Transnistria: cel mai mare bazar de arme al Europei. Povestea geopolitică fără sfârșit în țara celor fără de țară

foto: www.flickr.com

„Destinul este scuza celor slabi și opera celor tari”, remarca Nicolae Titulescu, parcă vizând soarta de telenovelă scrisă de istorie pentru Republica Moldova.

„Noi”– ul și „Voi”– ul moldovenesc este alimentat de împărțirea dintre râurile strategice – Nistru și Prut, de două limbi antagonice geopolitic – româna și rusa, de polarizarea spre două aspirații, Vest și Est, și de două acte de carnagiu teritorial în corpul republicilor „Găgăuzia” și „Transnistria”.

Cu o biografie statală adolescentă și peisaj politic superstițios, Republica Moldova suferă de o violentă dihotomie istorică, etnică, ideologică, lingvistică, care o tăvălește uneori prin mancurtism, alteori prin naționalism, o vitregește de teritorii și o pune în ipostaze nu neapărat favorabile pentru perspectiva integrării europene.

Teritoriul dintre Bug și Nistru nu are rădăcini stabile. A aparținut, pe rând, Marelui Ducat al Lituaniei, Principatului Moldovei și Imperiului Rus. Strămoașa așa-zisei „Republici Moldovenești Nistrene” de astăzi este concepută și botezată la Kremlin în 1924 cu numele de Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. După 1940, acesteia i s-a adăugat și Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, până atunci părți ale României, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. În perioada 1941-1944 pământul numit Transnistria a fost un abis al ororilor. Aici au fost trimiși sute de mii de evrei din Basarabia și Bucovina și împușcați sau omorâți prin înfometare și boli, ca urmare a politicii deliberate a regimului din România de „purificare a pământului strămoşesc” — un eufemism pentru epurarea etnică ordonată în secret de mareșalul Antonescu.

În 1944 odată cu înaintarea Armatei Roșii, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată la RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbnița, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia – în componența RSS Moldovenești, situație existentă și în prezent.

La sfârșitul anilor `80, evenimentele s-au precipitat fatal pentru Imperiul Sovietic. Numeroase mitinguri și manifestații de protest organizate pe parcursul anului 1989 au condus la trezirea conștiinței naționale a populației din stânga Prutului și au culminat cu prima Mare Adunare Națională, din 27 august 1989, unde s-a adoptat hotărârea de a acorda limbii române statutul limbii de stat și de a reveni la grafia latină. La 27 aprilie 1990, Parlamentul de la Chișinău a adoptat Legea cu privire la Drapelul de Stat: Tricolorul – roșu, galben și albastru, iar în iunie 1990 a fost adoptată Declarația cu privire la suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. La 27 august 1991 a fost convocată Marea Adunare Națională, care a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova.

În contextul aprehensiunii pe care o genera ideea unirii cu România, mișcarea separatistă din teritoriile din stânga Nistrului își proclamă independența la 2 septembrie 1990 în componența URSS. Secesionismul înregistrat în raioanele estice din Transnistria este opera politicii expansioniste a fostului centru de metropolă, urmărind menținerea „centurilor de loialitate” ex-sovietice în jurul Rusiei și este generat sub pretextul ecoului mișcării de renaștere națională din Moldova, amplificat de dorința oamenilor de reîntregire, de unire cu România.

În partea dreaptă a Nistrului, așezat oficial în regiunea cunoscută de-a lungul istoriei sub numele de Basarabia, în prezent Republica Moldova, se află orașul Tighina (Bender, după denumirea dată de otomani și preluată oficial de statul moldovenesc), oraș aflat sub control ruso-transnistrean din 1992. Tighina reprezintă cheia pentru controlul malului drept al Nistrului de către forțele separatiste transnistrene, fiind un cap de pod important întrucât deținerea ei securizează cea mai importantă comunicație peste Nistru, podul de aici, iar proximitatea față de Chișinău face capitala moldoveană să fie la cheremul amenințării militare a regiunii transnistrene, distanţa dintre cele două oraşe fiind de numai 60 de kilometri.

Ruble transnistrene (foto: www.hotnews.ro)

Războiul din 1992 a lăsat în urmă circa 1000 de morți și 4100 răniți. Teritoriul transnistrean puternic militarizat, Armata a 14-a rusească și „carnea de tun” în persoana mercenarilor, pușcăriașilor și militarilor instruiți din Federația Rusă au constituit raportul de forțe pentru voluntarii din Republica Moldova. Miza era foarte mare pentru ambele state. Republica Moldova suferea de un real etnocid cultural și pierdea un teritoriu cu 40% etnici moldoveni, pe când pentru Federația Rusă păstrarea Tiraspolului purta o conotație strategică covârșitoare, acesta fiind unicul cap de pod către Europa sud-estică. Karabahul de Munte, Osetia de Sud, Abhazia, și mai recent Donbass, Lugansk și, nu în ultimul rând, Crimeea sunt o serie de conflicte cu potențial geopolitic puternic care stau la îndemâna statului rus în vederea exercitării presiunilor și controlului în Georgia, Ucraina, Moldova, care în mod clar tind să își îndrepte pașii spre Occident.

Perspectiva unei baze militare și tendința de a face din Estul Europei o zonă nefrecventabilă au făcut ca Federația Rusă să lupte înverșunat. Trupele rusești au rămas pe acel teritoriu ca forțe de menținere a păcii până în prezent, în ciuda obligațiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 (la Istanbul) și 2001, astfel încălcând art.11 din Constituție privind neutralitatea Republicii Moldova și demonstrând lipsa de respect față de acordurile internaționale, față de suveranitatea și frontierele altor state.

Acum Transnistria funcționează aidoma unui stat. Nu este însă recunoscută de nici o țară membră a ONU. Cu un teritoriu delimitat de aproximativ 4500 km2, o populație de 500 mii de locuitori, această „gubernie” este clonată după tiparul Moscovei. În ceea ce priveşte structura etnică, lucrurile sunt complicate. Ultimul recensământ sovietic din 1989 arată că în circa 70-80% din localităţile din Transnistria populaţia românească constituia 40%, în timp ce ucrainenii constituiau 28% şi ruşii 25%. La recensământul din 2004, 32% dintre locuitori s-au declarat moldoveni, 30% sunt ruși, iar 29% ucraineni. În unele orașe, cum ar fi Camenca şi Grigoriopol, moldovenii depășesc 50% dar în Tiraspol etnicii ruși reprezintă peste 41%, diferențe care nu pot decât să înrăutățească tensiunile.

Sistemul politic, armata, sistemul bancar, finanțele și moneda, sistemul de învățământ, sectorul sanitar, forțele de ordine – toate acestea sunt efectiv înregimentate în structurile respective ale Federației Ruse. Drapelul „Republicii Moldovenești Nistrene” este alcătuit din verde și roșu cu simbolul secerii și ciocanului situat în partea stângă, în extremitatea de sus, și este copia exactă a drapelului RSS Moldovenești înainte de 1990. Unitatea monetară a „Republicii Moldovenești Nistrene” este rubla transnistreană, pusă în circulaţie în anul 1994 și emisă de Banca Centrală a Transnistriei, nefiind însă recunoscută pe plan internațional. Pe bancnotele de aceeași dimensiune cu leul moldovenesc se află ori Cetatea Tighina imprimată pe bancnota de 25 de ruble, ori un monument sovietic depreciat – pe bancnotele de 1, 5, 10, 50 de ruble și Catedrala Episcopiei Ortodoxe Ruse din Tiraspol pe bancnota de 100. Rubla transnistreană nu este convertibilă și nu are circulație în afara Transnistriei.

Cu toate acestea, cursul valutar din regiune arată că un leu moldovenesc este cumpărat cu 0,50 ruble, iar un euro – cu 12 ruble. Plăcuțele de înmatriculare a automobilelor din regiunea transnistreană sunt și ele diferite de cele moldovenești, pe partea stângă a acestora fiind desenat drapelul așa-zisei Republici Nistrene, dedesubtul căruia este lipit un abțibild cu numărul de înmatriculare, în locul codului Moldovei MD, din care cauză, mașinile înmatriculate astfel nu pot trece frontierele Republicii Moldova, pentru că nu sunt recunoscute de comunitatea internațională. În 2013 reprezentanții Chișinăului și a Tiraspolului, Eugen Carpov (fost viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova) și Nina Ștanski (ministru al Afacerilor Externe al așa-zisei Republici Moldovenești Nistrene) au convenit asupra design-ului plăcuțelor de înmatriculare pentru automobilele din stânga Nistrului, pentru ca acestea să fie recunoscute de Republica Moldova și de celelalte țări.

Imagine din fața Sovietului Suprem al Transnistriei (Parlamentul Transnistriei), în fața căruia se află statuia lui Lenin (foto: www.offbeattravelling.com)

Formal, Republica Moldovenească Nistreană are un sistem multipartid, un guvern și un parlament unicameral, denumit Sovietul Suprem al Transnistriei, precum şi o Constituție, adoptată pe 24 decembrie 1995, în urma unui referendum.
Economia ”Republicii Moldovenești Nistrene” constă din trei ramuri industriale principale: metale și articolele din metale, produsele energetice și produsele industriei ușoare, care împreună dețin circa 80% din totalul exporturilor. La rândul lor, acestea sunt produse de numai câteva întreprinderi mari. Astfel, industria de metale și articole din metale este reprezentată în mare parte de Uzina Metalurgică Moldovenească din Rîbnița, care asigură circa o treime din totalul încasărilor din exporturi ale regiunii.

„Situația economică a regiunii s-a înrăutățit semnificativ în ultimii ani atât din cauza situației politice instabile din regiune, a celei economice din Federația Rusă, dar și a problemelor mari economice interne”, a declarat pentru Radio Chișinău analistul economic Alexandru Fala. Totuși, acesta menționează că „regiunea s-ar putea menține încă mult timp pe linia de plutire, având câteva surse de venituri – exporturile în Uniunea Europeană, comerțul cu partea dreaptă a Nistrului, dar și sprijinul financiar, chiar dacă mai mic, din Federația Rusă”. Așa-zisa conducere transnistreană constată că republica nerecunoscută se află într-o blocadă economică, politică și ideologică. La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al „Republicii Moldovenești Nistrene”, Nina Ștanski, constată o izolare diplomatică impusă Transnistriei de Republica Moldova și Ucraina. „Autoritățile coordonate de Moldova și Ucraina au un scop comun – să înăbușe, să-i facă pe oameni mai săraci, să acutizeze situația socio-economică, să trezească nemulțumirea populației”, declară aceasta într-un interviu din anul 2012 pentru postul rus de televiziune Rusia24.

Existența acestui pseudo-stat presupune funcționarea unei rețele birocratico-instituționale pusă în mișcare de conducerea Kremlinului. Transnistria este privită, la nivel internațional, dar și de guvernul Republicii Moldova, ca o regiune autonomă a Moldovei. Articolul 3 din Constituția Republicii Moldova spune că „teritoriul Republicii Moldova este inalienabil” și că „frontierele țării sunt consfințite prin lege organică, respectându-se principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional”, prin urmare întărind ideea de ilegalitate a separării teritoriului transnistrean. Forțele politice moldovenești nu recunosc „independența” așa-zisei „Republici Moldovenești Nistrene“, dar nici nu posedă un plan exact de rezolvare a conflictului înghețat.

Presupusa capitală – Tiraspol – este unul din puținele locuri din lume unde mai întâlnești statuile lui Lenin, unde conviețuiesc portretul lui Che Guevara cu cel al lui Putin, străzile sunt pline de simboluri militare și recent a fost anunțată arborarea drapelurilor rusești alături de cele transnistrene. Regimul politic este acuzat de corupție, trafic de arme și tactici sovietice adaptate la capitalism. Toți trei așa–zișii președinți ai regiunii transnistrene: Igor Smirnov (1991-2011), Evghenii Șevciuk (2011-2016) și Vadim Krasnoselski (ales la 11 decembrie, 2016) poartă același tip de pălărie. Ignoranța pe care o arată în legătură cu Republica Moldova este alimentată de dorința recunoașterii independenței. Agramatismul politic al conducerii Republicii Moldova l-a făcut pe președintele Igor Dodon să îi prezinte felicitări noului lider separatist – Vadim Krasnoselski, cu ocazia obținerii așa-zisei victorii în „alegerile prezidențiale” din Transnistria, în decembrie, 2016.

„Îl felicit din suflet pe Vadim Nicolaevici (Krasnoselskii) cu această victorie (…). S-au adunat multe teme de discuţii. Eu cred că prin eforturi comune vom reuşi să mişcăm procesul de reglementare trasnsnistreană din punctul mort”, scria Igor Dodon într-o postare pe Facebook, imediat după alegerile din regiunea separatistă, acțiune prin care conform art. 2 al Constituției Republicii Moldova s-a comis uzurparea puterii de stat.

foto: www.huffingtonpost.com

Zona transnistreană este numită de jurnaliștii occidentali cel mai mare bazar de arme european. Cel puțin șase uzine civile din regiunea separatistă transnistreană produc armament și muniții, care au fost utilizate în regiunile de conflict din spațiul Comunității Statelor Independente, în special în Republica Separatistă Cecenă și Abhazia, potrivit unui raport recent al Comisiei de stat pentru soluționarea problemei transnistrene de la Chișinău. Uzine precum Pribor (din Tighina), Electromas (din Tiraspol) și Metalorucav (din Râbnița) produc în secret lansatoare de rachete și de grenade antitanc, mobile, lansatoare de proiectile radioactive, arme automate și mine antipersonal, conform raportului comisiei de la Chișinău. Acesta este unul dintre motivele pentru care Rusia și-a afirmat cu atâta tărie controlul asupra acestei zone.

Pe de altă parte, obiectivul major urmărit de Rusia în Transnistria a fost, de fapt, reținerea Republicii Moldova sub tutela politică a fostului centru decizional post-sovietic, fapt care viza includerea ei în „Comunitatea Statelor Independente“, utilizând regiunea transnistreană ca pe un chibrit lângă butoiul cu pulbere ce poate fi mereu aprins. Cotidianul rusesc independent „Nezavisimaia Gazeta” – de la Moscova scria în august 2000: „Acum, Moldova, în pofida dimensiunilor sale mici și a posibilităților corespunzătoare, devine pentru Rusia unul din punctele cheie în CSI”. Cu alte cuvinte, Moscova a încercat în mai multe rânduri să folosească cartea transnistreană pentru a sugruma opțiunea europeană a Republicii Moldova. Politica rusească nu a mai funcționat în ultimii ani, mai ales în contextul în care România a devenit principalul partener comercial, dar și un potențial furnizor alternativ de energie, cu perspectiva rezolvării parțiale a diferendelor energetice ruso-moldovenești.

Întrebând-o pe jurnalista și scriitoarea Sabina Fati, în timpul unei lansări de carte la Constanța, care ar fi soluția pentru conflictul transnistrean, aceasta mi-a răspuns că „Transnistria este cancerul Republicii Moldova și soluția care ar avantaja și integrarea în Uniunea Europeană este extirparea acestui teritoriu”. O politică pro-activă, un parteneriat cu mult mai strâns cu partenerii strategici, mă refer în primul rând la UE, și mobilizarea resurselor pentru înfăptuirea unei contrapropagande, care ar anihila propaganda rusească și i-ar ajuta pe cetățeni să-și dea seama de unde de fapt vin amenințările și care este pericolul adevărat sunt primele perspective de soluționare a conflictului.

Cert este că procesul de aderare la Uniunea Europeană se înlesnește dacă ne gândim la situația unei posibile „renunțări” a Republicii Moldova la teritoriul transnistrean, întrucât nu va mai avea probleme teritoriale, însă unde este garanția că nu va apărea altceva care să o abată de la procesul integrării? În 27 de ani de independență, Republica Moldova este încă un stat în care separarea puterilor este încălcată, în care justiția și presa nu sunt independente, situația energetică face țara dependentă, iar alegerile se mai falsifică încă. Ar putea oare Moldova să suporte cheltuielile financiare sau reformele instituționale, sociale, care ar apărea dintr-o „eventuală presupusă recuperare” a Transnistriei? Dacă nu, atunci ce ne facem cu moldovenii care trăiesc acolo și își doresc această ”alipire”, cu adevărurile istorice, cu conștiința națională?! Reflecția mea, care încearcă să fie realistă, abundă totuși în emotivitatea huntingtoniană care arată că „Știi cine ești atunci când știi unde ești, nu împotriva cui ești”.

foto: www.washingtonpost.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *