PSD: Donald Trump, Congresul şi Daddy Dragnea. Ce urmează?

Congresul PSD din 10 martie 2018 (foto: www.psd.ro)

Congresul Partidului Social Democrat a lăsat în urmă mai multe nedumeriri decât certitudini.

De ce s-a desfăşurat?

În prima linie a fotoliilor Sălii Palatului, locul obişnuit al congreselor Partidului Comunist Român organizate de Nicolae Ceauşescu până în noiembrie 1989, s-a aşezat, neinvitată de nimeni, Irina Tănase. Pentru că Liviu Dragnea o iubeşte feciorelnic, tânăra angajată cândva printr-un birou de la Ministerul Dezvoltării şi, apoi, purtată în voiaje în Brazilia, s-a aşezat între ministrul de Interne şi primarul general al Capitalei. Cariera ei, destul de neclară, are frânturi cu miros de Melania Trump: presa americană nu a aflat nici astăzi dacă Prima Doamnă de la Casa Albă s-a aşezat legal în SUA când a decis să plece din minuscula ei Slovenie.

S-a vorbit mult dacă nu cumva această blondă rozalie de provincie ar fi fost motivul Congresului PSD: un anunţ nupţial care să deschidă o solidă şi aşteptată campanie prezidenţială.

Desigur, nu este aşa.

Scriam acum ceva timp că timpul lui Liviu Dragnea şi al conducerii actuale a Partidului Social Democrat în fruntea României este limitat nu din motive legate de eşecuri administrative şi de guvernare ci, pur şi simplu, de incapacitatea de adaptare a programelor şi obiectivelor generale la realităţile secolului XXI. Oricât de mult ar conta resursele electorale ale puterii politice, lipsa instrumentelor de aplicare şi gestionare a unor proiecte coerente reprezintă o formă rapidă de erodare a încrederii şi solidităţii guvernării. În decembrie 2016, Partidul Social Democrat a obţinut cea mai reprezentativă victorie în ultimii 90 de ani de alegeri libere şi, iată, începe să se contureze un impas fără multe soluţii.

În 14 luni de guvernare s-au succedat trei guverne, mai multe remanieri ministeriale, demonstraţii în stradă cu sute de mii de oameni, reacţii ostile din partea liderilor Uniunii Europene şi o izolare evidentă a partidului în mediile internaţionale. Nici măcar beneficiile sociale anunţate şi puse în practică nu au fost de folos: majoritatea sondajelor de opinie anunţă o scădere a încrederii în PSD.

Deci, ce soluţie era în buzunar pentru revitalizarea rapidă a partidului şi a liderului?

Acum, în martie 2018, Liviu Dragnea nu a pierdut puterea în partid dintr-un motiv foarte simplu: în momentul de faţă este soluţia de compromis cea mai convenabilă pentru toate taberele din interior care se pregătesc pentru perioada electorală agitată din 2019-2020. Schimbarea preşedintelui partidului acum ar fi redus sistematic capacitatea de reuşită la prezidenţiale şi ar fi afectat şi procentajele pentru alegerile locale şi parlamentare. Mai trebuie adăugat că au sosit şi deconturile lipsei de onestitate în promovarea cadrelor politice locale în PSD şi a acţiunilor demarate de Justiţie începând cu 2013. Lipsesc, pur şi simplu, nu doar liderii autentici, cu idei şi autoritate, dar au început să dispară până şi obiectivele. O gardă nouă, tânără, extrem de activă şi ambiţioasă în PSD, ar fi reprezentată acum de un deţinător de armament, Cătălin Rădulescu, de o fostă solistă la bara de cabaret, Andreea Cosma, de inepuizabilul ministru Andruşcă sau de deputaţi şi senatori insignifianţi ca reprezentativitate socială şi profesională. Nici măcar prim-ministrul României nu poate rosti în integralitate cuvintele din vocabularul limbii române. Pare destul de greu de conturat o alternativă în interiorul PSD la puterea de tip provincial a fostului şef de Consiliu Judeţean Teleorman.

Respiraţi uşuraţi după Congres: este mai bine acum cu Liviu Dragnea decât fără el.

Congresul a avut menirea de a reaşeza influenţa lui Liviu Dragnea în partid, de a elimina prevederile statutare impuse în perioada în care Victor Ponta era preşedinte şi de a contura personalitatea liderului în faţa unor provocări viitoare inerente din partea Justiţiei. Pentru prima dată în istoria partidului, niciunul dintre liderii de după 1989 nu a fost invitat, ceea ce a conturat şi mai mult statura actualului preşedinte. Ar putea fi vorba despre procentajele devastatoare pe care liderul PSD le obţine în toate sondajele de opinie publică, în ceea ce priveşte încrederea şi opţiunea de vot.

Unii au vorbit despre un model de „iliberalism”, copiat de la Viktor Orban, alţii au făcut trimitere de-a dreptul la Partidul Comunist Român.

Este cel mai probabil vorba despre altceva.

O încercare a lui Liviu Dragnea de a aşeza partidul pe o direcţie la care, acum aproape trei decenii, Ion Iliescu şi urmaşii lui nici nu visau: spre parteneriate strategice cu SUA, Israel şi Europa şi de a impune PSD în plan intern, pe termen lung, în instituţiile locale şi centrale. Este vorba despre impulsuri care copiază în mod studiat pe Donald Trump.

Preşedintele PSD reproduce toate temele de la Washington: relaţia cu partidele şi liderii de opoziţie, atitudinea faţă de instituţiile Justiţiei, vorbele de ocară la adresa partenerilor externi tradiţionali, rostite în mediile neaoşe dar niciodată de faţă cu oficialii acelor capitale, părerile vetuste despre revitalizarea economiei, în contextul în care statul nu are nici resurse financiare şi nici proprietăţi mai acătării, opinii scandaloase despre probleme cotidiene. Când Donald Trump a anunţat, la 6 decembrie 2017, mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, stârnind rumoare în lumea arabă, Liviu Dragnea a fost al doilea înalt oficial al lumii care a menţionat că se va întâmpla acest lucru şi în cazul României.

Şi, desigur, mai este ceva: soliditatea instituţiilor româneşti este de-a dreptul neaşteptată, atâta vreme cât joaca celor trei guverne PSD-ALDE cu probleme sensibile ale societăţii şi economiei nu au condus ţara spre neguvernabilitate. Aceasta este cea mai bună ştire pe care ne-o dau, din ianuarie 2017, PSD şi Liviu Dragnea: România, în ansamblul ei, este decuplată de influenţa politică.

Ce mai poate urma?

În momentul de faţă, România nu mai are alte partide politice şi nici alţi lideri, de opoziţie. Nu există nici variante, nici alternative electorale la PSD. Mai mult decât în jurul lui Liviu Dragnea, la PNL şi USR lipsesc şi autoritatea, şi legitimitatea dar şi proiectele. Voi ce ştiţi că îşi propune USR pentru modernizarea infrastructurii de transport, cu date şi termene reale? Aţi auzit în ultimii ani de o dezbatere în interiorul PNL despre o lege a educaţiei? Tocmai de aceea, miniştri lipsiţi de vreo anvergură în guverne trecute, precum Eugen Orlando Teodorovici, sau actori fără vreun rol memorabil, aşa, ca George Ivaşcu la Cultură în anul Centenarului, au devenit, în compania fostei secretare Carmen Dan, repere ale politicilor publice.

De ce s-a ţinut Congresul PSD?

Pentru că lipsesc realizările veritabile şi pentru nici nu le veţi avea în timpul Vioricăi Dăncilă. Pentru că Liviu Dragnea este captiv într-o concepţie de guvernare care nu priveşte România secolului XXI. Şi pentru că este nevoie de diversitate în partid, altfel se pierde şi urma de notorietate pentru lideri locali şi naţionali fără nicio expresivitate politică.

Şi, în plus, dintr-un motiv foarte rezonabil: tocmai aţi asistat la naşterea politică a lui Donald Trump al României. Cu tot cu nevasta care stabileşte distanţa biologică dintre bunic şi nepoată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *