră cu Turcia, până în 2026, pentru a opri migrația ilegală spre Europa, Mitsotakis a respins comparațiile cu fostul președinte american Donald Trump. „Nu am părul blond, deci comparația este irelevantă” a spus el popularului cotidian german „Bild”, într-un interviu acordat în aprilie 2023. Rostul acestui zid, a explicat Mitsotakis, ar fi acela de a convinge Turcia să nu mai abuzeze migranții ilegali, așezați în zonele frontierei comune, și să nu îi mai silească să părăsească taberele de refugiați, unde primesc asistența organismelor internaționale.

Liderul guvernului a vorbit mereu despre „o țară mai puternică”, care ar trebui să dețină „un rol important în Europa”. Viitorul, spune Mitsotakis, va fi mult mai bun deși în 2023 datoria publică este 170% din Produsul Intern Brut iar inflația se menține în jurul a 10 procente. Veștile bune au fost amintite mereu: creșterea economică (în 2022 de 6%), revenirea investițiilor străine ca urmare a privatizărilor și reformelor radicale, creșterea fără precedent a numărului de turiști străini, deschiderea clasei politice și a infrastructurii statului spre o mai mare transparență și predictibilitate. Mitsotakis nu a obosit să explice societății că e nevoie de încredere, de stabilitate și de normalitate. Cel mai popular cotidian de la Atena, „Kathimerini”, avansa cel puțin trei motive principale ale acestei victorii: proiectele de viitor, rezolvarea pragmatică a problemelor enunțate în mesajul public și preocuparea pentru păstrarea electoratului din 2019. Acestora, am mai putea adăuga bunul simț politic, care a permis doar atâtea promisiuni cât ar putea bugetul să țină.

Grecia nu a cunoscut un reviriment istoric în cei patru ani de mandat ai lui Kyriakos Mitsotakis dar a reușit să obțină un cadou pe care nu l-a avut, poate, niciodată. Este vorba despre un parteneriat de încredere între liderul ei și societate. Iar acest lucru s-a relevat la alegerile parlamentare când șeful guvernului a indicat, fericit, că este o „victorie istorică” care a provocat „un seism politic”. Chiar și fără majoritate, conservatorii din Noua Democrație au obținut o victorie majoră.

De ce au pierdut partidele de stânga?

Împreună, la Sânga Greciei se află, acum, în Parlament 139 de mandate. Dar între socialiștii tradiționali din PASOK și socialiștii radicali din Syriza nu va fi pace politică niciodată.

Alexis Tsipras, liderul Syriza, a fost prim-ministru între 2015 și 2019 și a întruchipat speranțele Stângii radicale europene în a elimina tradițiile vieții politice obișnuite, reglementările specifice instituite de organismele internaționale și defectele unei clase politice niciodată perfecte. Doar că, ajuns la putere, Tsipras a semnat în 2015 acorduri financiare internaționale care au restructurat masiv economia țării, silind guvernul Syriza la reforme instituționale și structurale fără precedent. Așteptările alegătorilor radicali au fost repede spulberate iar credibilitatea lui Tsipras, deși încă mare, nu a mai fost refăcută.

Electoratul Greciei nu și-a mai dorit revoluții, răsturnări, modificări radicale de ritm. El a sancționat, istoric, și marea păcăleală a mesajelor Syriza, din perioada guvernului din 2015-2019. Liderii formațiunii se anunțau atunci anti-sistem, combăteau prin mesaje viața politică tradițională și metehnele ei, amenințau ordinea instituțională deja zguduită de crizele economice și financiare copleșitoare. Ajunși în fruntea țării, însă, Alexis Tsipras și Syriza au aplicat fără ezitare toate programele internaționale menite să scoată Grecia din cea mai mare catastrofă socială a ultimelor decenii.

Reușita statală a lui Tsipras a condus, însă, la pierderea unei mari părți a credibilității politice și electorale a lui personal și a formațiunii pe care o conduce.

Acum, la alegerile parlamentare din 2023, doar 20% dintre greci au spus că mai au speranță în  Syriza și în planurile politice radicale ale fostului premier Alexis Tsipras. Înfrângerea Stângii radicale este atât de mare încât se poate prognoza, deja, o rotație istorică în această zonă politică, prin revenirea socialiștilor tradiționali (PASOK) drept formațiunea cea mai relevantă din opoziție.

Socialiștii din PASOK încă mai traversează o penitență istorică neobișnuită, după ce au trecut în irelevanță politică în urmă cu un deceniu. PASOK este formațiunea politică tradițională care a grăbit intrarea Greciei în faliment de stat, prin dezmățul financiar și bugetar de care a dispus de fiecare dată când s-a aflat la putere.

Înființat în 1974, după eliminarea dicaturii „regimului coloneilor” (1967-1974) și abolirea monarhiei constituționale (Regele Constantin al II-lea), partidul socialist a dominat Grecia prin figura liderului său Andreas Papandreu vreme de două decenii, până la decesul acestuia, în 1996. Lui i se datorează admiterea Greciei în Uniunea Europeană (1981). Deși popular pentru cadourile financiare și electorale, PASOK a fost sancționat în timpul catastrofei economice din 2008-2018 și trecut în planul marginal al vieții politice grecești. Promisiunile electorale din campanie ale PASOK, crezute de doar 11% din electorat la alegerile din 21 mai 2023, fac parte mai degrabă din lada istorică de zestre a politicii de la Atena și, fără continuarea unei reforme radicale a formațiunii, este greu de prevăzut revenirea pe scena principală.

Ce va urma?

Președinta Greciei, Katerina Sakellaroupoulou, va înmâna mandatul de formare a unui nou guvern către formațiunile politice, fiecare dintre ele având la dispoziție trei zile pentru anunțarea noului cabinet.

Partidului conservator Noua Democrație îi mai lipsesc 6 mandate pentru a constitui majoritatea absolută în Parlament iar prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a anunțat în mai multe rânduri că nu își dorește o coaliție. Nu este exclusă, deci, o revenire la urne, poate în iulie, pentru o încercare nouă de așezare a unei majorități.

În acest peisaj, este greu de crezut o recuperare de către Syriza a diferenței enorme electorale, de aproape 30 de puncte, care o separă de Noua Democrație. Cum este și mai greu de crezut o coalizare a formațiunilor de Stânga, pentru a aduna cât mai multe mandate în Legislativul de la Atena.

Grecii au votat în logica unei stabilități, împăcați cu traumele deceniului de austeritate, cu încredere în mesajul simplu al lui Kyriakos Mitsotakis de a deveni „o țară puternică în Europa” și cu speranța zilelor mai bune. La rândul lui, Kyriakos Mitsotakis a reușit ceea ce cu greu ar fi putut Grecia să impună în Europa modernă: profilul unui lider politic model pentru viața normală a unui continent.