Tot ce trebuie să știți despre insula unde a fugit Radu Mazăre. Cum arată relațiile dintre România și Madagascar

În 4 decembrie 2017, Radu Mazăre și-a ridicat noul pașaport de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor București și s-a întors la împachetatul bagajelor. Trei săptămâni mai târziu, în prima zi de Crăciun, pe la ora prânzului, fostul primar al Constanței pleca spre Paris, dar nu pentru a vizita capitala Franței, ci pentru că aceasta era cea mai facilă legătură aeriană spre Antananarivo, capitala Madagascarului.

Pe această insulă vecină cu Africa, Radu Mazăre a devenit fugar în 30 decembrie 2017, atunci când le-a spus polițiștilor că a cerut azil politic și că nu se va mai întoarce în țară până când ”justiția nu va fi reală”. Radu Mazăre se crede o victimă a procurorilor DNA, serviciilor secrete și ”jurnaliștilor aserviți statului paralel și procurorilor” – două dintre cele opt dosare penale ale lui Radu Mazăre au fost deschise de procurorii DNA în urma unor anchete de presă.

Fostul primar este trimis în judecată în patru dosare penale și pus sub acuzare în alte patru dosare penale. Prejudiciile totale calculate de procurorii DNA sunt de sute de milioane de euro.

Cel mai probabil, „Mantasaly“, complexul de bungalowuri al lui Radu Mazăre, din Madagascar, valorează mai mult decât ansamblul relaţiilor economice şi comerciale dintre România şi Madagascar.

Schimburile dintre România şi Madagascar sunt extrem de precare: nu există investiţii reciproce, curse aeriene sau navale directe, tratate bilaterale în domenii de interes general sau secundar (politic, diplomatic, economic, financiar, juridic), ci doar acorduri şi convenţii care sunt reînnoite periodic. Legăturile comerciale bilaterale sunt, de asemenea, insignifiante: în 2016 schimburile au însumat abia 6 milioane de dolari, România exportând în Madagascar produse în valoare de 4 milioane de dolari (componente auto, anvelope, frigidere, uree, hârtie, produse farmaceutice, cereale, materiale de construcţii) şi importând condimente (vanilie, nucşoară, ylang- ylang) în valoare de 2 milioane de dolari.

Madagascar a fost o colonie franceză în perioada 1895- 1960 şi şi-a proclamat independenţa la 26 iunie 1960, devenind o republică, iar Philibert Tsiranana, lider al Partidului Social Democrat, primul ei preşedinte (1960- 1972).

Cu o populaţie de peste 25 milioane de locuitori, pe aproape 600.000 de kilometri pătraţi, Madagascar este o republică prezidenţială, pe baza Constituţiei din 2010, şeful statului având prerogative lărgite faţă de şeful guvernului şi de cele două camere ale Parlamentului: Adunarea Naţională (cu 151 de deputaţi) şi Senatul (33 de membri, dintre care 11 numiţi de preşedintele Republicii). Deşi cu un relief extrem de variat şi cu bune oportuniţăţi de comerţ maritim, agricultură, turism şi industrii locale, de la câştigarea independenţei Madagascarul a rămas una dintre cele mai sărace ţări ale continentului african, Produsul Intern Brut atingând în 2016 abia 1500 de dolari pe locuitor (de aproximativ zece ori mai puţin decât în România).

Vanilia, nucşoara şi orezul sunt principalele domenii ale economiei malgaşe, atât la producţia internă, cât şi la export.
În politica internă, este de semnalat că, din 2010, Madagascar a intrat în etapa istorică a celei de-a IV-a Republici, ceea ce desemnează o istorie de cinci decenii extrem de turbulentă şi instabilă. Niciodată o democraţie funcţională, în Madagascar a funcţionat, între 1975 şi 1993, un regim politic comunist, foarte apropiat de valorile ideologice ale Republicii Populare Chineze a lui Mao Zedong şi R.P.D. Coreene a lui Kim Ir Sen. Amiralul Didier Ratsiraka, fost locotenent de marină înainte de a deveni şef de stat, este conducătorul regimului comunist malgaş, cel care la 15 iunie 1975 a venit la putere printr-o lovitură de stat militară iar la 21 decembrie 1975, printr-un referendum aprobat de peste 90% dintre cetăţenii malgaşi, a adoptat Carta Revoluţiei Socialiste Malgaşe (Constituţia) şi a proclamat Republica Democratică (comunistă) Madagascar. Industria a fost naţionalizată, agricultura a fost cooperativizată, partidele politice şi presa liberă au fost interzise, călătoriile în afara insulei suprimate iar comerţul a fost îndreptat exclusiv spre R.P. Chineză, R.P.D. Coreeană, URSS, Cuba şi alte câteva state comuniste europene. Partidul unic a organizat alegeri, pe care le-a câştigat succesiv. La fel ca în statele comuniste europene, deşi un stat cu resurse agricole abundente şi cu o climă favorabilă culturilor, în Madagascar s-a instaurat rapid penuria de produse de primă necesitate iar magazinele de stat din capitala Antananarivo şi din celelalte oraşe au rămas goale vreme de mai bine de 15 ani. Circula şi o anecdotă în această perioadă, ca oriunde la o coadă la produse în statele comuniste: care este cel mai lung tunel din lume? Răspuns: acela care leagă Madagascarul de paradisul comunist.

După prăbuşirea comunismului în Europa şi a URSS, amiralul Didier Ratsiraka a pierdut puterea, în 1993, şi s-a refugiat în Franţa, fosta putere colonială pe care o criticase vehement. În 1997 Didier Ratsiraka, „Amiralul Roşu”, a fost reales preşedinte al Madagascarului şi a rămas în funcţie până în 2002, fugind din nou în Franţa, de data aceasta pentru că justiţia malgaşă l-a condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru corupţie şi deturnare de fonduri. Statul francez a refuzat să-l extrădeze pe fostul lider comunist, transmiţând organelor judiciare de la Antananarivo că documentele înmânate oficialilor de la Paris conţin numeroase lacune procedurale. Abia după amnistie, amiralul Didier Ratsiraka a revenit în Madagascar, în 2011, unde şi-a anunţat şi retragerea din viaţa politică.

România a recunoscut Republica Madagascar imediat după proclamarea independenţei, la 1 iulie 1960. La opt ani după aceea, la 10 septembrie 1968, între România şi Madagascar s-au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă. Din 1960 şi până astăzi, la Antananarivo şi la Bucureşti nu au fost deschise vreodată misiuni diplomatice oficiale. Din 1960 şi până astăzi, între Madagascar şi România nu este consemnat nici un schimb de vizite oficiale la nivel înalt (preşedinte, şef de guvern).

La nivelul miniştrilor de Externe a avut loc un prim schimb de vizite în 1969- 1970, când la Bucureşti, respectiv la Antananarivo, şefii diplomaţiilor celor două ţări au făcut schimburi de vederi despre relaţiile bilaterale. În mai 1970, cu prilejul vizitei ministrului de Externe al României în Madagascar s-au semnat şi primele (şi singurele, până acum) acorduri bilaterale, care au fost reînnoite periodic: un acord comercial, un acord de cooperare economică şi tehnică şi un acord de cooperare culturală şi ştiinţifică. Ultima vizită a unui înalt demnitar din Madagascar la Bucureşti s-a produs în 1972, când ministrul de Externe, Didier Ratsiraka (viitorul preşedinte), a fost primit de Nicolae Ceauşescu, într-un turneu care a mai cuprins vizite în R.P. Chineză, R.P.D. Coreeană şi URSS. Didier Ratsiraka nu a fost pe placul lui Nicolae Ceauşescu din motive legate de concepţiile ideologice ale liderului african, influenţate de viziunile lui Mao Zedong şi Kim Ir Sen, drept pentru care, până la prăbuşirea comunismului în România nu mai este consemnată vizita niciunui demnitar malgaş la Bucureşti.

După 1989, relaţiile diplomatice dintre România şi Madagascar au devenit şi mai modeste ca înainte. Ambasadorul României acreditat la Antananarivo este cel care conduce Ambasada din Africa de Sud (până în 1990, Ambasada României din Algeria) iar ambasadorul Republicii Madagascar acreditat la Bucureşti este şeful misiunii diplomatice de la Roma. În Madagascar există o comunitate foarte mică de români (în jur de 10) iar la Bucureşti, de câţiva ani, funcţionează un Consulat onorific al Republicii Madagascar, care intermediază corespondenţa între ambasade şi asigură un modest schimb de informaţii bilaterale. Regimul de vize existent între cele două state face şi mai dificilă călătoria dintre cele două state. Foarte puţine capitale europene au câte o ambasadă rezidentă a Madagascarului (Paris, Roma, Londra, Berlin, Bruxelles, Moscova) iar la Antananarivo sunt puţine reprezentanţe diplomatice ale statelor Uniunii Europene, cea mai puternică fiind, desigur, cea a Franţei.

Constituţia Republicii Madagascar, adoptată în 201o, nu prevede instituirea azilului politic şi nici prevederi legislative ulterioare nu au reglementat o astfel de situaţie. De altfel, niciunul dintre conflictele din Africa nu au condus refugiaţi în Madagascar, fie din motive legate de situaţia precară a economiei din această ţară, fie pentru că situaţia politică explozivă a generat destule conflicte în stradă, soldate cu morţi şi răniţi sau pur şi simplu din motive lingvistice (statele de pe coasta răsăriteană a Africii sunt vorbitoare de engleză şi portugheză). Ceea ce pot face străinii lipsiţi de cetăţenie, pentru o şedere mai lungă în ţară, este procedura de a solicita o viză în valoare de 3000 de dolari, cu dovada că au făcut investiţii minime în ţară.

Fugar în ziua de Crăciun

Radu Mazăre, între dunele de nisip din Madagascar (foto: Mediafax)

În Franța a plecat și Radu Mazăre, în 25 decembrie 2017, și de acolo a urcat într-un alt avion, spre Madagascar. Fostul primar al Constanței și-a ridicat noul pașaport în 4 decembrie 2017, conform unor surse din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor București.

Acesta nu s-a mai prezentat în fața polițiștilor în ziua de 30 decembrie, așa cum îi cerea controlul judiciar, iar în momentul în care a fost contactat de aceștia, i-a anunțat că se află în Madagascar, de unde nu mai are de gând să se întoarcă și unde va cere azil politic. Azilul politic se acordă persoanelor care sunt persecutate pentru opiniile prezentate public în țara natală, iar Radu Mazăre consideră că ar trebui să primească azil pentru că se consideră o victimă a justiției românești. După anunțul făcut din Madagascar, fostul primar al Constanței a trimis o scrisoare avocaților săi, Ioana Focșa și Tiberiu Bărbăcioru, în care a enumerat, printre altele, toate dosarele penale în care este trimis în judecată, suspect sau inculpat. Radu Mazăre a dezvăluit astfel că în 2017 a fost pus sub acuzare de DNA Constanța în patru noi dosare penale, acuzațiile procurorilor făcând referire în principal la vânzarea subevaluată a unor terenuri din Constanța ori de vânzarea acestora prin negociere directă și nu prin licitație publică. Pe lângă aceste patru noi dosare, Radu Mazăre mai este trimis în judecată în alte patru spețe, într-una dintre acestea fostul primar fiind condamnat deja în primă instanță la 4 ani cu suspendare. Despre aceste dosare, Mazăre susține că sunt ”exemple edificatoare asupra felului în care Statul Paralel din România, prin intermediul unor procurori, anumitor judecători, al serviciilor şi al ziaristilor aserviţi distruge viaţa, imaginea, reputaţia, cariera, sănătatea, liniştea familială şi sufletească a unui om considerat drept ţintă”.

În finalul epistolei, Radu Mazăre a reiterat că este o victimă a ”statului paralel” din România și a anunțat că se va întoarce când ”justiția va fi reală”: ”Toate aspectele menţionate mai sus dovedesc că sunt o ţintă politică a Statului Paralel şi că în România nu am nicio şansă să beneficiez de o justiţie corectă, independentă, obiectivă şi imparţială. Pentru toate aceste motive am decis să solicit azil politic în Republica Madagascar. Atunci când în Romania va exista o justiţie reală, mă voi întoarce”.

Bungalowurile din Madagascar

(foto: Rise Project)

În 12 iunie 2017, jurnaliștii de la RISE Project au publicat o anchetă în care au urmărit traseul unei șpăgi despre care procurorii DNA susțin că ar fi ajuns de la Avraham Morgenstern la Radu Mazăre prin intermediul lui Elan Schwartzenberg – toți trei fiind fugiți din țară în momentul de față. Șpaga ar fi fost investită într-un complex turistic ridicat pe o plajă din Madagascar.

Jurnaliștii RISE Project au arătat cum, la 24 aprilie 2012, ”Mazăre a închiriat un teren de aproape 1,8 hectare pe malul Oceanului Indian, în nord-estul insulei. Mai exact, în Andovokonko Bay, localitatea Ankorikahely. Contractul se întinde pe 99 de ani și a fost semnat și de fratele său, Mihai Mazăre, care se ocupa, în paralel, și de înființarea companiei Ocean Dunes SARL – proiectată să ridice un complex turistic pe terenul abia închiriat”.

Jurnaliștii de la RISE Project au descris Domeniul Mantasaly, așa cum se numește complexul turistic în care a investit fostul primar al Constanței și spun despre el că este ”un paradis bine ascuns de ochii localnicilor”: ”Are șaisprezece bungalouri standard, dotate cu piscină, multă verdeață și facilități pentru kitesurfing și alte sporturi nautice. Jurnaliștii locali cu care RISE a colaborat la acest subiect au vizitat luna trecută complexul turistic – înconjurat de o pădure tropicală, mlaștini și ocean – pe singura cale rutieră de acces. Poate fi vizitat însă și cu barca sau cu elicopterul. Puțini localnici ajung aici, iar cei mai mulți nici nu știu că există. Paznici înarmați asigură securitatea perimetrului pe timp de noapte și liniștea turiștilor. Acum patru luni afacerea turistică a intrat însă în vizorul autorităților locale, care verifică acuzațiile de rasism ale unor foști angajați, în frunte cu Dorin-Freeman, dar și modul în care compania Ocean Dunes le-a achitat drepturile salariale. Compania Ocean Dunes SARL și-a raportat ultima situație financiară în 2014, când complexul nu era încă finalizat. Atunci, bunurile firmei valorau peste 500 de mii de euro. În final, resortul a înghițit peste 1,3 milioane de euro, dar banii au circulat prin conturi nedeclarate”, au mai precizat jurnaliștii RISE Project.

Dosarele în care Mazăre este „victima statului paralel”

Într-unul dintre dosarele în care Radu Mazăre este trimis în judecată, mai sunt acuzați și oamenii de afaceri israelieni Elan Schwartzenberg și Avraham Morgenstern. Amândoi au reușit să fugă din România, deși aveau interdicția de a părăsi țara. Avraham Morgenstern a fost identificat recent în Argentina și s-ar fi început procedurile de extrădare. Elan Schwartzenberg ar fi în continuare în Israel de unde nu va fi extrădat. Procurorii DNA susțin că Elan Schwartzenberg a fost liantul în traseul banilor, de la Morgenstern la Mazăre, și a fost acuzat de complicitate la dare de mită. Astfel, conform procurorilor, în anul 2011, Schwartzenberg l-ar fi ajutat pe Morgenstern să îi dea lui Mazăre suma de 175.000 de euro pentru facilitarea câştigării licitației în urma căreia s-a construit Campusul social ”Henri Coandă”. Ajutorul acordat de Schwartzenberg a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăți offshore (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, ”a facilitat relația dintre Mazăre și Morgenstern, fiind prieten cu amândoi”, susțin procurorii DNA.

Un alt dosar în care Radu Mazăre este trimis în judecată a fost deschis în urma unei anchete Info Sud-Est și face referire la vânzarea subevaluată a mai multor terenuri din centrul stațiunii Mamaia, cu un prejudiciu stabilit de procurorii DNA Constanța la aproape 3 milioane de euro. Unul dintre terenuri, de 1,5 hectare, era aferent Palatului Regal din stațiunea Mamaia și a fost vândut de Primăria Constanța cu doar 23 de euro/mp, în condițiile în care pe piața imobiliară a vremii terenuri similare erau vândute cu prețuri cuprinse între 100 și 300 euro/mp. Imobilul, atribuit prin negociere directă, a ajuns la SC Light System SRL, o societate cu un acționariat controversat conectat la grupul Cocoș-Bittner-Vântu.

Pe la conducerea firmei s-au perindat:
-vărul lui Ștefan Bogdan Lucov, care este fratele finului de cununie al lui Dorin Cocoș;
-SC Radoway Limited, firma prin care Sorin Ovidiu Vântu a tranzacționat Realitatea Tv;
-Mastertrade Group Ltd, o firmă controversată cu sediul social în Marea Britanie, controlată de Alexandru Bittner, prieten apropiat al fostului premier Adrian Năstase;
-SC Cofigen SA, o firmă elvețiană care i-a finanțat un proiect imobiliar fostului premier italian Silvio Berlusconi și care are acțiuni în alte societăți ce aparțin cuplului Bittner-Petrache, dar și la societatea Trei Cocoși – Complex International SRL, înființată de Dorin Cocoș și Alexandru Bittner ș.a.

În dosarul „Retrocedărilor“, judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat pe Radu Mazăre la patru ani cu suspendare. Prejudiciul din acest dosar este de 114 milioane de euro. Dosarul ”Retrocedărilor” a fost trimis în judecată în 28 octombrie 2008 și, după 9 ani de tergiversări, a devenit cel mai vechi dosar de corupție din instanțele românești. Judecata s-a încheiat în 7 aprilie 2017, după 106 termene, iar din luna aprilie 2017 pronunțarea judecătorilor a fost amânată de 8 ori. Decizia nu este definitivă, iar speța va fi judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu în ultimul rând, Radu Mazăre mai este trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese, alături de fostul deputat PSD Eduard Martin, administratorul SC Polaris M Holding SA, și afaceristul constănțean Sorin Strutinsky.

Cine a fost personajul Radu Mazăre

La 22 de ani, Radu Mazăre fonda unul dintre primele ziare de opoziție din România postdecembristă, iar la 27 de ani una dintre firmele lui a fost garantată de Bancorex pentru un credit de 1,6 milioane de dolari. La 28 de ani a ajuns deputat din partea PD, iar la 32 de ani devenit primarul unuia dintre cele mai importante orașe-port de la Marea Neagră, după ce a candidat și câștigat independent în fața adversarilor săi politici experimentați.

Radu Mazăre a încercat în mai multe rânduri să umple stațiunea Mamaia cu turiști arabi și ruși și și-a orientat interesul mai degrabă în Est decât în Vest. Pe de altă parte, Mazăre a cultivat relații extrem de apropiate cu oficiali din Brazilia încă dinainte de anii ’90, prin intermediul ambasadorului brazilian la București Jeronimo Moscardo de Souza, un apropiat al lui Ion Iliescu. La mijlocul anilor ’90, Moscardo spunea despre Mazăre că este un „vechi prieten“, îi transmitea acestuia „toată admirația Guvernului Braziliei“. În anul 2000, cu două săptămâni înainte de primul tur de scrutin, când Radu Mazăre candida pentru prima oară la Primăria Constanța, Moscardo descindea la Constanța cu o delegație de 60 de brazilieni din mediul academic, artistic, politic și de afaceri, „pentru a-i mulțumi lui Radu Mazăre în numele culturii braziliene“. După 1989, România și Brazilia nu au avut niciodată relații economice și politice importante. Ultimele vizite româneşti la nivel înalt în această ţară sunt cele efectuate de preşedintele Emil Constantinescu (2000) şi prim-ministrul Adrian Năstase (2003), toate acordurile şi convenţiile bilaterale (cu o singură excepţie) au fost negociate şi semnate până în 2004, la încheierea mandatului guvernului PSD condus de Adrian Năstase, iar valoarea schimburilor comerciale, în 2016, a atins doar 500 milioane de dolari.

Radu Mazăre ar trebui privit dincolo de imaginea butaforică a primarului excentric. Rolul pe care Mazăre l-a avut în România postdecembristă a depășit zona administrației și politicii locale, a jucat la cele mai înalte niveluri și a creat un sistem de interese al cărui ADN va rămâne înrădăcinat în comunitatea constățeană mult timp de-acum încolo. În timpul ce Radu Mazăre conducea municipiul Constanța și prietenul său Nicușor Constantinescu conducea județul, s-a pus în discuție pentru prima oară, chiar prin organizarea unui referendum, obținerea „autonomiei” Constanței în fața posibilei reorganizări administrative din 2011. Radu Mazăre a încercat din răsputeri să ia în stăpânire Portul Constanța, prin trecerea acestuia în subordinea administrației locale.

Radu Mazăre a fost primarul unuia dintre cele mai importante orașe-port de la Marea Neagră din 19 iunie 2000 până în 22 mai 2015. La acea dată, Mazăre se afla în arest preventiv de aproape două luni. Și-a dat demisia din funcția de primar și șef al PSD Constanța și a anunțat că se retrage din viața publică.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.