Războiul dintre Israel și UNESCO. Bătălia de la Hebron a fost pierdută de Bibi Netanyahu?

Mormântul Patriarhilor biblici ai Israelului, pentru evrei și Moscheea Al Ibrahim, pentru palestinieni, locul din inima orașului Hebron care aprinde conflictul israeliano-palestinian (foto: AFP)

Hebron este în Cisiordania, la mai puţin de 40 de kilometri de Ierusalim, un oraş cu aproximativ 200.000 de locuitori, din care doar câteva mii de evrei, una dintre cele mai vechi aşezări din lume, locuite de peste 4000 de ani.

Pentru evrei, acesta este al doilea loc sfânt al iudaismului. În Grota Macpela sunt îngropaţi, conform tradiţiei, Patriarhii biblici ai Israelului: Avraham şi Sara, Isaac şi Rebecca, Iacob şi Lia. După răspândirea credinţei islamice în Orientul Mijlociu, cei trei Părinţi ai evreităţii au fost preluaţi şi au devenit şi profeţi ai lui Mahomed: Ibrahim (Avraham), Ishak (Isaac), Yakub (Iacob) iar pe locul Grotei s-a construit, în secolul al XIV-lea, moscheea Al Haram al Ibrahim. Tot de atunci, Hebron a început să fie utilizat şi drept Al Khalil. Evreii şi musulmanii îşi dispută, de secole, sfinţenia locului: unii argumentează cu vechimea milenară, ceilalţi utilizează aspectul demografic drept factor decisiv.

În acest conflict vechi şi sensibil, UNESCO a intervenit în forţă şi a declarat război Israelului. Bătăliile diplomatice privind Ierusalimul şi Hebronul, declarate de organismul mondial pentru cultură ştiinţă şi educaţie drept „situri palestiniene”, au fost pierdute de Israel şi au condus la o complicare şi mai mare a veşnicului război din Orientul Mijlociu.

La 5 iulie, în şedinţa Comitetului patrimoniului universal al UNESCO, reunit la Cracovia, s-a adoptat, cu majoritate de voturi, o rezoluţie potrivit căreia în Ierusalim nu ar exista „dreptul suveran al Israelului” iar oraşul ar trăi „sub ocupaţie”. Aceasta deşi Ierusalimul este, oficial, capitala Statului Israel. Decizia UNESCO, venită pe fondul unui conflict regional vechi de mai bine de şapte decenii, a fost luată la iniţiativa statelor arabe. Agenţia palestiniană de presă Alray făcea şi nominalizarea exactă a votului pentru Ierusalim: 10 delegaţii în favoarea rezoluţiei (Azerbaidjan, Indonezia, Liban, Tunisia, Kazahstan, Kuweit, Turcia, Vietnam, Zimbabwe, Cuba), 3 delegaţii împotrivă (Jamaica, Filipine, Burkina Faso) şi 8 abţineri (Angola, Croaţia, Finlanda, Peru, Polonia, Portugalia, Coreea de Sud, Tanzania). Privind cu atenţie listele, nu poate să nu te frapeze aspectul confesional al votului favorabil şi reţinerile statelor Uniunii Europene în susţinerea internaţională a Israelului. Ideea că regimuri aberante şi totalitare, precum cele din Zimbabwe, Kuweit, Vietnam sau Cuba, decid soarta patrimoniului mondial este asemănătoare cu o altă decizie a O.N.U., aceea potrivit căreia din 2020 Arabia Saudită va conduce Comisia pentru drepturile femeilor şi egalităţii de gen. Exact unul dintre statele lumii unde nu există niciun drept pentru vreo femeie, altul decât a fi element de companie pentru bărbat.

Două zile mai târziu, aceiaşi delegaţi reuniţi la Cracovia au votat, tot cu o majoritate (12 voturi pentru, 3 împotrivă şi 6 abţineri) ca oraşul Hebron şi Mormântul Patriarhilor biblici ai Israelului/Moscheea Al Ibrahim să devină „zonă protejată” de organismul O.N.U., cu titlul de „sit palestinian”, pentru „valoarea universală excepţională”. Aceasta este a doua mare bătălie pe care UNESCO o câştigă în faţa Israelului într-un război declarat în 2011, de când a fost admisă, cu drept de vot, Autoritatea Palestiniană în rândul organismului.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas şi ministrul de Externe Riyad Malki au salutat călduros decizia UNESCO iar ministrul Turismului, Rula Maayah, a vorbit pentru cotidianul „Asharq Al- Awsat”, din 7 iulie, despre „un fapt istoric”, Hebron fiind parte a „evoluţiei istorice a poporului palestinian”. Fericit de victoria de la UNESCO împotriva Israelului se declară şi primarul din Hebron, Kamel Ahmed, care declara imediat după vot cotidianului „Al Monitor”„această decizie este importantă pentru întreaga lume, nu doar pentru palestinieni”. Şi Iordania vecină a salutat votul anti-israelian, în oficiosul Regatului Haşemit, „Jordan Times”, ministrul Informaţiilor, Mohammad Momani vorbind despre „măsurile ilegale ale ocupaţiei israeliene în Hebron”.

Rezultatul votului era destul de previzibil, autorităţile israeliene dând semne de multă nervozitate în ultimele săptămâni în ceea ce priveşte clasarea Hebronului drept un „loc palestinian”. În luna iunie, o delegaţie a UNESCO nu a primit dreptul de a vizita oraşul, după ce delegaţia Autorităţii Palestiniene s-a plâns că mai multe clădiri istorice ar fi suferit acte de vandalism sau chiar de distrugere iar în zona veche a oraşului s-ar fi înmulţit numărul atacurilor evreilor contra covârşitoarei majorităţi arabe.
Cum stabileşte UNESCO locurile şi monumentele ce urmează a fi protejate şi promovate internaţional?

Deşi şeful şedinţei de plen, delegatul Poloniei, anunţase înainte că procedura impune un vot deschis (ceea ce ar fi pus sub semnul îndoielii trecerea oraşului Hebron drept „loc palestinian”), în chiar deschiderea reuniunii acelaşi delegat, probabil la presiunea statelor arabe dar şi în contextul unei vizibile reţineri faţă de Israel în Europa comunitară, a stabilit ca votul să fie secret. Protestele reprezentantului Israelului referitoare la nerespectarea procedurii anunţate şi asumate au condus la reacţia intempestivă a delegatului Libanului, care a cerut gărzilor care asigurau securitatea clădirii să îl evacueze pe nemulţumit. Nici bine nu s-a potolit scandalul de deschidere, că a urmat un altul. Acelaşi preşedinte de şedinţă, la iniţiativa ambasadorului evreu, a solicitat delegaţilor să respecte un minut de reculegere în memoria victimelor Holocaustului (Cracovia, care a găzduit lucrările comisiei, este în imediata apropiere a lagărelor naziste de la Auschwitz). Imediat, ambasadorul Cubei a cerut, şi obţinut, un alt minut de reculegere, de data aceasta în memoria victimelor palestiniene, acuzând Israelul de manipulare a şedinţei şi sentimentelor. Votul privind viitorul Hebronului, mai spun reprezentanţii media, nu a fost tocmai secret deoarece nu au fost primiţi observatori iar în cabina de vot au funcţionat camere de luat vederi. În momentul în care delegatul Poloniei consfinţea recunoaşterea de către UNESCO a atribuţiilor palestiniene pentru Hebron, ambasadorul Israelului, Carmel Shama Hacohen, a intervenit extrem de ironic, anunţând plenul că „am un instalator în apartamentul meu din Paris. Este o problemă la toaletă, este înfundată. Şi este cu mult mai importantă decât decizia adoptată de voi astăzi”. Noroc că abia se votase şi trecerea sub patriminoniul UNESCO a câtorva păduri de fag din România şi a unei insule din Japonia, locuite doar de parte masculină, pentru că şedinţa a fost suspendată.

Reacţiile israeliene au fost imediate, prompte şi fără echivoc. Reunit în şedinţă de urgenţă, guvernul condus de Benjamin Netanyahu a anunţat tăieri considerabile ale finanţărilor Statului Israel către O.N.U. (după ce, anul trecut, au fost adoptate serioase reduceri) iar prim ministrul a dat publicităţii o declaraţie extrem de tăioasă. „O decizie dezonorantă”, a calificat Netanyahu votul din comisia UNESCO, care nu are legătură cu tradiţia biblică, milenară, a iudaismului. A revenit a doua zi şi a punctat şi mai ferm, pentru cotidianul „Haaretz”: votul este unul antisemit iar organizaţia ONU este poziţionată împotriva Israelului. Ministrul său al Securităţii Publice, Gilad Erdan, sublinia irelevanţa UNESCO drept organism menit să protejeze patrimoniul universal, atâta vreme cât, în timpul distrugerilor repetate şi iremediabile comise de Statul Islamic la Alep şi Palmyra (Siria) dar şi la Mosul (Irak), nu a fost emisă nici măcar o declaraţie de presă. Preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, a avut o ieşire critică fără precedent, consemnată de „Jerusalem Post” la 7 iulie: „UNESCO a dovedit încă o dată atitudinea sa anti-israeliană, în vreme ce a rămas indiferent faţă de distrugerea monumentelor de către extremiştii radicali din Orientul Mijlociu”. Cel mai concludent a fost comunicatul Ministerului israelian de Externe care, după aflarea deciziei, a transmis un singur cuvânt: UNESCROC.

Reacţii dure au venit din partea S.U.A. şi Canadei. Ministrul palestinian de Externe declarase, într-o ieşire publică imediat după vot, că nu patrimoniul Hebronului a fost cel mai important ci faptul că acest vot ar reprezenta „un succes în bătălia diplomatică dusă de palestinieni pe toate fronturile împotriva acţiunilor israeliene şi americane”. Ambasadorul S.U.A. la O.N.U., Nikki Haley, a declarat imediat că votul UNESCO este „un afront la adresa istoriei” şi că „discreditează un organism al O.N.U.”. Iar Washingtonul nu se va opri aici: din 2011, după admiterea Autorităţii Palestiniene în UNESCO, S.U.A. nu mai finanţează organismul şi nici nu mai participă la şedinţele lui. Acum, Nikki Haley a anunţat că „vor fi revizuite relaţiile dintre S.U.A. şi UNESCO”, cel mai probabil prin retragerea oficială.

Rescrierea istoriei din perspectivă politică şi confesională, într-o regiune cum este Orientul Mijlociu, de către organisme internaţionale nu va rezolva, desigur, nici solicitările repetate ale Israelului privind dreptul la securitate şi nici eforturile Autorităţii Palestiniene de a se transforma într-un stat. UNESCO a devenit, de bună seamă, un puternic instrument de reglementare instituţională a complicatelor situaţii de pe teren. Implicarea totală a unui organism al ONU în stabilirea statutului Ierusalimului şi Hebronului nu va rezolva nimic ci, dimpotrivă, va slăbi şi scinda şi mai mult decât până acum. Iar utilizarea temei patrimoniului istoric într-un conflict vechi de când lumea este cel mai nesănătos aspect al noilor evoluţii regionale.

Cât a pierdut Israelul şi cât au câştigat palestinienii în războiul diplomatic de la Hebron? Este greu de stabilit acum. Ceea ce se poate prevedea clar este imposibilitatea UNESCO de a rezista, fără resurse financiare, unui asalt al celor nemulţumiţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *