SUA și China fac curat în Coreea de Nord. De ce a fost aruncat la gunoi Kim Jong Un?

foto: www.huffingtonpost.co.uk

Ce trebuie să ştim: nu dacă va fi un conflict în Peninsula Coreeană, ci care va fi pretextul sub care vor izbucni ostilităţile amorţite de armistiţiul semnat la Panmunjon, în iunie 1953, după un război devastator. Un tratat de pace în Peninsula Coreea, după războiul din 1950-1953, nu a fost semnat niciodată. Acum, aflat la Seul, vicepreşedintele S.U.A., Mike Pence, a dat semnalul potului final: „toate opţiunile sunt pe masă” în Coreea.

Povestea nucleară a statului comunist coreean, autointitulat Republică Populară Democrată, începe imediat după prăbuşirea U.R.S.S. Coreea de Nord a funcţionat, de la instalarea lui Kim Il Sung, în septembrie 1948, şi până la decesul acestuia, în iulie 1994, aproape exclusiv cu sprijin financiar, militar, logistic şi diplomatic venit de la Kremlin. Dispariţia regimului sovietic din istorie, ca şi prăbuşirea instantanee a totalitarismului comunist european, în 1989, au condus la ruperea finanţărilor generoase pentru statul nord-coreean: de la începutul anilor 1990 autorităţile de la Pyongyang (Phenian) s-au confruntat cu crize severe alimentare, inclusiv cu foamete generalizată, cu prăbuşirea aproape totală a puţinelor exporturi şi cu închiderea masivă a întreprinderilor.


Citește și „Moștenirea istorică a lui Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen. Diplomația fantomelor prin ambasadele de la București și Phenian“


Preluarea iniţiativei geopolitice de către celălalt mare vecin al R.P.D. Coreene, China comunistă, în a doua jumătate a anilor 1990, a salvat de la dispariţie dictatura familiei Kim. Şi, în 1994, în vremea marii foamete, soldate cu milioane de victime, al doilea Kim, fiul primului, Kim Jong Il, a ameninţat că va distruge Seulul cu rachete. Capitala Coreei de Sud şi regiunea înconjurătoare însumează mai bine de 25 de milioane de oameni şi este situată la doar 50 de kilometri de cea mai ermetică frontieră a lumii.

Complexul nuclear de la Yongbyon a fost conceput după ce, în 2002, preşedintele american George W. Bush a plasat R.P.D. Coreeană, alături de Irak şi Iran, în formula geopolitică a „axei răului”. Un an mai târziu, Kim Jong Il a anunţat că ţara sa se retrage din Tratatul de neproliferare nucleară şi de atunci, sub ameninţarea permanentă cu moartea prin împuşcare, echipe de cercetători nord-coreeni se străduiesc să găsească formula nucleară a rachetelor balistice menite să lovească Japonia, Coreea de Sud şi, mai ales, coasta pacifică a S.U.A. La 5 aprilie 2017 Coreea de Nord a efectuat ultimul exerciţiu atomic cunoscut, al cincilea din 2013, cu o rachetă Bukgeuksong 2, care poate atinge Japonia. Dacă până acum reacţiile faţă de jocul nuclear al Pyongyangului au fost extrem de palide, mai degrabă de superioritate, de data aceasta nu mai este mult până la un conflict militar.

Un război în care nu doar S.U.A. şi aliaţii regionali, Japonia şi Coreea de Sud, au ajuns la un acord general de principiu, dar în care partener al Washingtonului, al preşedintelui Donald Trump, a devenit, lucru istoric, şi R. P. Chineză. Variantele majore ale acestui război sunt cel puţin două: fie loviturile americane vor viza centrele nord-coreene de comandă politică şi militară, ceea ce va provoca o incapacitate imediată de reacţie a Pyongyangului, în condiţiile în care nu există decizie, alta decât a liderului suprem, Kim Jong Un, fie se va manifesta o reacţie internă, militară şi politică, împotriva actualei conduceri, cu tulburări menite să schimbe cursul politic şi ideologic al ţării.

Oricare dintre variante va trebui, însă, să fie luată în consens de actorii geopolitici direct interesaţi şi, de asemenea, aceştia vor trebui să pună la dispoziţie şi resursele financiare, militare şi umane post-conflict. Spaţiul nord-coreean va putea fi gândit, şi pentru viitorul imediat, tot ca o zonă tampon între influenţa chineză şi cea americană, doar că ar beneficia de condiţii politice şi economice mai liberale şi paşnice.

S.U.A. şi-au manifestat deschis ostilitatea faţă de statul comunist nord-coreean, îndeosebi după instalarea noii Administraţii Trump la Casa Albă. Conform parteneriatelor strategice încheiate după al Doilea Război Mondial, americanii sunt obligaţi să se ocupe de apărarea, securitatea şi integritatea Japoniei şi Coreei de Sud, cele mai vizate ţinte ale rachetelor nucleare nord-coreene. Mai bine de 28.000 de soldaţi americani se află staţionaţi în Coreea de Sud, alţi 40.000 în Japonia şi, la nevoie, pot fi utilizate bazele militare moderne din Guam, în Pacific.

Ceea ce poate pune imediat la îndemână armata americană din regiune, în cazul declanşării unui conflict militar clasic, a fost dezvăluit la mijlocul lunii aprilie de importantul cotidian australian „The Australian”: 1.400.000 de militari activi (faţă de 700.000 ai Coreei de Nord), 13.444 de avioane de luptă (faţă de doar 944), 2.308 bombardiere (doar 458 nord-coreene), 19 portavioane şi 62 de distrugătoare marine (Coreea de Nord nu dispune de aşa ceva) şi 75 de submarine (Pyongyangul are 70).

Dar nu doar în tehnica militară va sta superioritatea americană: R.P.D. Coreeană nu are resurse să poată purta un război. Nu dispune nici de rezerve de hrană suficiente, nici de infrastructură modernă, de sisteme de comunicaţii sigure, de surse de energie, de bugete consistente şi nici măcar de vreun sprijin extern în cazul acestei conflagraţii. Singurul aliat al lui Kim Jong Un, R.P. Chineză, a dat semnale evidente în ultima vreme că nu mai doreşte să fie amestecat într-o poveste care să-i pericliteze bănoasele afaceri cu americanii.

Recent, preşedintele Donald Trump i-a prezentat omologului chinez, Xi Jinping, factura relaţiilor bilaterale: în 2016, dintr-un deficit total al S.U.A. de 502 miliarde de dolari, mai bine de 347 de miliarde de dolari aparţin chinezilor. Aproape sigur, întregul stat nord-coreean nu valorează cât câştigul pe un an cu americanii.

R.P. Chineză şi-ar dori o Coree de Nord care să aplice reformele iniţiate de Deng Xiaoping în anii 1980- 1990 şi care să nu mai reprezinte un gunoi permanent în relaţiile Beijingului cu lumea bună. Viitorul regim ar putea să reprezinte, mai departe, o zonă tampon faţă de Coreea de Sud şi Japonia şi de zona americană de influenţă efectivă. China a anulat anul trecut importurile de cărbune din R.P.D. Coreeană, în valoare de peste un miliard de dolari, singura sursă de valută a Pyongyangului. Mai bine de 90% dintre exporturile nord-coreene merg spre piaţa chineză iar materiile prime constituie, practic, totalitatea lor. După această decizie a Beijingului, regimul lui Kim Jong Un, în căutare de bani, s-a apucat de jefuit bănci fără sisteme de securitate: în 2016, printr-un atac cibernetic, 100 de milioane de dolari au fost furaţi din Banca Naţională a Bangladeshului şi transferaţi în R.P.D. Coreeană.

La Mar-a-Lago, în casa lui Donald Trump, preşedintele R.P. Chineze a stat două zile, din care şapte ore le-a petrecut efectiv în compania gazdei. Cei doi au încercat diferite jocuri de societate: chiar locatarul Casei Albe a relatat că a ascultat vreo zece minute poveşti din istoria milenară a Chinei, relatate de oaspete, dar că „nu a fost deloc uşor”. Până la urmă, s-a trecut la afaceri. La una dintre mese, Xi Jinping a fost informat despre atacul american asupra unei baze aeriene din Siria. Apoi, în timpul unei plimbări în aer liber, prin grădinile reşedinţei, Donald Trump a explicat, cât ştie de bine să o facă un antreprenor de succes, că regimul din Coreea de Nord „o caută cu lumânarea” şi că China ar face afaceri şi mai bune cu S.U.A. dacă nu ar mai sprijini vecinul belicos.

Parcul din Mar-a-Lago ar putea semăna cu o altă poveste, ceva mai celebră: la 12 iunie 1987, aflaţi la Berlin într-o plimbare istorică, preşedintele Ronald Reagan i-a cerut direct liderului sovietic, Mihail Gorbaciov, să dărâme zidul dintre cele două zone ale oraşului şi ale lumii. „Dărâmaţi acest zid, domnule Gorbaciov!”, a spus Reagan, iar peste mai bine de doi ani şi jumătate comunismul european a devenit istorie. În a doua zi de Paşti, vicepreşedintele Mike Pence a ajuns pe frontiera dintre cele două Corei, în cel mai cunoscut sat din istoria relaţiilor internaţionale: Panmunjon. Cel mai important om din stat de la Washington care ajunge aici după 1953 a ţinut să reafirme un gest de fermitate fără precedent în ultimii ani, în sprijinul aliatului sud-coreean şi spre satisfacţia relevantă a Japoniei. Mike Pence a explicat că rezolvarea crizei coreene are şi o bună poveste de familie: tatăl a luptat în războiul din 1950-1953 iar fiul are datoria de a finaliza ceea ce s-a început atunci.

În presa chineză au început să apară articole din ce în ce mai ostile Coreei de Nord. Varianta în limba engleză a oficiosului Partidului Comunist Chinez, „Global Times”, scria la 12 aprilie că „foarte probabil, Beijingul va reacţiona puternic la o nouă acţiune nucleară coreeană. China nu va rămâne indiferentă la o altă violare gravă a rezoluţiei Consiliului de Securitate al O.N.U.”. Aceeaşi publicaţie a revenit pe 16 aprilie cu un material şi mai dur, concluzionând că, dacă începe un război în Coreea, „Pyongyangul va suferi cel mai mult”. Câteva zile mai târziu, un alt cotidian chinez, „Huanqiu Shibao”, contura viitoarele evoluţii oficiale: „Dacă Pyongyangul va proceda la cea de-a şasea mare demonstraţie nucleară, reacţia Beijingului va fi de o intensitate fără precedent. Sporirea ameninţării nucleare nord-coreene reprezintă o ameninţare strategică din ce în ce mai serioasă pentru China”.

Chiar dacă preşedintele Xi Jinping a declarat în repetate rânduri că insistă pentru „denuclearizarea peninsulei coreene” şi pentru rezolvarea disputei pe cale paşnică, reacţiile chineze par a fi mai apropiate de intenţiile americane: mai bine de 150.000 de soldaţi au fost masaţi la frontiera comună iar din 17 aprilie singura companie internaţională care opera pe aeroportul din Coreea de Nord, „Air China”, şi-a suspendat zborurile. În acelaşi timp, ministrul chinez de Externe a avut lungi convorbiri cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Regimului din Coreea de Nord nu i-a rămas nimic de făcut, geopolitic şi instituţional, în afara rezistenţei până la capăt, cu orice consecinţe. La 13 aprilie, la una dintre puţinele recepţii solemne de la Pyongyang, agenţia oficială KCNA abia putea număra câţiva oficiali, dovada izolării depline: ambasadorii Iranului şi Mongoliei şi câţiva lideri ai unor partide politice din Bangladesh şi Nepal. Alături de ei, Grigore Novac, vicepreşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, formaţiunea care l-a propulsat pe preşedintele Igor Dodon.

Ameninţărilor americane li se răspunde cu o retorică agresivă, discursului neprietenos chinez cu noi încercări de a experimenta armament şi muniţie. Oficiosul „Rodong Sinmun”, al Partidului Muncii, singura organizaţie politică şi ideologică de la Pyongyang, difuza la mijlocul lunii aprilie un manifest editorial în care se relata că „puternica noastră armată revoluţionară va veghea atent toate gesturile elementelor inamice iar puterea noastră nucleară ţinteşte toate bazele americane, nu doar pe acelea din Coreea de Sud şi Pacific, dar şi pe cele de pe teritoriul american”. Iar la parada care a celebrat aniversarea a 105 ani de la naşterea fondatorului statului comunist coreean, Kim Il Sung, la 15 aprilie, unul dintre liderii regimului, Choe Ryong Hae, citea în faţa mulţimii o ameninţare şi mai drastică: „dacă S.U.A. ne provoacă în mod nechibzuit, puterea noastră revoluţionară va replica instantaneu cu o lovitură devastatoare şi vom răspunde războiului total şi războiului nuclear cu stilul nostru de lovituri nucleare”.

Dacă ai fi privit mai atent în tribuna oficială nu putea să nu te izbească un amănunt: pentru prima dată după mai bine de două decenii nu se afla nici un oficial chinez.

Dispariţia actualului stat R.P.D. Coreeană, sub dinastia celui de-al treilea Kim, este cel mai probabil decisă. Cât vom aştepta până la schimbarea de la Pyongyang, este o întrebare al cărei răspuns îl găsim în relaţiile americano-chineze. Un război în Nordul peninsulei nu va cuprinde regiuni întregi şi forţe militare ample: este greu de crezut că regimul comunist va găsi resurse pentru a se apăra pe termen lung şi, mai ales, că va beneficia de solidaritatea celor care locuiesc imensa închisoare de stat. Ce fel de Coree de Nord va înlocui pe actuala? Tot, probabil, una de tranziţie, pe model chinezesc.

Aşa cum George Bush senior şi Mihail Gorbaciov au regândit Europa de Est, în decembrie 1989, pe un vas sovietic în largul Maltei, tot aşa, în tihnita reşedinţă luxoasă din Florida a fost conturat destinul nefericitei jumătăţi comuniste coreene. Acum, trebuie să urmăriţi doar amănuntele scenariului: un conflict, schimbarea regimului, primele reforme.

1 comentariu

  1. Gogu Sorel Baiat ciumec si cu capu' chel

    Aoleu bobocule cum le stii matale pe toate. Ca tine mai rar. Ptiu sa nu iti fie de diochi. Pai ia d-acilea putintica de analiza. Mai intai titlu SUA și China fac curat în Coreea de Nord. Serios sefu ca eu stiam ca si nenea Vladimir e invitat la petrecere. Ia d-acilea Telegrafu (http://www.telegraph.co.uk/news/2017/04/15/china-enlists-russia-help-avert-north-korea-crisis/) Si sa vezi ce kazaciok o sa incinga astia 3. Apoi intrebarea din titlu. De ce a fost aruncat la gunoi Kim Jong Un? Pai eu stiam ca e inca bine merci la Pyongyang. Ca bursucul se balaceste prin gunoi asta e alta poveste. Apoi in mod glorios nea Florin proclama: Ce trebuie să ştim: nu dacă va fi un conflict în Peninsula Coreeană, ci care va fi pretextul sub care vor izbucni ostilităţile amorţite de armistiţiul semnat la Panmunjon, în iunie 1953, după un război devastator. Aoleo coane cu predictiile astea esti mai ceva ca baba Vanda. Apropo cat ma costa sa-mi ghicesti si mie? Deocamdata nu numai China ci si Rusia au plasat unitati militare la granita cu Coreea si dupa structura si pozitie nu pentru a-i ajuta pe americani sa termine cu bursucu’. In alta ordine de idei, SUA au bombardat impreuna cu altii in Libia, in Somalia in Irak, in Siria iar nota de plata mai ales cu refugiatii am platit-o noi evropenii, crezi ca la chinezi o sa le convina ca vreo douazeci si ceva de milioane de flamanzi sa dea buzna peste ei doar ca la matale iti iesi cu zecimale socoteala cu Trump si bursucu’.?
    Alta Duda de-a matale nene Florine: La 5 aprilie 2017 Coreea de Nord a efectuat ultimul exerciţiu atomic cunoscut, al cincilea din 2013, cu o rachetă Bukgeuksong 2, care poate atinge Japonia. Pai ia sa vedem ce zic savantii sovietici despre asta: North Korea says it has conducted five successful nuclear tests: in 2006, 2009, 2013 and in January and September 2016. ( http://www.bbc.com/news/world-asia-pacific-11813699) si mai vazi si https://www.nytimes.com/interactive/2017/04/12/world/asia/north-korea-nuclear-test.html?_r=0 sau http://www.telegraph.co.uk/news/2017/04/13/us-may-launch-strike-north-korea-goes-nuclear-weapons-test/ etc, etc. Gazetele imperialiste spun ca la 5 aprilie a fost un test balistic si nu atomic (sic ca nu-ti zic diferenta).http://www.bbc.com/news/world-asia-39499007. Mai departe nea Anghel devine din ce in ce mai belicos: Un război în care nu doar S.U.A. şi aliaţii regionali, Japonia şi Coreea de Sud, au ajuns la un acord general de principiu, dar în care partener al Washingtonului, al preşedintelui Donald Trump, a devenit, lucru istoric, şi R. P. Chineză. Io tete ce mai descoperire, si imperialistii ce zice? Pai hai sa vedem imperialistii japonezi: Prime Minister Shinzo Abe took office in December with a hawkish reputation. But he has focused largely on economic and domestic issues instead, and has been content to let the U.S. take the lead in the contest with North Korea. Abe has urged restraint, stressed policy coordination with allies, and ordered robust but minimum military preparations. Deci mikadoul cam tace in papusoi. Ia sa dam o raita si pe la Seoul. Against this background, the way the South Koreans are reacting is not unsurprising. Every year, they experience the same drama: In the spring, US and South Korean troops hold their joint drills; the North reacts furiously and conducts a missile test or two; the international community strongly condemns Pyongyang’s actions; and then finally the tensions ebb – until the next spark flares up.http://www.dw.com/en/north-korea-crisis-south-korea-remains-relaxed/a-38491619. Deci si p-acilea foc de paie. Cat despre China auzi de colea: despite signs of warming ties between the US and China, experts doubt the relationship is sufficiently sturdy for definitive collaboration on North Korea.(https://www.theguardian.com/world/2017/apr/14/north-korea-blames-donald-trumps-aggression-amid-nuclear-test-crisis). Da sa vezi ca nea Anghel o da si pe balanta de forte: Ceea ce poate pune imediat la îndemână armata americană din regiune, în cazul declanşării unui conflict militar clasic, a fost dezvăluit la mijlocul lunii aprilie de importantul cotidian australian „The Australian”: 1.400.000 de militari activi (faţă de 700.000 ai Coreei de Nord), 13.444 de avioane de luptă (faţă de doar 944), 2.308 bombardiere (doar 458 nord-coreene), 19 portavioane şi 62 de distrugătoare marine (Coreea de Nord nu dispune de aşa ceva) şi 75 de submarine (Pyongyangul are 70). Aoleo nea Anghele aproape ca ne spariasi. Din ce zici matale icisea toata forta Pentagonului se va pravali peste bursuc si il va face pilaf care va fi servit la pranz poporului frate korean. Ia sa vedem noi ce zic meseriasii in ale armelor ca de baietii de mingi de la The Australian ne lamuriram bustean.Total forte militare: 1,190,000 la care se adauga 600.000 de rezervisti si 5.889.000 paramilitari. (2012)International Institute for Strategic Studies (2010-02-03). Hackett, James, ed. The Military Balance 2010. London: Routledge. ISBN 1-85743-557-5. Cat despre americani: Another issue is that the US’s forces are dispersed across the world, with troops in Iraq, Afghanistan, Syria, as well as Europe, Latvia, Australia, Korea, Japan, Guam and Hawaii. (Prof Blaxland the acting head of the Strategic and Defence Studies Centre at the Australian National University-http://www.news.com.au/world/asia/how-does-us-military-power-stack-up-against-north-korea-china-and-russia/news-story/bd16adca452e9738adad3ffdca749f18 ). Mai adaugam ca balanta cantitativa mai cuprinde si alte elemente de care nea Anghel nu a auzit. Si mai e si aia calitativa. Mai departe conu Anghel o da si pe economie ca s-acilea e expert: Recent, preşedintele Donald Trump i-a prezentat omologului chinez, Xi Jinping, factura relaţiilor bilaterale: în 2016, dintr-un deficit total al S.U.A. de 502 miliarde de dolari, mai bine de 347 de miliarde de dolari aparţin chinezilor. Aproape sigur, întregul stat nord-coreean nu valorează cât câştigul pe un an cu americanii. Nu se stie a cui factura e mai mare in caz de hartaneala generala dar imperialistii din congres zic ca treaba e fff. complicata. https://fas.org/sgp/crs. /row/RL33536.pdf. Cu restul articolului nici nu merita sa ne pierdem timpul. Remarcam finalul apoteotico- idilic: Aşa cum George Bush senior şi Mihail Gorbaciov au regândit Europa de Est, în decembrie 1989, pe un vas sovietic în largul Maltei, tot aşa, în tihnita reşedinţă luxoasă din Florida a fost conturat destinul nefericitei jumătăţi comuniste coreene. Acum, trebuie să urmăriţi doar amănuntele scenariului: un conflict, schimbarea regimului, primele reforme. Vai ce simplu a fost: cu atat de putine ingrediente am terminat ciorba de burta. Adanci cugetari stramosesti si atat de patetice. Cu asa articol de analiza te cuprinde tristetea si dorul de suicid conform vechii strigaturi stramosesti: Vino mandro-n dealul Cucu si te -nvat sa-ti faci Seppuku.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *